România nu a cheltuit niciun euro din fondurile UE pentru mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doi ani după aderarea la Uniunea Europeană, România a contractat, prin proiecte, 950 de milioane de euro din cele 5,5 miliarde destinate investiţiilor de mediu, dar nu a folosit  niciun cent. Autorităţile nu au depus niciun proiect pentru gestionarea deşeurilor, reabilitarea CET-urilor, protecţia împotriva inundaţiilor şi stoparea eroziunii costiere.

România are nevoie de investiţii de mediu de aproximativ 30 de miliarde de euro pentru a se conforma standardelor europene până în 2018, când expiră toate perioadele de tranziţie negociate cu Comisia Europeană.

Un instrument foarte important pentru acoperirea acestui necesar financiar îl constituie Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu, care prevede o alocare de 5,5 miliarde euro, din care 4,5 miliarde reprezintă fonduri europene, iar restul de 1 miliard constituie cofinanţarea naţională obligatorie.

Perioada depunerii proiectelor pentru contractarea acestor fonduri este 2007-2013, iar termenul-limită pentru implementarea investiţiilor este anul 2015.

De la 3 miliarde  la 950 de milioane

Imediat după aprobarea POS Mediu de către Comisia Europeană, în iulie anul trecut, autorităţile de la Bucureşti promiteau transmiterea primelor proiecte pregătite pentru contractarea banilor europeni. „Până la sfârşitul anului (2007 – n.r.) vom trimite spre aprobare Comisiei Europene primele zece proiecte pe sectorul de apă şi apă uzată, a căror valoare totală este estimată la 800 de milioane de euro, şi alte cinci proiecte privind managementul integrat al deşeurilor, cu o valoare totală de aproximativ 200 de milioane de euro.

 De asemenea, avem în pregătire alte 25 de proiecte, cu o valoare de aproximativ două miliarde de euro, care vor fi transmise în decursul anului viitor (2008- n.r.)”, declara, în iulie 2007, directorul general al Autorităţii de Management pentru POS Mediu, Liliana Chirilă.

Astfel, conform acestor declaraţii, România ar fi trebuit ca, până la sfârşitul acestui an, să contracteze, prin proiecte, aproximativ trei miliarde de euro. Evaluarea din prezent arată însă diferit. „De la data aprobării POS, în iulie anul trecut, am transmis la Comisie nouă proiecte majore, dintre care opt sunt deja aprobate, cu o valoare totală de 950 de milioane de euro.

Pentru cinci dintre ele am semnat deja contractul de finanţare. Sunt proiecte ce vizează prima axă prioritară din POS – construcţii, extinderi, reabilitări apă uzată şi epurare: Cluj–Sălaj, Giurgiu, Turda-Câmpia Turzii, Călăraşi, Tulcea, Sibiu, Teleorman şi Gorj”, ne-a declarat directorul Autorităţii de Management pentru POS Mediu, Liliana Chirilă.

Potrivit acesteia, primele cereri de prefinanţare au fost transmise Autorităţii de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru proiectele de la Giurgiu şi Călăraşi. „POS Mediu nu are unitate de plată, aşa încât banii europeni se dau prin Autoritatea de Certificare şi Plată.

 Noi le-am transmis cererile de prefinanţare de la Giurgiu şi Călăraşi – una de 10 milioane, cealaltă de 15 milioane de euro, şi, după verificarea documentaţiei, banii vor merge direct la autorităţile locale care sunt beneficiarii proiectelor”, a mai spus Liliana Chirilă.

image

România este ţara care a transmis la Bruxelles cel mai mare număr de proiecte pe acest exerciţiu de finanţare 2007-2013

image



Liliana Chirilă,Director general Autoritatea de Management pentru POS de Mediu

„Probleme de natură instituţională”

Cele nouă proiecte aprobate de Comisie vizează numai prima axă a POS Mediu. „Pe axa 2, cea privind gestionarea deşeurilor, a durat ceva mai mult pregătirea proiectelor şi am avut anumite probleme de natură instituţională la nivelul beneficiarilor (autorităţile locale – n.r.).

 Cum una dintre condiţii este ca terenul pentru construcţia depozitelor ecologice de deşeuri să fie în proprietatea beneficiarului, problemele au apărut la identificarea locaţiei”, ne-a mai spus Liliana Chirilă.

Însă în următoarele două luni vor fi trimise la Bruxelles primele proiecte, spune directorul Autorităţii de Management, pentru judeţele Vrancea, Bistriţa-Năsăud şi Giurgiu, urmate imediat de un alt proiect „aflat într-un stadiu avansat de pregătire” – pentru judeţul Maramureş.

„Nu suntem în urmă”

Tot în pregătire sunt şi proiectele privind reducerea poluării de la centralele municipale de termoficare. „Pe axa 3 avem în pregătire trei aplicaţii, pentru Timişoara, Bacău şi Iaşi”, spune Liliana Chirilă, care ne asigură că „anul 2009 va fi unul de vârf, cu multe aplicaţii trimise la Bruxelles”. Un alt domeniu pentru care nu s-au depus proiecte este cel privind protecţia împotriva inundaţiilor şi stoparea eroziunii costiere.

 „Este puţin întârziat acest domeniu, pentru că acum se finalizează o strategie de prevenire a riscului la inundaţii, după care se stabileşte planul de implementare în baza căruia se vor elabora proiectele”, ne-a explicat Liliana Chirilă. De cealaltă parte, însă, directorul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (singura autoritate care poate depune proiecte în acest domeniu) ne-a declarat că „există 113 proiecte pentru prevenirea inundaţiilor care vor fi finanţate prin axa 5 a POS Mediu.

Mai avem şi opt master-planuri pentru stoparea eroziunii costiere pe opt porţiuni ale litoralului. Proiectele vor fi depuse anul viitor”. 

Situaţia proiectelor pe cele cinci domenii de acţiune

POS  de Mediu prevede o alocare de aproximativ 5,5 miliarde euro pentru perioada 2007-2013, din care 4,5 miliarde reprezintă fonduri europene, iar restul de 1 miliard constituie cofinanţarea naţională obligatorie.

POS este structurat pe şase axe prioritare, ultima dintre ele vizând proiecte de asistenţă tehnică – finanţarea pregătirii proiectelor de pe celelalte axe şi a activităţilor de monitorizare, evaluare şi control a proiectelor. Beneficiarul acestei axe sunt Autoritatea de Management a POS Mediu şi structurile subordonate.

Axa 1 - 9 proiecte

Prima axă prioritară vizează investiţiile pentru extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată şi beneficiază de cea mai mare alocare financiară – 3,27 miliarde euro.

Comisia Europeană a aprobat opt din cele nouă proiecte transmise de România în acest an: Cluj–Sălaj, Giurgiu, Turda-Câmpia Turzii, Călăraşi, Tulcea, Sibiu, Teleorman şi Gorj. Proiectul de la Olt urmează să fie aprobat, iar cel de la Braşov va fi transmis până la sfârşitul anului.

Axa 2 - 0 Proiecte

Cea de-a doua axă prioritară are o alocare financiară de 1,17 miliarde euro, destinaţi realizării de depozite ecologice de deşeuri şi închiderii depozitelor de gunoi neconforme.

România nu a transmis până acum niciun proiect pentru investiţii în acest sector. Potrivit directorului Autorităţii de Management, primele trei proiecte, pentru judeţele Vrancea, Bistriţa-Năsăud şi Giurgiu, vor fi trimise la Bruxelles până la sfârşitul acestui an.

Axa 3 -  0 Proiecte

Cele 229 de milioane de euro alocate pe această axă ar trebui să susţină investiţii pentru reducerea poluării provenite de centralele municipale de termoficare. Nici pe această axă România nu a finalizat până în prezent nicio aplicaţie de finanţare.

„Pe axa 3 avem în pregătire trei proiecte – Timişoara, Bacău şi Iaşi”, a declarat directorul Autorităţii de Management a POS Mediu, Liliana Chirilă. Potrivit acesteia, valoarea fiecărui proiect va fi între 50 şi 100 de milioane de euro.

Axa 4  -  15 Proiecte

Cea de-a patra axă prioritară are o alocare financiară de 215 milioane euro, din care sunt finanţate proiecte privind protecţia naturii. Au fost depuse 48 de proiecte, din care Autoritatea de Management a aprobat 15, a căror valoare totală se ridică la aproximativ patru milioane de euro.

 Principalul beneficiar al acestei axe, Agenţia Naţională pentru Arii Protejate, va funcţiona abia începând de anul viitor, potrivit ministrului mediului, Attila Korodi.

Axa 5 -  0 Proiecte

Această axă, cu o alocare de 329 milioane de euro, vizează investiţii pentru protecţia împotriva inundaţiilor şi pentru reducerea eroziunii costiere. Singura instituţie care poate depune proiecte pentru accesarea acestor fonduri este Administraţia Naţională „Apele Române”.

Nici pe această axă nu a fost finalizat nicio aplicaţie, urmând ca acestea să fie pregătite, după finalizarea strategiei de prevenire a riscului la inundaţii, potrivit directorului Autorităţii de Management.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite