Pubele de colectare selectivă în toate gospodăriile clujene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cluj- Napoca va fi primul oraş din ţară în care operatorii de salubritate vor colecta selectiv deşeurile de la fiecare locuinţă. Cetăţenii vor avea containere speciale pentru deşeurile reciclabile. Programul va începe în vara acestui an. Locuitorii clujeni ar putea economisi 25% din costurile pentru ridicarea gunoiului.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a anunţat că municipalitatea va trece, în premieră naţională, la colectarea selectivă a deşeurilor de la populaţie, informează Mediafax.

„Primăria va organiza o licitaţie publică în luna mai privind salubritatea menajeră, iar din vară se va trece efectiv la colectarea selectivă a deşeurilor menajere”, a menţionat acesta.

Operatorul de salubritate care va câştiga licitaţia este obligat să investească şi în punctele de colectare de la fiecare gospodărie şi să le modernizeze în decursul a trei ani de zile.

Apostu a precizat că locuitorii generează două feluri de deşeuri: un gunoi menajer de tip umed, care nu se reciclează, şi unul care e reciclabil, de tip hârtie, plastic, sticlă. Pentru acestea din urmă, fiecare cetăţean va avea pubele separate.

„Operatorii de salubritate care vor câştiga licitaţia vor fi obligaţi fie să ridice cu maşini diferite cele două tipuri de deşeuri, fie să aibă containere amenajate pentru deşeuril reciclabile“, a mai spus primarul Clujului.

Gunoiul preselectat se va ridica gratuit

Deşeurile menajere vor fi separate de cele reciclabile chiar de la locuinţele clujenilor, iar ridicarea gunoiului menajer se va plăti în funcţie de numărul membrilor care locuiesc în gospodăria respectivă. Gunoiul preselectat de către locuitori se va ridica gratuit.

Apostu a spus că persoanele care nu vor preselecta deşeurile vor plăti mai mult, iar asociaţiile de proprietari riscă penalizări. Operatorul de salubritate va fi obligat să organizeze campanii de informare.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite