Peştele a fost otrăvit cu mercur şi e pe cale de dispariţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din arderea cărbunelui în termocentrale rezultă un gaz ce conţine mercur care, prin intermediul ploii, ajunge în sol şi în ape, acumulându-se apoi în peşti, mai ales în cei

Din arderea cărbunelui în termocentrale rezultă un gaz ce conţine mercur care, prin intermediul ploii, ajunge în sol şi în ape, acumulându-se apoi în peşti, mai ales în cei oceanici

Peştele era considerat o sursă excelentă de proteine, fosfor, iod, proteine. În ultimii ani totuşi peştele a devenit ţinta îngrijorării nutriţioniştilor.

Argumentele pe care le aduc aceştia împotriva consumului de peşte, în special al peştelui oceanic, este faptul că aceste vertebrate marine acumulează, din cauza poluării, cantităţi însemnate de mercur.

Mai precis, metil-mercurul care provine, în principal, din arderea cărbunelui în termocentrale.

Statisticile informează că numai Statele Unite eliberează anual în atmosferă sute de tone de mercur. Purtat de vânt, mercurul se depune în ocean, unde este transformat de bacterii în metil-mercur. Peştii înghit plante cu metil-mercur, iar carnea lor devine toxică.

Una dintre principalele calităţi ale cărnii de peşte este conţinutul redus de grăsimi saturate. Ea este, în schimb, foarte bogată în acizi graşi polinesaturaţi de tip omega trei şi omega şase, de origine animală.

La ce ajută aceşti acizi polinesaturaţi? Studii de specialitate au demonstrat că un consum regulat de peşte conferă un grad ridicat de protecţie vaselor de sânge şi inimii.

De asemenea, unele boli care solicită sistemul imunitar, cum ar fi psoriazisul, astmul bronşic sau poliartrita reumatoidă pot fi ameliorate dacă persoanele suferinde se hotărăsc să mănânce mai mult peşte. Nu degeaba se spune că peştele "deşteaptă".

Dacă mamele lor au mâncat peşte în timpul sarcinii, copiii au o dezvoltare neuropsihică mai rapidă şi sunt mai inteligenţi. Şi bătrânii au de câştigat. Carnea de peşte consumată de două ori pe săptămână îi poate feri de boli grave ale sistemului nervos.

Toxic şi pe cale de dispariţie

Nu doar poluarea pune în pericol platourile cu peşte şi legume, ci şi scăderea cursurilor de apă, ca urmare a folosirii acestora în scopuri energetice, sau schimbările climatice, ambele fiind cauze importante ale reducerii cantităţii de peşte din apele Terrei.

Specialiştii spun că numai construirea barajelor a avut, de pildă, un impact major asupra peştilor din fluvii şi a determinat dispariţia locală a numeroase specii migratoare. De exemplu în Europa, o treime din speciile de peşti care trăiesc în apele curgătoare se află pe listele cu vieţuitoare pe cale de dispariţie. Peştii, confirmă cercetătorii, sunt mai ameninţaţi cu dispariţia decât păsările şi mamiferele.

Dinamitarea apelor, un veritabil masacru

Devastatoare pentru peşti este şi dinamitarea lacurilor. După orice explozie, la suprafaţa apelor plutesc peşti morţi, care nici măcar nu mai pot fi socotoţi hrană pentru alte vieţuitoare. În Indonezia, această practică este folosită la scară industrială, distrugând recifele de corali. Unele state de coastă folosesc chiar şi cianura pentru pescuit. Peştii otrăviţi sunt apoi serviţi în restaurante de lux.

În 1900, cantitatea de peşte adusă din ocean se ridica la trei milioane de tone. Graţie tehnologiei avansate, în 1990, numărul tonelor de peşti capturaţi a ajuns la 86 milioane de tone! Cercetătorii estimează că toate cele 17 mari regiuni de pe glob în care se pescuieşte sunt exploatate la maximum.

Chiar dacă acvacultura pare să fie în acest moment doar o sursă de materie primă pentru industriile conexe, cei care au exploatat nemilos această resursă vor constata pe pielea lor că lipsa peştelui va provoca în curând multe falimente răsunătoare şi va genera o criză pe piaţa alimentelor care o va depăşi pe cea a petrolului.

Pentru a fi construite lacuri artficiale, destinate creşterii peştilor, va fi nevoie să fie defrişate hectare întregi de vegetaţie din apropierea mărilor sau oceanelor. Şi chiar şi aşa, peştele produs în crescătorii nu va mai fi niciodată suficient pentru toţi pământenii.

"Uzină" de somoni, în Canada

Somonul este vedeta meniurilor pe bază de peşte. În Quebec, numărul fermelor piscicole care livrează somon este într-o continuă creştere, aflându-se deja în concurenţă cu cele din Chile. Somonul este un peşte gurmand, care consumă cantităţi mari de alte specii marine pentru a se hrăni. În captivitate, el este hrănit cu făină de peşte.

Cel puţin jumătate din cantitatea de peşte prins în apele globului este destinată pregătirii făinurilor de peşte cu care apoi se hrănesc puii sau peştii de lux, ca somonul. Pentru obţinerea unui kilogram de făină de peşte sunt necesare cinci kilograme de peşte! Peru, Chile şi Japonia sunt principalele producătoare de făină de peşte.

Cantitatea de peşte capturată în lume pentru obţinerea acestor făinuri se ridică la 35 milioane de tone anual. Prin urmare, oceanele nu sunt golite numai pentru a hrăni omenirea. Animalele destinate sacrificării sunt hrănite, şi ele, tot cu făină de peşte.

Culoarea roz a somonului crescut în captivitate se obţine cu ajutorul pigmenţilor artificiali sau naturali, cum ar fi, de exemplu, betacarotenul. Pe lângă aceşti aditivi meniţi să dea iluzia unui produs autentic, somonii din captivitate sunt "îmbibaţi" cu cantităţi impresionante de antibiotice şi medicamente de sinteză. Populaţii întregi de somoni închişi în rezervaţii se îmbolnăvesc. În Quebec o maladie necunoscută a făcut ravagii printre somoni, atacându-le sistemul imunitar.

Peştii bolnavi au fost sacrificaţi, crescătorii nereuşind să găsească niciun tratament care i-ar fi putut salva. În Pacific, pescarii au văzut somoni evadaţi din crescătorii. Cu siguranţă, aceste exemplare pot transmite faunei acvatice sălbatice viruşi necunoscuţi, capabili să infesteze mediul marin.

Somonii modificaţi genetic, din ce în ce mai întâlniţi în crescătorii, sunt susceptibili de a le transmite peştilor care se află în stare de libertate gene periculoase. Analiştii spun că dacă este luată "la bani mărunţi" piscicultura, concluzia e una singură: aproape nimic nu este ecologic în această industrie. Şi atunci, de ce mai alergăm după peşte, dacă el ne poate otrăvi cu atâta uşurinţă?

Peştii suferă şi comunică între ei

În ciuda aparenţelor, lumea animală acvatică este deosebit de complexă. Peştii, ca şi oamenii, au percepţii, suferă şi comunică între ei. Cei mai mulţi peşti produc sunete atunci când sunt atinşi sau îi urmăreşte un prădător. Senzaţiile lor sunt foarte dezvoltate, iar sistemul lor nervos reacţionează la durere la fel ca sistemul nervos uman.

Peştilor le este frică, iar inima lor bate mai repede atunci când simt pericolul, nu le place captivitatea sau stresul, urăsc acvariile, poluarea sonică şi suferă exact ca oamenii otrăviţi dacă trăiesc în ape poluate. De multe ori, peştii mor ori sunt răniţi în timp ce sunt capturaţi. Cei care supravieţuiesc suferă de stres sau prezintă tulburări diverse.

Miliarde de peşti agonizează zile întregi în pieţele agroalimentare. Pescarii amatori au obiceiuri care mai de care mai sângeroase. Atunci când aruncă harponul, "prada" lor se zbate, de multe ori cu coloana vertebrală perforată. Chiar dacă "trofeul" scapă, urmează o agonie fără sfârşit, timp în care peştii nu mai pot mânca şi zac exact ca şi un om bolnav până îşi văd sfârşitul. Peştii, ca şi alte animale, sunt asimilaţi de oameni cu obiectele. Mulţi cred că pot să-i otrăvească, să-i mutileze, să-i captureze, că pe ei nu-i doare. Dar nu este aşa.

Peştele şi sănătatea

Compasiunea şi grija pe care omul trebuie să le arate faţă de natură şi faţă de vieţuitoarele Pământului nu presupune ca el să se lipsească de hrană sau de adăpost. Peştele era amintit din cele mai îndepărtate timpuri ca aliment de bază în alimentaţia majorităţii popoarelor.

Şi Iisus a împărţit peşti discipolilor săi. Consumat de două ori pe săptămână, peştele poate preveni infarctul de miocard şi poate reduce riscul aritmiilor cardiace sau al altor boli ale sistemului cardiovascular. Bolile sistemului nervos pot fi, de asemenea, prevenite, mai ales boala Alzheimer, care se manifestă în rândul persoanelor de vârsta a treia. Mamele care în timpul sarcinii au avut un meniu bogat în peşte au copii mai sănătoşi.

S-a demonstrat că, la vârsta de un an, aceşti copii înţeleg mult mai multe cuvinte şi au un grad superior de dezvoltare a creierului.

Uleiul de peşte echilibrează sistemul imunitar

Uleiul de peşte ne ajută să facem faţă viruşilor şi infecţiilor. El echilibrează sistemul imunitar şi încetineşte procesul de îmbătrânire. Este un bun antiinflamator şi scade grăsimile "rele" din sânge, protejează pielea şi linişteşte sistemul nervos. S-a dovedit ştiinţific faptul că o alimentaţie bogată în peşte şi un tratament cu acizi omega 3 şi omega 6, polinesaturaţi, opresc dezvoltarea celor mai frecvente tipuri de cancer.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite