Poluarea şi braconajul ne lasă fără peşte

Producţia internă de peşte a scăzut dramatic în ultimii ani. Consumul se bazează în mod covârşitor pe importuri.Producţia internă de peşte acoperă circa 15% din consum. Restul este suplinit din importuri.

Considerat „mâncarea săracului“ înainte de Revoluţie, peştele nu mai este acum un produs consumat cu regularitate de români. Dacă până în ‘90, fiecare român mânca anual aproximativ opt kilograme de peşte, între 1990 şi 2000 consumul a scăzut drastic la doar două kilograme pe cap de locuitor, pe an. În 2007 însă, românii au consumat, în medie, peste cinci kilograme de peşte fiecare.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) pun această creştere pe seama importurilor de peşte, tot mai mari de la an la an.

Potrivit MAPDR, apariţia spe­ciilor din import pe piaţa românească a determinat, pe lângă creşterea cererii de peşte şi de produse din peşte, şi o schimbare a atitudinii consumatorului. Românii au început să îşi îndrepte atenţia către noi specii de peşte şi forme de prezentare: filetat, decapitat sau eviscerat.

Totuşi, în ciuda promovării beneficiilor pe care carnea de peşte o are asupra sănătăţii umane, românii nu pot fi consideraţi mari consumatori de vietăţi acvatice atâta vreme cât un european mănâncă, în medie, pe an, peste 20 kilograme de peşte.Unul dintre motive este preţul ridicat la care acesta este comercializat.

Un kilogram de peşte autohton constă uneori mai mult decât cel de import. În supermarketurile româneşti, un kilogram de somn african costă 17 lei, în timp ce un kilogram de somn românesc poate ajunge şi la 37 de lei. Crapul din Dunăre file costă în jur de 50 de lei.

Cantitatea de peşte produsă însă în România nu acoperă decât puţin peste 15 % din consum, restul fiind suplinit prin importuri. România a importat anul trecut peste 70.000 tone de peşte, mai mult decât cu un an în urmă. Datele MAPDR arată că peste 90 % din totalul importurilor îl reprezintă peştele congelat, apoi semiconservele sau conservele din peşte, fileurile şi peştele viu.

Pescuitul comercial, în declin

În materie de peşte, importurile fac legea în România, deşi potenţialul piscicol al ţării este deosebit de important. România este o ţară cu mari resurse de apă, iar activităţile de pescuit se desfăşoară oriunde există luciu de apă (lacuri sau râuri), inclusiv pe Dunăre.

În plus, avem Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre, surse considerabile de peşte.Producţia internă s-a situat însă anul trecut la aproape 16.000 de tone, cea mai mare parte din această cantitate fiind obţinută din acvacultură (12.000 de tone), restul fiind reprezentat de pescuitul industrial. Acvacultura este dezvoltată pe teritorul ţării în iazurile artificiale şi în cele naturale, iar pescuitul de captură este practicat în apele interne, în Delta Dunării şi în Marea Neagră.

Anul trecut, ţara noastră a obţinut numai 3.500 tone de peşte din pescuit comercial, iar la Marea Neagră românii au scos doar 450 de tone.Producţia la mare a scăzut constant în ultimii ani. Dacă în 2005 obţineam peste 2.000 de tone, un an mai târziu aceasta s-a diminuat cu aproape 1.500 tone.

Întrebaţi dacă populaţia de peşte din apele româneşti s-a redus de-a lungul anilor, reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Agricultură ne-au spus că instituţia nu deţine date statistice care să ateste starea resurselor acvatice vii din România, dar că cercetarea în acest sens va fi susţinută din fondurile europene pentru pescuit.

Poluarea apelor ucide peştii

Poluarea apelor de suprafaţă este unul dintre motivele pentru care peştele a dispărut de pe anumite porţiuni ale râurilor. Deşi industria nu mai este un factor major de poluare a râurilor şi a lacurilor, lipsa staţiilor de epurare din oraşe a făcut ca pe anumite cursuri de apă să nu mai existe populaţie piscicolă.

De exemplu, în perimetrul de deversare a apelor uzate în Dâmboviţa, peştele nu mai vieţuieşte demult. Dar, potrivit Administraţiei Naţionale „Apele Române”, până la sfârşitul anului viitor, oraşele mari, cu peste 100.000 de locuitori echivalenţi, vor avea staţii de epurare cu treaptă terţiară.

Mihail Fâcă, şeful Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, declara într-un interviu pentru „Adevărul” că, din cauza poluării, păstrăvul şi lipanul sunt specii pe cale de dispariţie. „Sunt un pescar pasionat de păstrăv şi lipan, dar am ajuns în situaţia în care acest hobby mă costă foarte mult, deoarece nu mai pot pescui în apele din România şi sunt nevoit să pescuiesc în străinătate”, spunea Mihail Fâcă.

Un alt motiv pentru care o mare cantitate de peşte dispare este incapacitatea autorităţilor de a gestiona problema braconajului, mai ales cel practicat în Delta Dunării. În plus, în anii din urmă, inundaţiile produse în România au distrus multe crescătorii piscicole, chiar în zonele de munte, unde viiturile au ras pur şi simplu păstrăvăriile de pe suprafaţa pământului.

Se importă masiv macrou şi hering

Dacă v-aţi întrebat vreodată de unde provine somonul afumat din salata servită la vreun restaurant cu specific italian din ţară, acesta îşi poate avea originile chiar în apele Italiei. Sau ale Suediei. Capturat şi din apele dulci româneşti, crapul vândut în supermarket poate proveni şi din Ungaria, Cehia sau Polonia.

Aceasta din urmă furnizează României şi păstrăv, ton, macrou, hering sau sardine. Românii mănâncă macrou şi din SUA şi din Peru. Potrivit MAPDR, cele mai mari cantităţi de peşte importat sunt din speciile macrou şi hering. O parte din peştele file, proaspăt, refrigerat sau congelat provine din Vietnam şi din China.