Schimbările climatice au generat boli care ucid pinguinii

Cârdurile de "păsări în frac" sunt pe cale de dispariţie, iar cercetătorii nu reuşesc să afle de unde vin epidemiile care le răpun încă de când ies puii din găoace Pinguinii din

Cârdurile de "păsări în frac" sunt pe cale de dispariţie, iar cercetătorii nu reuşesc să afle de unde vin epidemiile care le răpun încă de când ies puii din găoace

Pinguinii din Insula Stewart, Noua Zeelandă, mor unul după altul, unii chiar imediat ce ies din ou. În ultimii şase ani, peste 70% din puii de pinguin care trăiau în această parte a globului au căzut pradă unor boli misterioase.

Cei care au ieşit din găoace chiar în acest an se dovedesc a fi mult mai plăpânzi şi sunt uşor afectaţi de virusuri necu- noscute. La câteva săptămâni după ce văd lumina zilei, refuză hrana şi mor.

Sunt impunători în fracul lor negru şi îşi poartă plastroanele ca nişte bătrâni respectabili, plini de importanţa care li se acordă. Sau îşi arogă, uneori, aerul unor copii supradotaţi, care urcă pe scenă şi îşi primesc cu cea mai mare seriozitate din lume premiul, în aplauzele frenetice ale publicului.

Regatul lor este de gheaţă şi, la fel ca toate vieţuitoarele de la pol, îşi doresc să rămână mereu la fel. Dar nu numai încălzirea globală ameninţă soarta acestor păsări cu mers caraghios şi greoi, ci şi bolile, pentru care oamenii de ştiinţă nu au găsit încă leacuri.

Cercetătorii nu au reuşit să identifice cauzele care provoacă moartea prematură a puilor de pinguin şi nu îşi dau seama dacă lipsa hranei îi ucide ori dacă pofta lor de mâncare este afectată de vreo maladie. Una dintre supoziţii ar fi aceea că păsările sunt afectate de virusul malariei.

Aceasta este o boală infecţioasă răspândită în regiunile tropicale şi subtropicale, provocată de paraziţii răspândiţi de femela ţânţarului anofel. Paraziţii se înmulţesc în globulele roşii şi determină simptome precum febra şi anemia, iar în cazuri severe, provoacă moartea. Din păcate, împotriva malariei nu există un vaccin eficient.

Malaria seceră pinguinii

În probele de sânge prelevate de la unii dintre pinguinii bolnavi, au fost identificaţi paraziţi asemănători celor care provoacă malaria. Aceşti paraziţi pricinuiesc, spun specialiştii, pe lângă boala în sine, şi leziuni în cavitatea bucală a puilor care, din acest motiv, nu mai pot înghiţi hrana. Epidemia se extinde şi nu poate fi ţinută sub control, pentru că, neexistând încă un vaccin eficient, aceste păsări nu pot fi imunizate.

Paradoxul situaţiei constă în faptul că malaria este răspândită de insecte ce trăiesc în special în zonele tropicale şi, care, teoretic, nu ar avea cum să ajungă până în acest ţinut îngheţat. Părerile sunt împărţite şi contradictorii, iar membrii institutului biologic din Insula Stewart au avansat ipoteza că hrana pinguinilor sau locurile în care trăiesc aceste colonii de păsări ar putea fi infestate, dar nu au aflat încă de cine sau cum.

Iniţial, confundaţi cu peştii

În regiunea Antarcticii, trăiesc şapte din totalul de şaptesprezece specii de pinguini. Când primii exploratori au văzut aceste animale caraghioase, au crezut că au descoperit o specie de peşti. Dar şi-au dat seama, în curând, că se află în faţa unor păsări cu pene care nu zboară, dar îşi clocesc ouăle ca orice pasăre. Pinguinii sunt îndrăgostiţi de gheţurile Antarcticii. Nimic nu le place mai mult decât să trăiască la cele mai scăzute temperaturi.

Aceste păsări nu simt gerul, cumplit uneori, din ţinuturile nordice datorită stratului de grăsime pe care îl au sub piele, grăsime pentru care sunt încă vânaţi. Sunt înotători excelenţi, iar aripile lor s-au adaptat şi arată ca nişte lopăţele, cu care despică apa precum nişte înotători olimpici.

Duşmanii pinguinilor sunt leoparzii şi leii de mare, balenele ucigaşe şi păsările de pradă, cele din urmă hrănindu-se cu ouăle acestor păsări şi, de cele mai multe ori, chiar cu puii lor. Apele Antarcticii, deşi reci, sunt bogate în nutrienţi şi oferă hrană din belşug tuturor vieţuitoarelor.

Se hrănesc cu peşti şi calmari

Pinguinii din Antarctica îşi petrec mare parte din viaţă înotând în Oceanul Îngheţat de Sud, vânând peşti şi calmari. Ei părăsesc marea doar în perioada împerecherii. Atunci, se întorc pe uscat sau pe gheaţă şi se îndreaptă spre locurile de împerechere, numite colonii. An după an, pinguinii se întorc în colonia unde s-au născut. Deseori, se întorc şi la acelaşi partener.

Acum, ei sunt expuşi pericolului încălzirii globale. Un raport intitulat "Pinguinii din Antarctica şi schimbările climatice" arată că cele patru populaţii de pinguini care se înmulţesc pe continentul antarctic se află sub presiune crescândă. Pentru unele specii, încălzirea globală afectează pământul pe care îşi cresc puii.
Pentru alţii, hrana a devenit un lux din cauza încălzirii şi a pescuitului în exces. Antarctica se încălzeşte de cinci ori mai repede decât alte zone.

Oceanul Sudic s-a încălzit deja până la o adâncime de 3.000 de metri. Suprafaţa gheţarilor din vestul continentului a scăzut cu 40% faţă de acum 26 de ani, ceea ce a dus la reducerea cantităţii de kril, sursa principală de hrană a pinguinilor.

În unele colonii, pinguinul imperial, cel mai mare pinguin din lume, s-a înjumătăţit ca număr în ultimul secol. "Hrana în Antarctica şi supravieţuirea pinguinilor şi a altor specii depind de viitorul gheţii", a declarat unul dintre cercetătorii care au întocmit raportul.

Pinguinul Adelie, campion la hărnicie

Cel mai mare dintre pinguini este pinguinul imperial, un nume pe măsura lui: are o înălţime de 1,20 metri şi o greutate între 20 şi 45 kilograme. Penajul îşi păstrează aceleaşi culori - alb pe burtă şi negru pe spate, în primii ani ai vieţii.

Când devine adult, penele din jurul gâtului pinguinului imperial devin galbene, apoi portocaliu-închis, odată cu înaintarea în vârstă. Puţin mai mic în înălţime (având aproape un metru), pinguinul regal se diferenţiază de cel imperial prin ciocul mai lung şi culoarea portocalie a penelor nu numai de pe gât, dar şi de pe piept. Hrana sa este formată din crustacee, peşti mici şi plancton. Pinguinul Adelie este tot un singuratic locuitor al insulelor Antarcticii, numele său venind de la cel al soţiei unui mare explorator francez, care a descoperit şi studiat prima dată aceste păsări, în 1840.

Dintre toate rasele, pinguinii Adelie sunt cei mai harnici. Odată cu venirea primăverii, chiar dacă gheaţa de la mal încă nu este topită, sunt primii care apar pe ţărmuri pentru a-şi face cuiburile. Strâng cu atenţie toate pietricelele pe care le găsesc - culese cu ciocul - şi le aşază una peste alta, făcând nişte ziduri circulare ce pot atinge şi o jumătate de metru înălţime! Lucru care îi va face pe pinguinii sosiţi mai târziu să le fure din pietre, în timp ce "proprietarul" este ocupat să alunge alţi hoţi.

Coloniile sunt foarte zgomotoase

Pinguinii imperiali, înainte de împerechere, organizează adevărate nunţi. Cele mai multe păsări se împerechează vara, dar pinguinii imperiali se împerechează iarna, pe gheaţa rece şi în bătaia vânturilor din jurul Antarcticii.

Fiecare femelă depune un ou, i-l dă apoi masculului, după care se întoarce în mare ca să se hrănească. Timp de nouă săptămâni, masculul păstrează oul cald acoperindu-l cu picioarele lui. El nu mănâncă deloc în acest timp, aşa că slăbeşte mult.

Pinguinii moţaţi au alte obiceiuri. Ei sunt, de pildă, foarte violenţi. Aceste pene sunt deosebit de strălucitoare când pinguinii îşi fac curte. Există două specii de pinguini moţaţi care trăiesc în Antarctica: macaroni şi pinguinul pitic.

Pinguinii pitici sar de pe o stâncă pe alta, în timp ce urcă şi coboară de pe malurile abrupte, deasupra mării, locurile preferate de ei pentru cuibărit. Ei au foarte puţine materiale la dispoziţie pentru a-şi construi cuiburile, deoarece în Antarctica cresc puţine plante.

Ei depun oul direct pe pământ sau pe gheaţă. Alţi pinguini din Antarctica îşi fac cuibul zgâriind în pâmânt o adâncitură, pe care o umplu cu pietricele. Dacă pinguinii arată stângaci când merg pe jos, în apă sunt foarte graţioşi. Ei pot rămâne scufundaţi timp de 18 minute.

Coloniile pin-guinilor sunt locuri murdare şi zgomotoase. Sute de pinguini care ţipă se adună aici în timpul împerecherii.

Pinguinii sunt prietenoşi cu oamenii

Pinguinii sunt foarte sociabili. Există cazuri în care - din cauza frigului puternic - s-au găsit cuiburi în apropierea zonelor populate de oameni, chiar la câteva sute de metri de casele acestora.

Acest fapt se întâmplă şi din alt motiv: pinguinii, mai ales cei din specia Adelie, sunt pretenţioşi în ceea ce priveşte locul în care îşi fac cuibul, preferând mai degrabă zonele cu mai multe pietre şi bolovani decât stâncile sau gheaţa.