Muştarul a devenit toxic din cauza aditivilor!

Specialiştii spun că acest aliment-condiment ar putea fi din nou bun dacă ar fi produs fără conservanţi şi fără coloranţi sintetici, pentru a evita problemele de sănătate Un

Specialiştii spun că acest aliment-condiment ar putea fi din nou bun dacă ar fi produs fără conservanţi şi fără coloranţi sintetici, pentru a evita problemele de sănătate

Un condiment inofensiv şi popular a devenit un pericol prin adăugarea E-urilor. El poate provoca boli copiilor şi persoanelor cu anumite sensibilităţi.

Românii sunt mari consumatori de muştar. El este îndeobşte considerat un aliment inofensiv şi, ca atare, e nelipsit din sendvişuri şi se "lăfăie" din plin lângă mici şi cârnaţi. La o simplă analiză a etichetei descoperim însă o mulţime de aditivi, care mai de care mai periculoşi.

E 330 şi cariile dentare

Printre sortimentele de muştar care se găsesc în rafturile supermarketurilor de la noi este şi cel dulce, de la Knorr, cu aromă de miere, pe care scrie mare că ar fi "fără conservanţi". Sarea nu este menţionată.
El conţine, în schimb, un agent de îngroşare denumit "gumă xantan" (E 415). Această substanţă măreşte vâscozitatea produselor alimentare şi favorizează digestia, scăzând totodată valoarea nutritivă din cauza interferenţei gumei cu absorbţia vitaminelor şi mineralelor.

Acidul citric (E 330) este, de asemenea, un acidifiant care se găseşte în acest sortiment de muştar. Substanţa protejează împotriva oxidării, crescând însă aciditatea alimentului. "E 330 este un acidifiant natural sau artificial obţinut din fructe (citrice) sau prin biosinteză.

Fiind acid, el poate provoca afecţiuni bucale, cum ar fi apariţia cariilor dentare", arată prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) Bucureşti, în cartea sa, "Biblia alimentară".

Atenţie la benzoatul de sodiu

Un alt produs care se găseşte în comerţ este "KISKUFELEGYHAZI muştar", produs în Ungaria. Nici pe această etichetă nu este specificată cantitatea de sare, dar nici nu este exclusă, ceea ce înseamnă că - teoretic - avem o cantitate "ascunsă" de sare.

Acest tip de muştar conţine conservant, respectiv benzoat de sodiu (E 211). "Benzoatul de sodiu e un conservant artificial care poate declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare. Este o substanţă din categoria celor numite "neurotoxice".

Ea poate induce migrene lucrătorilor din industria de panificaţie. Doza zilnică admisă este de 5mg/kg corp, iar consumul frecvent nu este indicat. Mai mult, este bine ca persoanele sensibile să o evite dacă pot", menţionează profesorul în cartea sa.

Amidonul modificat, un pericol

Sosul de muştar suedez GRAVLAXAS, comercializat de IKEA FOOD, are o etichetă succintă pentru români. Norocul celor interesaţi să ştie ce mănâncă este eticheta pe care sunt trecute ingredientele, în engleză, totul fiind precizat cu lux de amănunte.

Acest produs conţine conservant sub formă de sorbat de potasiu (E 202). Această substanţă "în unele cazuri poate provoca alergii sau astm. De aceea, nu este indicat consumul ei frecvent", ne atenţionează prof. Mencinicopschi.

Un alt ingredient, pentru îngroşare, este amidonul modificat - un aditiv alimentar care este periculos pentru sănătate, după cum ne avertizează prof. Mencinicopschi.

În majoritatea ţărilor din UE, acest amidon este interzis. În muştar se găseşte şi aditivul E 415, "gumă xantan", un alt agent de îngroşare, despre care directorul ICA Bucureşti spune că trebuie consumat cu moderaţie. Nici acest produs nu are specificată cantitatea de sare pe care o conţine. Doza zilnică admisă este de 6,5 grame de sare.

Bun sau rău?

Dacă ar fi preparat ecologic, din ingrediente tradiţionale, dar fără conservanţi şi coloranţi sintetici, muştarul ar putea face bine organismului, ajutând la tranzitul intestinal. El se poate obţine din boabe de muştar măcinate şi frecate cu apă, câteva picături de zeamă de lămâie şi ulei, până când amestecul se transformă într-o "maioneză" groasă.

Mulţi dintre consumatorii români nu au timp să-şi prepare muştarul, dar nici nu se uită la ingredientele de pe eticheta sortimentului de muştar. Pentru aceştia, savoarea produsului spune totul. "Avem percepţii diferite despre calitate. Despre bun şi rău. Referenţiale nu sunt gustul şi aspectul, ci compoziţia unui produs alimentar. De multe ori nu ne dăm seama de pericol, dar abia când ne îmbolnăvim apreciem sănătatea", a mai spus prof. Mencinicopschi.

Gustul şi aspectul contează puţin, dar compoziţia este esenţială pentru sănătate
prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti

O istorie de 3.000 de ani

Muştarul, ca plantă, este cultivat de peste 3.000 de ani. Iniţial, planta de muştar a fost folosită în China, apoi în lumea întreagă. Grecii au descoperit savoarea muştarului cu circa 400 de ani î.Hr.

Romanii foloseau făina de muştar, obţinută prin măcinarea boabelor, pentru prepararea unor împachetări fierbinţi care să le încălzească picioarele. De asemenea, pasta de muştar se folosea împotriva durerilor de articulaţii. De altfel, romanii au fost primii de la care avem o reţetă pentru prepararea muştarului, datând din secolul I d.Hr., ei fiind primii care au început să producă muştar la scară industrială. Reţeta lor era un amestec din seminţe de muştar măcinate, ulei de măsline, miere şi oţet pentru sosuri de salate.

În secolul al VIII-lea, muştarul apare pomenit pentru prima dată în Europa Centrală, într-o scriere despre Carol cel Mare. În secolul al XIII-lea, Franţa producea cele mai diverse sortimente de muştar. În acea perioadă, oraşul Dijon a primit monopolul pentru producerea muştarului în Franţa. În acest oraş, muştarul era preparat cu must în loc de oţet, de aici provenind şi numele franţuzesc pentru muştar: "moutarde".

În secolul al XVIII-lea s-a observat că muştarul este mult mai uşor de folosit dacă este măcinat foarte fin. De atunci, prepararea lui se face prin amestecarea prafului cu apă, această pastă fiind folosită apoi pentru prelucrări ulterioare.

Reţeta de casă

Boabele de muştar se macină în râşniţă până devin pulbere.

Făina astfel obţinută se freacă, precum maioneza, cu ulei.

Se adaugă apă şi câteva picături de zeamă de lămâie.

Operaţiunea de frecare durează până ce preparatul capătă consistenţa unei maioneze "groase".

Neavând agenţi de îngroşare şi nici conservanţi sau coloranţi, acest muştar poate fi considerat ecologic şi este mult mai sănătos, dar trebuie să fie consumat imediat.

Indiferent cum ar fi preparat, muştarul nu trebuie introdus în alimentaţia copiilor mici.

Un român face muştar ecologic şi îl exportă în Occident

În micul oraş Tecuci, din judeţul Galaţi, sunt şase fabrici de muştar, între care şi "ATFAB - conserve Tecuci". Patronul fabricii, Gabriel Ionescu, spune că, zilnic, aici se produc opt tone de muştar fără conservanţi şi fără coloranţi. O parte din această cantitate este destinată exportului.

Muştarul făcut la Tecuci este foarte apreciat în Italia, Spania, Germania şi în Marea Britanie. "Muştarul nostru nu are agenţi de îngroşare, iar colorantul folosit este natural, betacaroten. În niciun caz nu folosim coloranţi sintetici, care ar putea să afecteze sănătatea consumatorilor ", ne-a declarat patronul. El spune că are o reţetă-minune pentru muştar.

"Reţeta pe care o folosesc pentru prepararea muştarului a fost făcută după multe zeci de teste în laborator. Anul acesta am avut probleme cu achiziţionarea boabelor de muştar, producţia fiind una slabă", spune Gabriel Ionescu. De aceea, patronul nu exclude o scumpire a produsului, din luna septembrie.

"Producţia de seminţe de muştar la hectar este destul de scăzută în sezonul 2007-2008, iar faptul că toate costurile pentru iniţierea şi întreţinerea culturilor cresc ar putea duce la o scumpire importantă în toamnă", avertizează Gabriel Ionescu.