"România poate exporta certificate de aer curat"

Dumitra Mereuţă, director în Ministerul Mediului, spune că ţara noastră ar putea vinde dreptul de poluare Ministerul Mediului intenţionează o primă tranzacţie cu disponibilul de aer

Dumitra Mereuţă, director în Ministerul Mediului, spune că ţara noastră ar putea vinde dreptul de poluare

Ministerul Mediului intenţionează o primă tranzacţie cu disponibilul de aer curat împreună cu guvernul olandez, spune Dumitra Mereuţă, director Schimbări Climatice în Ministerul Mediului

Adevărul: Ce facem concret pentru atingerea celor trei "20"?

Dumitra Mereuţă: Toate cele trei ţinte, reducerea cu 20% a emisiilor de CO2, creşterea cu 20% a energiei provenind din surse regenerabile şi creşterea cu 20% a eficienţei energetice, trebuie să fie atinse până în 2020. Asta în cazul în care nu se ajunge la un nou acord internaţional, sub prevederile celui de la Kyoto. Toate sunt legate între ele.

Principala activitate responsabilă de creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră este aceea legată de activitatea energetică în general - tot ce înseamnă arderea combustibililor fosili pentru producere de energie electrică, termică sau pentru procesele industriale. Tot aici intră şi transporturile. Reducerea gazelor cu efect de seră înseamnă să se schimbe ceva în tehnologii. Unde ne aflăm noi?

România are potenţial în ceea ce înseamnă surse regenerabile de energie. Trebuie găsite mecanismele care să sprijine promovarea investiţiilor în aceste surse şi e nevoie să existe o garanţie pentru recuperarea lor. Aici avem deocamdată o problemă a acceptării contractelor pe termen lung în preluarea energiei verzi în sistem. Lipsesc strategiile.

- Cum credeţi că vom ajunge la finish în 2020? Vom avea temele făcute?

- Anii trec foarte repede. Dacă nu înţelegem singuri lucrurile acestea vom fi obligaţi să le înţelegem. Spre exemplu, ceea ce înseamnă stimularea investirii în eficienţa energetică în sectoarele industriale. În urmă cu o lună s-a semnat o scrisoare de intenţie între ministrul economiei şi finanţelor şi ministrul mediului cu trei patronate cu cel al cimentului, cu al materialelor de construcţii şi cel al mobilei.

Deci ambele părţi - guvern -patronate - înţeleg că avem o problemă, urmând ca ulterior să se găsească formule concrete pentru stimularea investiţiilor în eficienţa energetică.

Legat de activitatea în relaţie cu mediul-emisii de gaze în aer sau ape, dacă există reglementările UE preluate în legislaţia naţională şi obligativitatea legislativă, atunci e foarte posibil să se ajungă la închiderea unor societăţi, dacă nu respectă condiţionările. Evident nu asta e de dorit.

- Cât de deschişi suntem faţă de comerţul cu aer curat?

- Posibilitatea de a comerciliza acest disponibil o au şi alte state membre noi ale UE, dar şi Rusia sau Ucraina. Cantitatea atribuită este asigurată de articolul 17 al Protocolului de la Kyoto. Sunt foarte multe ţări interesate să cumpere engros aceste reduceri de emisii. Până în acest moment, pe plan internaţional nu s-a realizat o astfel de tranzacţie încă.

România a semnat anul trecut în mai o scrisoare de intenţie cu guvernul Olandei prin ministrul mediului. Acesta titra că la nivel politic agreăm ideea să intrăm într-o astfel de tranzacţie. Tranzacţionările cu disponibil de cantitate atribuită cel mai fair se pot realiza printr-o schemă de investiţii "verzi".

În strategia noastră privind schimbările climatice, România îşi propune să facă o astfel de tranzacţie şi suntem în faza de a emite un act normativ prin care să fie definite clar şi procedurile prin care vor fi folosite aceste fonduri şi categoriile de proiecte în care să meargă aceste fonduri.

Dar vă spun cinstit că suntem în stand-by pentru că nu avem capacitatea, în sensul că în acest departament de schimbări climatice suntem prea puţini.

- De când funcţionează departamentul de schimbări climaterice în cadrul ministerului?

- S-a înfiinţat în 2005 ca departament, acum este o direcţie în cadrul direcţiei generale de dezvoltare durabilă, care pe schemă are 13 posturi, dar în realitate suntem doar şase şi cu un astfel de număr mic de personal nu ai timpul necesar să acoperi eficient toată problematica schimbărilor climaterice.

- Asta vă împiedică să elaboraţi şi nişte strategii proprii legate de efectele schimbărilor climatice?

- Da, nu există o strategie proprie a ministerului privind schimbările climaterice sau a departamentului nostru, pentru că nu sunt lucruri pe care să le rezolvăm singuri. Aici e vorba de comunicare instituţională sau de lucru împreună cu Ministerul Economiei şi cel al Agriculturii.

Noi comunicăm foarte mult la întâlniri pe această temă, dar când fiecare se întoarce în ministerul lui îşi vede de treburile proprii şi la subiectul acesta se mai gândeşte când este din nou invitat la grupul de lucru. Aici stă problema.

- Cât de dinamică e piaţa autohtonă a certificatelor de emisii de gaze?

- Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră este o directivă europeană şi este obligatorie. Schema noastră limitează anual cantitatea de CO2 pe care diverse instalaţii le pot evacua. Sub această schemă intră doar instalaţiile din zona de combustie şi de peste 20 MW instalaţi, din zona metalurgiei, a cimentului, a sticlei, ceramicii şi a hârtiei.

Prin aplicarea schemei, fiecărei instalaţii i se permite să emită o anumită cantitate de CO2, exprimată în tone, o tonă fiind echivalentul unui certificat. Dacă operatorul se încadrează sub acest prag stabilit, el poate comercializa liber pe piaţă. Din păcate, operatorii noştri sunt cam reticenţi faţă de această schemă.

Piaţa nu este suficient de fluidă, sunt probleme şi în celelalte noi state membre. Dar ai noştri o văd ca pe o corvoadă. Poate că managerii ar trebui instruiţi şi prin prisma CO2-ului.

O altă problemă aici este monitorizarea. Pe parcursul unui an, operatorul este obligat să monitorizeze emisiile, iar la sfârşitul anului trebuie să prezinte la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului un raport supervizat de o entitate independentă, acreditată în acest scop. Monitorizarea nu este o chestiune ieftină, plus că sunt şi puţine astfel de laboratoare. Mai mult, nu avem niciun verificator acreditat care să controleze la rândul lui aceste planuri de monitorizare.