Savanţii care au inventat ecologia

Botanistul Eugenius Warming şi biologul Ernst Haeckel au fost primii cercetători care au analizat lumea vie în ansamblul ei. Eugenius Warming este considerat fondatorul disciplinei

Botanistul Eugenius Warming şi biologul Ernst Haeckel au fost primii cercetători care au analizat lumea vie în ansamblul ei.

Eugenius Warming este considerat fondatorul disciplinei ştiinţifice numite azi "Ecologie". El a conceput primul manual de ecologie a plantelor (în 1895), a predat primele cursuri despre legăturile intime ce apar între vieţuitoarele dintr-un areal geografic şi a inventat primele concepte ecologice: "ecosistem" şi "biocenoză".

Biologul german August Haeckel a fost cel care a ordonat regnurile şi familiile din lumea animală, a inventat cuvântul "ecologie" şi a impus în lumea ştiinţifică "teoria recapitulării" (adică ideea că toţi embrionii se dezvoltă repetând stadiile importante ale evoluţiei istorice a speciei din care fac parte). Cursurile acestor savanţi au fost traduse în întreaga lume şi sunt importante repere pentru orice biolog.

Cei doi biologi, unul botanist şi celălalt medic reformat în profesor de zoologie, născuţi la numai câţiva ani unul de celălalt, au trăit în epoca de glorie a studiului academic, când în Europa s-au fundamentat cele mai multe dintre ştiinţele moderne.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, omenirea adunase o mulţime de date despre lumea vie şi se simţea o acută nevoie de sistematizare, de înglobare a tuturor informaţiilor în concepte unitare, coerente şi verificabile. Toţi savanţii desenau atlase, scriau enciclopedii şi verificau în laboratoare toate fostele tabuuri, prin experinţe din ce în ce mai precise.

Warming, un fiu de preot singur pe insulă

Johannes Eugenius Bülow Warming s-a născut în noiembrie 1841 în satul Wadden Sea, de pe insula daneză Mandî. Tatăl lui era parohul bisericii locale, iar Eugenius, fiind singur la părinţi, a petrecut mult timp alături de el. Tatăl său iubea natura şi adora să stea să citească la malul mării. Cum în sat nu mai erau băieţi de vârsta lui, iar cei mari nu-l acceptau în jocurile lor, fiul părintelui Warming s-a apropiat de plante şi insecte, care au devenit cei mai buni prieteni ai săi.

Apoi tatăl a murit, iar mama s-a mutat în casa unchiului, unde Eugenius nu a dus o viaţă prea bună. Când s-a mărit a preferat, în mod firesc, să studieze istoria şi ştiinţele naturii, urmând cursurile Universităţii din Copenhaga. La maturitate avea să noteze în jurnal că dorul de tatăl plecat prea timpuriu dintre cei vii l-a făcut să iubească şi mai mult plantele, pentru că numai studiindu-le avea sentimentul că se apropie de părintele său.

Un profesor ca un părinte

A fost un student eminent, dar în ultimul an a devenit secretarul paleontologului danez Peter Wilhelm Lund, care l-a luat în Brazilia, încercând să facă din el un specialist în acest domeniu, dar Eugenius, deşi a învăţat o mulţime de tehnici de conservare a resturilor vegetale şi animale, a preferat să rămână botanist. Facultatea a terminat-o abia după doi ani, când, de altfel, şi-a dat şi doctoratul.

În anul 1873 a devenit profesor docent în botanică al Universităţii din Copenhaga, ocupând concomitent şi postul de director al Grădinii Botanice a oraşului, până în anul 1911, când s-a pensionat. A avut opt copii şi mii de studenţi, fiecare dintre ei având parte de atenţia lui grijulie, aproape obsesiv părintească. "Vreau să mă simtă aproape, să ştie că îmi pasă de soarta lor ca oameni şi viitori botanişti", nota profesorul Warming în jurnalul său.

Pe toţi i-a învăţat "mecanismele miraculoase ale naturii", pe care le preţuia atât de mult încât le explica studenţilor că oamenii trebuie să înveţe de la plante şi animale cum trebuie să se sprijine unul pe altul, pentru că ele numai împreună supravieţuiesc. În anul 1913 a fost ales preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Botaniştilor şi membru al Academiei Regale Daneze, fiind imediat adoptat drept membru onorific şi al Societăţii Regale de Geografie din Londra. A murit, iubit de toţi, în aprilie 1924.

Pentru că manualul său, "Geografia plantelor", a fost, de fapt, primul manual de ecologie, în 1975 a primit titlul de "părinte al ecologiei".

Haeckel, un medic care detesta suferinţa

Nici viaţa lui Ernst Heinrich Philipp August Haeckel nu a fost mai puţin impresionantă. Născut la Potsdam, în februarie 1834, a studiat medicina la Berlin, trimis de tatăl său să înveţe sub aripa unor mari specialişti ai vremii, precum generalistul Albert von Kölliker sau anatomo-patologul Johannes Peter Müller. În 1857, tânărul Ernst îşi dădea doctoratul şi în faţa lui stătea deja o frumoasă carieră de medic, având în mapă recomandări de la cele mai ilustre personalităţi medicale ale Germaniei. Dar viaţa de medic nu-l atrăgea, pentru că nu suporta să-i vadă pe oameni suferind.

"Nu vreau să trăiesc între oameni bolnavi. Roagă-l pe tata să mă ierte, dar nu pot. Simt că mă doare şi pe mine acolo unde îi doare pe pacienţi", îi scria el mamei, la numai un an după ce devenise doctor. Şi, după ce a trimis această misivă, a plecat imediat la Universitatea din Jena, unde a studiat zoologia, timp de trei ani, cu profesorul Carl Gegenbaur, ale cărui lucrări îl fascinaseră încă de când era elev de liceu. Şi-a luat doctoratul în Zoologie şi, ca să le arate părinţilor că nu a învăţat degeaba, a acceptat un post de profesor de anatomie comparată la universitate.

A rostit primul cuvântul "ecologie"

A rămas profesor timp de 47 de ani. Îi plăcea să le explice studenţilor asemănările şi deosebirile dintre om şi animale, fiind poate singurul expert din lume în ambele domenii. La catedră fiind, într-un elan explicativ, a inventat termenul "ecologie", prin care a desemnat ştiinţa care studiază natura analizând legăturile dintre un anumit mediu şi toate fiinţele ce vieţuiesc în el.

Un desenator de excepţie

Avea un talent deosebit la desen şi a realizat personal sute de planşe, considerate capodopere şi astăzi. Avea o pasiune teribilă să descopere specii necunoscute şi dovedea o imaginaţie rar întâlnită în numirea acestora, fiind un fin cunoscător al limbii latine.

Într-o singură excursie de două săptămâni pe malul Mediteranei a descoperit, desenat şi încadrat 150 de noi specii de animale marine. Când a aflat de teoriile lui Charles Darwin, despre care se vorbea cu greu în lumea ştiinţifică din cauza reticenţelor de ordin religios, Haeckel a exclamat: "Şi Darwin a fost creat de Dumnezeu şi are dreptul să aibă o părere dacă Dumnezeu îi îngăduie". Acestea fiind zise, el a plecat în Insulele Canare ca să-l cunoscă personal pe marele savant.

A stat acolo un an şi a purtat conversaţii uluitoare cu acesta şi cu Thomas Huxley sau Charles Lyell, care îl însoţeau pe Darwin. Începând din anul 1867, a predat tuturor studenţilor teoriile lui Darwin şi a adăugat şi o contribuţie proprie, aşa-numita "teorie a recapitulării", pe care noi o numim astăzi ca pe o formulă matematică: "ontogeneza repetă filogeneza", adică toţi embrionii se dezvoltă repetând stadiile importante ale evoluţiei istorice caracteristice speciei din care fac parte.

Contestat de biserică, a fost nevoit să renunţe la catedră în anul 1909, iar în 1910 s-a despărţit de Biserica Evanghelică. Scrierile lui au fost folosite ulterior, abuziv, drept argumente ştiinţifice ale rasismului şi naţionalismului nazist.