Roşia Montană, între sărăcie şi speranţă

Puţinii oameni din localitate vor să se apuce de agricultură şi ecoturism. Ei spun că niciodată nu-şi vor vinde casele pentru minerit. Compania care vrea să „scoată” cele peste 300 de tone de aur din Roşia Montană a convins aproape 2.000 de oameni să se mute din locul în care s-au născut.

În Roşia Montană, viaţa de zi cu zi nu mai este una liniştită de mai bine trei ani de zile. Puţinii oameni care au rămas aici trăiesc într-o tensiune continuă, iar preconizarea celui mai mare proiect minier din Europa le lasă un gust amar. Mai amar este însă sentimentul de ură dintre părinţii şi copii care au vândut casele „bătrânilor”, fără ca aceştia din urmă să ştie. Au dispărut morminte, case şi mulţi dintre localnici.

Cu toate acestea, oamenii rămaşi îşi păstrează optimismul care naşte o speranţă în fiecare dimineaţă. Unii îşi doresc încă să retrăiască vremurile mineritului, când aveau asigurat, de bine, de rău, un loc de muncă. Cei mai mulţi însă vor linişte şi nu concep să fie strămutaţi de pe pământurile unde s-au născut şi au crescut. Cu o vacă, un porc şi câteva găini duc o viaţă bună şi le ajunge, spun ei. „Da, voi pleca din Roşia Montană... în ţărână!”, spune Ciura Francisc, unul dintre bătrânii satului.

Peste 700 de familii şi-au vândut locuinţa

Presiunile făcute în ultimii zece ani de compania care intenţionează să transforme Roşia Montană într-o imensă exploatare minieră au reuşit să convingă mai bine de 700 de familii să îşi vândă locuinţele. 121 de case au fost deja „rase” de pe suprafaţa Roşiei Montane. 25 de morminte au fost strămutate din cimitire. Piaţa de unde oamenii îşi puteau cumpăra nişte legume sau carne pentru masa de duminică a dispărut.

Gabriela Jurca trăieşte de pe urma veniturilor pe care i le aduce magazinul Foto: AlburnuS Maior

„Nu mai renta pentru micii producători pentru că nu mai sunt cumpărători”, spune Sorin Jurca, un localnic care susţine ferm că nu îşi va părăsi niciodată casa, iar compania nu va putea construi peste el. „Nu-i judec pe cei care au plecat, dar îmi pare rău că le-a fost frică şi-au cedat”, mai spune acesta.

AlternativE: agricultura şi ecoturismul

Jurca crede că oricine îşi poate găsi o îndeletnicire care să-i asigure un trai bun în Roşia Montană. Împreună cu soţia sa Gabriela, el şi-a deschis un magazin alimentar.

„Agricultura era în floare pe la 1975”, spune Eugen Cornea, un alt localnic. Pe atunci existau vreo 170 de vite în comună. „Eu mai semănam şi cartofi... aveam ce face. Dacă eşti gospodar, faci. Dar acum oamenii s-au boierit. N-am găsit pe nimeni care să mă ajute la coasă, nici pe un milion de lei pe zi”, zice el. Localnicii îi mai spun „Zeno”.  El este „sufletul comunei”. În fiecare zi se gândeşte la soluţii pentru salvarea Roşiei Montane, iar planurile pe care şi le face au în vedere agricultura şi ecoturismul ce ar putea fi dezvoltate în zonă. 

„Când compania nu va mai fi, trebuie să fim pregătiţi să ne implicăm în proiecte pentru dezvoltarea rurală, dar asta după ce toată zona va fi ecologizată”, spune cu hotărâre „Zeno”.  

Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), iniţiatorul proiectului de exploatare minieră, a primit de la Banca Mondială 30 de milioane de euro pentru lucrările de ecologizare a fostei zone miniere, care nu se „mişcă” mai deloc. Au reuşit să „mişte” localnicii, însă. Dintre cele aproape 960 de case destinate relocării prevăzute în cadrul proiectului, au „golit” 80 de procente.

Pentru proiectul de relocare şi strămutare au cheltuit până acum 115 milioane de dolari, potrivit reprezentantului companiei, Cătălin Hosu. În 1999, statul român a acordat licenţa de exploatare a aurului din Roşia Montană companiei canadiene Gabriel Resources. Aceasta  a devenit, după fu­zionarea cu o companie minieră de stat aflată în faliment (Minvest Deva S.A.), societatea pe acţiuni Roşia Montană Gold Corporation. România, prin compania de stat, deţine aproape 20% din acţiuni.

„Foamea rupe legea”

Din punctul de vedere al primarului comunei Roşia Montană, Eugen Furdui, orice investiţie în această comună este binevenită, mai ales când vine vorba de exploatarea minieră. „Este o ocupaţie tradiţională, aproape toţi locuitorii au lucrat în mine. Şi ce dacă avem monumente istorice aici, dacă pentru a le scoate în valoare trebuie bani, iar noi nu avem!?”, spune acesta.

Localnicul Virgil Rus spune că o zonă cu potenţial aurifer trebuie exploatată Foto: hans Heidrich

Oamenii nu-i cer decât locuri de muncă, susţine primarul. „Ce punem pe masă, asta e problema lor. Şi ştiţi cum se spune: foamea rupe legea. Mineritul este soluţia. Nu există alternative. Desigur... în paralel, ar putea fi dezvoltat şi ecoturismul...”, a mai adăugat Furdui.

Există şi localnici care susţin părerea primarului. Inginerul minier Valentin Rus, actualul director RMGC, este convins că unde este aur meseria de bază trebuie să continue să fie mineritul. „Pentru aur au venit aici şi Imperiul Roman, şi Imperiul Austro-Ungar. Sunt 2000 de ani în care aceştia au putut găsi şi alte soluţii, dar nu au vrut. Au continuat să exploateze ce le-a dat Dumnezeu şi asta a fost şansa lor”, susţine Rus. Acesta nu se gândeşte la ce va fi peste 20 de ani. Singura lui grijă este întreţinerea copilului la facultate.

„Sunt pentru exploatarea minieră“

„Dacă mă întreb ce vor face copiii noştri peste câţiva ani, nu are rost. Ce fac acum, asta e important. Din cauza asta susţin continuarea exploatării zăcământului”, ne spune Rus. În 2006, când toate minele din Roşia Montană au fost închise, minerii, care aveau un salariu de aproximativ 8,5 milioane de lei vechi, au fost disponibilizaţi. Timp de doi ani de zile au primit subvenţii de la stat. „După ce s-au terminat banii, din păcate, soluţii nu au mai fost pentru oameni. Mulţi dintre ei sunt în situaţii destul de grave”, spune Rus. 

Certificat de urbanism suspendat

Proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană este blocat deocamdată de  Ministerul Mediului. În 2007, Consiliul Judeţean Alba a emis Certificatul de Urbanism necesar proiectului (în conditiile in care precedentele două certificate au fost suspendate de Tribunalul Alba), dar în baza acestuia, Ministerul Mediului a supendat, în acelaşi an, procedura de evaluare a proiectului de minerit de la Roşia Montană.

După contestaţiile făcute de companie, pe 19 martie 2009, Certificatul de Urbanism a fost suspendat de drept de către Curtea de Apel Timişoara (în cazul în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca al unuia deja suspendat, atunci noul act este suspendat de drept). Potrivit legislaţiei româneşti, procedura de autorizare a proiectului de minerit nu poate începe în absenţa acestui certificat.

Peisaj de vis la Roşia Montană Foto: AlburnuS Maior

Proiectul depus de Gold Corporation la Ministerul Mediului arată că firma canadiană ar urma să folosească aproximativ 200.000 de tone de cianură pentru extragerea aurului de la Roşia Montană.

„Basmul“ din Munţii Apuseni

Roşia Montană se află în judeţul Alba, Munţii Apuseni, şi este cea mai veche localitate din România atestată documentar. Abrudul este cel mai apropiat oraş, la 10 kilometri distanţă. Din Cluj, cu autobuzul se fac două ore şi jumătate până în Roşia Montană, iar din Alba Iulia doar puţin peste o oră.

Dacă în 2002 populaţia ajungea la peste 3.700 de oameni, în prezent Roşia Montană numără puţin peste 2.000 de locuitori de diferite etnii – români, maghiari, germani, cehi, rromi. În 2006 au fost închise definitiv toate exploatările miniere de la Roşia, unde 90% din oameni aveau locuri de muncă. În 2008, rata şomajului a ajuns la 80%.

Împrejurimile adăpostesc inestimabile situri arheologice, aşezări romane, zeci de kilometri de galerii de mină din perioada romană şi preromană, case vechi de sute de ani încă locuite, toate înscrise pe lista monumentelor istorice de interes naţional. Zona a fost afectată de poluarea generată de mineritul industrial al aurului încă din perioada comunistă.

Patru versanţi ar putea fi dinamitaţi

Proiectul minier presupune dinamitarea a patru munţi  – Carnic, Cetate, Orlea şi Jig – din imediata apropiere a Roşiei Montane, demolarea aşezării şi crearea unui iaz de deversare a reziduurilor de cianuri de 600 de hectare, în Valea Cornei.

Proiectul are în vedere distrugerea a 958 de gospodării, a nouă biserici şi deshumarea a zece cimitire. Întregul perimetru al exploatării miniere ar depăşi 1.300 de hectare. Un baraj înalt de 185 de metri ar separa oraşul Abrud de cele 214 milioane de tone de reziduuri care ar rezulta din ceea ce ar fi cea mai mare exploatare minieră de suprafaţă din Europa, cu un diametru de 8 kilometri.

Asociaţia Aurarilor Alburnus Maior, creată în 2000, a fost prima voce care a atras atenţia publicului cu privire la pericolele pe care le presupune proiectul minier. Asociaţia este susţinută, printre alţii, şi de Academia Română sau Greenpeace