VIDEO Pantofi din ziare reciclate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mormanele de publicaţii care se strâng săptămânal în casă i-au dat o idee profitabilă. Un designer taiwanez confecţionează genţi şi încălţăminte din maculatură. Deşi au un preţ cam piperat, produsele lui Colin Lin fac furori în rândul ecologiştilor din China, din Europa şi din Statele Unite ale Americii.

Designerul taiwanez în vârstă de 50 de ani gândeşte articole numai bune pentru clienţii săi înnebuniţi după noua modă eco. Colin Lin a reuşit să vândă până acum peste 4.000 de perechi de pantofi din ziare reciclate.

Pantofii şi genţile lui Lin se remarcă pe rafturi prin culorile fotografiilor şi titlurilor din publicaţiile vechi.

Procesul de fabricaţie e lung şi costisitor, din acest motiv preţul unei perechi de pantofi ajungând până la 150 de dolari, iar cel al unei genţi în jur de 250 de dolari.

Firma lui Colin Lin comercializează de mai mulţi ani produse „prietenoase" cu mediul. În timp, pielea animalelor a fost înlocuită cu rafia şi cu pielea de peşte. Afacerea designerului taiwanez în domeniul producerii articolelor de încălţăminte are o vechime mai mare de 26 de ani.

Pentru a promova salvarea animalelor din a căror piele se fabrică încălţăminte sau articole vestimentare, Lin îi încurajează şi pe ceilalţi producători să fie mai originali în abordarea noilor colecţii.

„Nu e necesar să omorâm animale pentru asta. Haideţi să devenim mai creativi şi să facem alte conexiuni când vine vorba de modă", spune Lin.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite