Raiul verde din centrul Clujului

Un strop de natură, menţinut în viaţă de peste o sută de mii de specii de plante, salvează oraşul de la sufocare. Grădina Botanică „Alexandru Borza“ adună la un loc specii de pe toate continentele. Peste o sută de mii de vizitatori îi trec pragul anual.

„Balta“ de verdeaţă din centrul oraşului este mai mult decât o oază de linişte. Aflată sub patronajul Universităţii „Babeş-Bolyai“, Grădina Botanică din Cluj-Napoca serveşte şi ca bază de cercetare pentru studenţii de la Facultatea de Biologie din cadrul aceleiaşi universităţi. Aici, natura este atotstăpânitoare pe cele 14 hectare de teren ondulat, dificil şi accidentat, care oferă un avantaj în ceea ce priveşte cultivarea unei mari varietăţi de plante.

„Dacă vă întrebaţi care e secretul grădinii noastre, l-aţi aflat. Terenul creează peisaje deosebite şi oferă microclimate diverse“, ne-a povestit Felician Micle, directorul de onoare al instituţiei. Rezultatul: peste 10.000 de specii de plante, adunate din toate colţurile Africii, Americilor, Asiei, Europei şi Australiei convieţuiesc pe deluşoarele pe care e situată Grădina Botanică din cartierul Zorilor, aflat la o aruncare de băţ de centrul oraşului.

Cel mai mare ierbar din ţară

Şase sere adăpostesc plante variate, de la palmieri până la specii mediteraneene. Una dintre cele mai interesante este lotusul de pe Amazon, care ocupă mare parte din bazinul central. Frunzele acestuia ajung până la doi metri în diametru şi pot susţine greutatea unui copil, iar florile, ce se formează de primăvara până toamna, durează doar 24 de ore, schimbându-şi culoarea de la alb spre roz.

În incinta Grădinii Botanice se află şi Muzeul Botanic, unde sunt expuse plante şi fragmente de plante conservate în cel mai mare ierbar din ţară, ce conţine 650.000 de coli cu plante din România şi din restul lumii. „Este, cred, cel mai de preţ lucru pe care îl avem. Ierbarul este o importantă bază de cercetare pentru botanişti“, ne-a spus Micle, adăugând că, doar anul trecut, peste 150 de cercetători din întreaga lume au venit la Cluj pentru a-l studia.

Un loc unic în Transilvania, dar şi cu un farmec aparte este Grădina Japoneză, unde speciile din flora acestei ţări se îmbină perfect cu elementele de arhitectură specifice Japoniei. De asemenea, în zonă sunt amenajate un pârâu şi o căsuţă în stil japonez. „Ambasadorul Japoniei a rămas impresionat când a văzut-o în timpul unei vizite la Cluj“, îşi aminteşte cu drag directorul onorific, care sărbătoreşte peste câteva luni 50 de ani de la primii paşi făcuţi în grădina în care şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă.

Grădina Romană este presărată cu plante din vremea Patricienilor, care sunt dominate de statuia Zeiţei Ceres. În jurul acesteia se găsesc piese arheologice care datează din vremea când Clujul era municipiu roman. Zona montană se confruntă însă cu o problemă majoră. „Locuitorii de mai sus ai cartierului în care se află şi grădina poluează pârâul care trece pe  la noi. O dată la câteva luni se umple aici de apă menajeră şi detergenţi, iar autorităţile nu fac nimic, ori de câte ori le spunem“, a declarat timid Micle.

Relieful variat permite, de asemenea, aranjamente de arhitectură peisagistă, unde sunt grupate plante din Munţii Himalaya, Caucaz, dar şi din zona Balcanilor ori a Mediteranei.

Reparaţii capitale

Dacă în prezent Grădina Botanică din Cluj-Napoca poate concura cu Kew Garden din Londra în ceea ce priveşte diversitatea speciilor, Felician Micle ne-a povestit că oaza de linişte a trecut printr-o criză de personal până în anul 1989, când a fost preluată de universitatea clujeană. „De atunci, condiţiile au fost altfel. S-au alocat sume mari de bani pentru modernizarea infrastructurii, s-au refăcut trotuarele care erau degradate în totalitate, iar serele şi institutul botanic au suferit reparaţii capitale“, ne-a declarat directorul onorific.

Pe de altă parte, Felician Micle a observat două diferenţe între cele două perioade. „Dacă înainte de ’89 duceam lipsă de personal, acum avem angajaţi tineri, doctori, specialişti. Îmi amintesc că documentele se făceau la maşina de scris. Acum însă avem calculatoare, iar uneltele de grădinărit sunt performante“.

Scurt istoric

După înfiinţarea primelor universităţi, grădinile de plante medicinale existente pe lângă mănăstiri s-au subordonat acestora, constituindu-se treptat în adevărate grădini botanice, în care ştiinţele botanice cu diferitele lor ramuri au devenit discipline de studiu.

Este şi cazul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca, a cărei baze au fost puse de către profesorul Alexandru Borza în 1920. Unitatea a fost organizată după Unirea Transilvaniei cu România şi este împărţită în mai multe compartimente: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic şi medicinal.

Viaţa de îngrijitor al plantelor

Adriana Bercean lucrează de 27 de ani la Grădina Botanică din Cluj-Napoca, fiind astfel unul dintre cei mai vechi angajaţi ai instituţiei. Ştie totul despre udatul, curăţarea şi tratarea celor peste 10.000 de specii de plante prezente aici. „E şi asta o ştiinţă“, ne-a spus îngrijitoarea, ţinând să sublinieze faptul că în prezent nu mai sunt pregătiţi tinerii pentru a face o astfel de muncă.

„Faci agricultură ca la C.A.P.“

„Există tot felul de maşinării şi soluţii chimice pentru îngrijirea plantelor. Noi o facem tradiţional, că aşa ştim şi e mai bine pentru plante“, a continuat Adriana. Mai mult decât atât, femeia crede că e nevoie de pasiune pentru o astfel de slujbă. „Aici faci agricultură ca la C.A.P. Dacă nu îţi place, nu ai ce căuta într-un asemenea loc“, a mai spus îngrijitoarea.

Programul este de opt ore pe zi, însă, spune Adriana, nu faci acelaşi lucru zilnic. Femeia e de părere că mereu are de învăţat lucruri noi despre plante, trăind printre ele şi observându-le problemele.

„Trebuie udat, împrospătat pământul şi tratat“, ne-a povestit femeia, în timp ce schimba solul crinilor de iarnă. În cazul acestor plante, tratarea solului se face o dată la doi-trei ani, ne-a spus Adriana, deşi unele plante necesită plivitul şi udatul zilnic.

În micul „atelier“ în care lucrează Adriana Bercean se află două mese, una pe care se aşterne pământul, iar alta pe care se aşază frunze umede, folosite ca îngrăşământ natural pentru plantele din ghivece. „Totul se face manual, nu avem alte aparaturi“, a subliniat îngrijitoarea.