Model de reciclare a cutiilor din aluminiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu 12 ani, polonezii nu aveau un sistem eficient de colectare a aluminiului. Acum, ei reutilizează 70% din acest metal România ar avea nevoie de aproximativ cinci ani pentru a-şi

În urmă cu 12 ani, polonezii nu aveau un sistem eficient de colectare a aluminiului. Acum, ei reutilizează 70% din acest metal

România ar avea nevoie de aproximativ cinci ani pentru a-şi pune la punct un sistem eficient de colectare selectivă, dacă această politică ar fi susţinută de o legislaţie de mediu coerentă, de autorităţi şi de voinţa populaţiei, a precizat Aleksander Wirtz, membru al Asociaţiei Europene a Aluminiului, în cadrul conferinţei pe tema revalorificării deşeurilor din aluminiu, ţinută în acest weekend, la Cracovia.

Conferinţa a fost urmată de o vizită la un centru de colectare a cutiilor din aluminiu, centru de la care România ar avea multe de învăţat.

Aluminiul este folosit, printre altele, la producerea dozelor pentru băuturi, în Polonia existând mai multe centre de colectare a acestor tipuri de cutii, în vederea reciclării. O cutie de aluminiu necesită în jur de 60 de zile pentru a fi reciclată şi pentru a ajunge, din nou, pe rafturile magazinelor.

Reciclarea presupune reprocesarea cutiilor, pentru a crea alte cutii, cu acelaşi material. În felul acesta, aluminiul poate fi reutilizat, cantitatea reală de deşeuri fiind mult redusă.

De la gunoi, în marile topitorii

Mai devreme sau mai târziu, fiecare doză de aluminiu ajunge să fie aruncată la coşul de gunoi, acolo începând drumul ei către reciclare. "Reciclarea este foarte importantă pentru dezvoltarea durabilă. Nu vorbim aici doar despre colectarea unor cutii sau despre faptul că pe străzi nu mai există gunoaie. Foarte important este efectul, şi anume că reciclarea e un instrument prin care mediul rămâne sănătos atât pentru noi, cât şi pentru generaţiile viitoare.

Nu trebuie să privăm generaţiile de după noi de dreptul de a trăi într-un mediu curat", a precizat Michal Zygmunt, preşedintele Pol-Am-Pack, Polonia. În Europa Occidentală, fiecare persoană foloseşte în jur de 35 de cutii de aluminiu pe an.

După ce au fost utilizate, cel puţin 50 la sută din ele sunt colectate şi reciclate. La centrul de colectare din Dabrowa Górnicza, de lângă Cracovia, vin zilnic persoane care aduc doze de bere sau sucuri, iar pentru aceste cutii goale, cei care fac munca de colectare primesc pentru fiecare kilogram de aluminiu în jur de 80 de eurocenţi.

Dozele se adună în saci din plastic, nu înainte însă de a le strivi bine astfel încât în saci să încapă cât mai multe cutii, acul cântarului să indice cât mai multe kilograme şi ei să primească cât mai mulţi bani.

Cutiile se verifică una câte una

Unii polonezi nu primesc bani pentru toată cantitatea de cutii pe care o aduc, deoarece, o dată ajunşi în centrul de colectare, urmează un prim proces de selectare a dozelor. Cu ajutorul unui magnet, cutiile care conţin fier (adică acele conserve ce sunt făcute din tablă oţelită) rătăcite printre cele de aluminiu cântăresc mai mult şi pot fi tentante pentru cei care colectează.

Acestea sunt însă îndepărtate şi pentru ele nu se plătesc bani. "Majoritatea celor care colectează merg prin restaurante şi cer dozele de băuturi goale pe care le aduc aici. Unii încearcă să trişeze. Introduc în cutii diverse obiecte grele, tocmai pentru ca deşeurile să tragă cât mai mult la cântar. Unii introduceau chiar nisip. Totuşi, chiar dacă magnetul nu depistează nisipul, greutatea se simte oricum la mână", a spus Maarten Labberton, directorul Asociaţiei Europene a Aluminiului.

Pentru dealerii care aduc la centrul de colectare cantităţi mai mari de doze, există o bandă magnetică pe care trece fiecare deşeu în parte, în aşa fel încât aluminiul să fie separat de fier. Astfel, doar aluminiul va trece mai departe şi va ajunge într-o presă unde va fi strivit.

Apoi se strivesc şi se fac baloturi

Din dozele astfel strivite, vor fi create baloturi de aproximativ 12 kilograme fiecare, care vor fi verificate suplimentar, cu raze X, pentru depistarea unor eventuale impurităţi. Baloturile sunt apoi prinse în blocuri mai mari şi depozitate în centrul de reciclare până la acumularea unei anumite cantităţi.

La final, toate dozele sunt trasportate la diverse companii de aluminiu din Franţa, Anglia sau Germania, acolo unde metalul va fi retopit şi reutilizat pentru producerea altor cutii. "Toată această maşinărie nu este greu de achiziţionat. Mai dificil este să îi faci pe oameni să înţeleagă cât de importantă este reciclarea materialelor.
Schimbarea de mentalitate vine cu timpul, important e să începi", a precizat Maarten Labberton.

Aluminiul este reciclabil 100 la sută

Aluminiul oferă soluţii inteligente şi practice unei vieţi moderne. Fără acest metal, societatea actuală este de neînchipuit. Aluminiul e cel de-al treilea metal prezent în natură, din punct de vedere al abundenţei. El are multe proprietăţi care nu se alterează în niciun fel prin transformarea sa într-un produs: este uşor, rezistent, nu rugineşte, este un bun conducător de căldură şi electricitate, este ductil şi nu are miros. Mai mult decât atât, aluminiul este reciclabil 100 la sută, contribuind astfel la protecţia mediului prin economisirea resurselor naturale şi a energiei.

Retopirea aluminiului necesită cu 95 la sută mai puţină energie decât producţia primară a metalului. "Acest metal ne creşte nivelul de trai şi, cu ajutorul lui, o largă varietate de produse sunt puse la dispoziţia noastră. Folosit pentru ambalarea hranei, aceasta poate fi trasportată în cantităţi mari, pe distanţe lungi. Trebuie să fim conştienţi că în Africa există mâncare, dar acolo mulţi mor de foame tocmai pentru că nu au posibilitatea de a o conserva", a mărturisit Aleksander Wirtz. Minereul din care se obţine aluminiul este bauxita, iar rezervele actuale de bauxită sunt suficiente pentru încă 400 de ani.

Dar se consumă multă energie pentru a o transforma în aluminiu. Mai mult de 130 milioane de tone de bauxită sunt extrase anual, cele mai mari depozite găsindu-se la tropice şi subtropice. Minereul este extras şi din Australia, America Centrală şi de Sud (Jamaica, Brazilia, Venezuela), Africa (Guineea), Asia (India, China) şi din câteva părţi ale Europei, în special din Grecia şi Ungaria.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite