Mierea, un aliment - medicament ce atinge perfecţiunea

Acest tonic, dăruit de albine oamenilor, ne ajută să avem o atitudine optimistă şi să învingem cele mai teribile boli "Dulce ca mierea să-ţi fie viaţa!"- cu această urare

Acest tonic, dăruit de albine oamenilor, ne ajută să avem o atitudine optimistă şi să învingem cele mai teribile boli

"Dulce ca mierea să-ţi fie viaţa!"- cu această urare întâmpinau străbunii noştri naşterea fiecărui copil din familie. Pentru că mierea şi produsele stupului de albine erau, în egală măsură, alimente delicioase şi medicamente eficiente care ocroteau existenţa omului.

Mierea figurează în cele mai vechi documente ale istoriei, în tăbliţele de argilă ale culturilor mesopotamiene, unele datând din anul 2700 î.d.Hr., unde sumerienii precizau că mierea era folosită ca medicament. După un mileniu, în Egiptul faraonic, într-un papirus se aducea un elogiu reţetelor pe bază de miere şi ceară de albine, consacrate drept medicamente.

Filozofii greci descopereau virtuţile "nectarelor" produse de albine. Aristotel a dedicat şase volume vieţii albinelor şi produselor stupului, însoţite de recomandări de utilizare a acestora; Hipocrate, celebrul părinte al medicinii, recomanda folosirea mierii în combaterea unor boli interne şi în terapia bolilor de ochi şi a rănilor; medicul şi botanistul Discoride considera mierea un panaceu, un medicament universal, capabil să uşureze orice suferinţă.

În Evul Mediu, recunoscută oficial

Recunoaşterea oficială a mierii ca medicament a avut loc abia în Evul Mediu. Începând cu secolul al XVI-lea, mierea este inclusă în diferite preparate, distribuite în farmaciile acelor timpuri. Dar, în tratatele de chimie şi farmacie de la începutul secolului XX, figurează doar două produse ale stupului - mierea şi ceara. Mierea, folosită ca ingredient în 23 de preparate, iar ceara, fiind inclusă în compoziţia a 42 de unguente.
Totuşi, după câteva decenii de cercetări intense ale medicilor, chimiştilor, farmaciştilor şi biologilor din lumea întreagă asupra acestui miraculos izvor de sănătate care este stupina, produsele stupului şi-au recăpătat locul în terapiile medicale din zilele noastre.

Mierea, taina stupului

Categoric, mierea nu este un simplu îndulcitor. "Compoziţia sa este tot atât de complexă ca şi taina în care este învăluit stupul", spunea renumitul medic P.A.Weber. Cercetătorii au descoperit că mierea este rodul muncii unei echipe de albine harnice, fiecare având un rol decisiv în procesul de "facere" a mierii.
Albinele adună nectarul din mii de flori. În timpul transportului spre stup, acesta este depozitat în guşă, iar aici îşi schimbă consistenţa şi structura. Când ajung la stup, albinele culegătoare sunt întâmpinate de cele tinere care au misiuni speciale: ele preiau dulcea povară şi o depozitează în celulele fagurelui, dar numai pentru scurt timp.

De aici, altă albină tânără, lucrătoare îl mută şi ea în altă celulă. În aceste mutări, nectarul este purtat de la albină la albină, îmbogăţindu-se, de fiecare dată, cu alte cantităţi de fermenţi. Apoi, albinele pun mierea în fagure şi căpăcesc celulele. În acestă fază, nectarul s-a transformat în miere, adică mierea s-a "copt" şi poate fi recoltată.

Sortimentele de miere şi sănătatea

Specialiştii consideră mierea ca fiind unul dintre alimentele cu o valoare energetică foarte mare, revigorează organismul - fizic şi psihic - prelungind viaţa. Mierea se asimilează repede şi, în funcţie de sortiment, nutriţioniştii o recomandă în combaterea a peste 50 de afecţiuni: de la bolile de inimă, ficat, rinichi, plămâni, digestive, ORL, stări depresive, ciroze, otrăviri alimentare cu ciuperci sau substanţe toxice, alcoolism şi insomnii. Ca uz extern, se adaugă efectul cicatrizant în arsuri, coşuri şi răni, refacerea florei microbiene naturale după tratament cu atibiotice etc.

În funcţie de nectarul adunat de albina culegătoare, mierea, de diferite sortimente, este benefică în tratarea diverselor afecţiuni: mierea de salcâm (recomandată în special în astenie şi nevroze); mierea de tei (pentru insomnie, nevroze, bronşite, răceală, tuse); mierea de castan comestibil -dulce (în boli ale venelor, în descongestionarea ficatului şi prostatei); mierea de cimbrişor (boli digestive şi pulmonare); mierea de mentă (dischinezii biliare, indigestii şi balonări); mierea de levănţică (astm bronşic şi enfizem pulmonar), mierea de rozmarin (în boli ale aparatului respirator); mierea de brad (în afecţiuni pulmonare); mierea din flori de câmp, polifloră (este recomandată în special în anemii); mierea de măr (este tonică şi antidiareică); mierea din flori de munte (se recomandă pentru acţiunea sa antimicrobiană, calmantă şi expectorantă în boli de plămâni, respiratorii şi stări febrile).

Cum testăm dacă mierea este curată?

Fiecare dintre noi doreşte să consume miere curată, de calitate şi nu contrafăcută. Cei mai mulţi apicultori ne-au recomandat următorul procedeu drept un test sigur în acest sens.

Se încălzesc două linguri de miere într-un vas de sticlă; apoi, adăugăm şase linguri de alcool, amestecând bine totul. Dacă la fundul vasului apare o substanţă albă, mierea este cu siguranţă falsificată. În cazul în care mierea se dizolvă complet în alcool, fără să se depună o substanţă tulbure pe fundul vasului, avem certitudinea că mierea este curată. Dacă ne referim la calitate, să optăm pentru mierea de culoare aurie sau albă, cu aromă, de consistenţa smântânii şi cât mai transparentă la culoare.

Mai există şi o altă metodă de testare a mierii curate, destul de simplă: introducem o linguriţă în borcanul cu miere şi apoi o ridicăm, lăsând să curgă mierea. Dacă aceasta curge continuu, mierea este naturală; când curge sub formă de picături, mierea este contrafăcută.

Atenţie! Zaharisirea nu este un semn că mierea este falsificată decât în cazul mierii de salcâm pură, care nu se zahariseşte. În rest, la diferite temperaturi, orice tip de miere se poate zaharisi. Ea nu trebuie încălzită pe foc pentru a deveni fluidă, deoarece se transformă chimic şi îşi pierde multe dintre calităţi. Din acelaşi motiv, mierea nu se pune în ceaiul fierbinte. Mierea zaharisită însă e la fel de bogată în substanţe hrănitoare ca cea originală şi poate fi folosită cu încredere.

Alte produse apicole

Propolisul, numit de apicultori şi "antibioticul albinelor", este un produs a cărui provenienţă nu e bine cunoscută. Majoritatea oamenilor de ştiinţă cred că albinele îl recoltează din substanţele răşinoase, găsite la suprafaţa plantelor.

Însuşirile lui se deosebesc de la o zonă la alta a ţării. În compoziţia lui există răşină, uleiuri eterice, polen şi microelemente precum: zinc, fier, cobalt, mangan, aluminiu, molibden, calciu, siliciu sau bariu. Efectele sale anestezice sunt excepţionale: de 3,6 ori mai puternice decât cocaina şi de 5,2 ori mai mari, comparativ cu novocaina.

Este antibioticul perfect, pe care specialiştii îl recomandă în vindecarea multor boli contagioase (gripă, febră tifoidă, erizipel, meningită şi alte boli cu efecte febrile); afecţiuni ale cavităţii bucale, faringite, amigdalite, laringite, otite; în boli ale aparatului respirator, boli digestive, boli reumatice, inflamaţii ale ficatului, infecţii ale rinichilor, boli dermatologice şi ale sistemului nervos etc. Propolisul se recomandă în situaţiile când alte medicamente din plante sau alopate nu îmbunătăţesc starea de sănătate a bolnavului. Propolisul nu se dizolvă decât în alcool şi se găseşte în farmacii sub formă de soluţie alcoolică, cremă sau ca propolis brut. Singura contraindicaţie este alergia la propolis.

Polenul este un alt produs al stupului, despre care se spune că este "bogat" în toate substanţele de care are nevoie organismul pentru a supravieţui. El se prezintă sub formă de pulbere fină, colorată în mod diferit, în funcţie de floarea de la care este colectat. Albina îl recoltează odată cu nectarul sau separat, prin intermediul perişorilor de pe suprafaţa corpului său.

Ca o bună gospodină, albina urmează un adevărat ritual până-l transportă la stup. Polenul este, de fapt, o parte din hrana puietului, iar albinele adulte folosesc aceast tonic de excepţie pentru refacerea ţesuturilor uzate şi o bună parte din cantitate este repartizată pentru producerea lăptişorului de matcă, destinat doar larvelor care sunt hrănite în mod special, pentru a deveni mătci. Valoroasele bobiţe acţionează ca un tonic general cu efecte calmante, cicatrizante, antianemice, tonico-vasculare, antimicrobiene, depurative, antireumatice, diuretice, şi febrifuge.

În plus, terapia cu polen este foarte eficientă în flebite şi chiar în congestia ficatului. Se administrează cu iaurt, lapte, miere, dulceaţă sau apă; nu se combină deloc cu cafea sau ceai pentru că i se diminuează efectele terapeutice. Păstura este un polen conservat, care, în opinia specialiştilor, e adesea chiar mai valoros din punct de vedere terapeutic decât polenul, iar rezultatele tratamentelor cu păstură sunt mai mult decât optimiste.

Lăptişorul de matcă, numit şi "jeleu regal", este o substanţă biologică cu influenţe spectaculoase în diferite afecţiuni, de la convalescenţa după boli, oboseală, îmbătrânire prematură, malnutriţie, stagnare în creştere, lipsa poftei de mâncare, până la afecţiuni reumatice, infecţii, boli canceroase şi instabilitate psihică. Lăptişorul produce adesea miraculoase vindecări, care sunt o speranţă pentru bolnavi, pornind de la faptul că lăptişorul de matcă, secretat de albinele tinere (doici), reprezintă hrana de bază nu doar pentru matcă, dar şi pentru tot "echipajul" stupului, în primele sale trei zile de viaţă.

Ceara, un alt produs valoros al stupului, se utilizează în prepararea unor produse farmaceutice gen creme sau emulsii, cu rol cicatrizant şi antiinflamatoriu.

Veninul de albine este un ajutor în lupta cu bolile reumatice, al cărui efect efectiv nu este încă bine stabilit. Acest lichid produs de albine, pe care ele îl folosesc când sunt în pericol, mobilizează, de fapt, forţele de apărare ale organismului uman. Prin proprietăţile terapeutice, veninul mai este folosit în tratamentul bolnavilor de astm bronşic, migrene, nevralgii rebele etc. În Canada, dr. J. Saine foloseşte veninul în artrită, arterită şi ateroscleroză.

Opinia specialistului:

"Mierea este un excelent tonic pentru toate vârstele. Consumatorii de miere nu trebuie să aibă nicio reţinere faţă de mierea zaharisită. Aceasta are aceleaşi proprietăţi terapeutice ca şi cea lichidă. Persoanelor stresate sau anemice le recomand să-şi prepare un tonic din miere şi lămâi, trecute prin maşina de tocat cu coajă cu tot. Se pune un kg de miere la un kg de lămâi. Preparatul se păstrează la frigider şi se consumă înaintea meselor principale, câte o lingură". (Viorica Marin, apicultor cu experienţă)

Care este secretul albinelor?

Iată principalii constituenţi ai mierii (la 100 de g):
- apă - 17,89 g ;
- vitamine (B1, B2, B6, B9, C, PP) şi enzime 20 g
- substanţe minerale 200 g, între care: 18 mg magneziu, 28 mg clor, 18 mg fosfor, 1 mg sodiu şi câte 0,7 mg fier, calciu, mangan, cupru şi potasiu;
- proteine 10 g, formate din 12 aminoacizi;
- glucide 750 g
- factori antibiotici, antioxidanţi, hormoni, substanţe aromatice şi grăunţe de polen - restul, adică aproximativ 20 g.

Reţete utile

Băutură tonică cu miere şi mentă

Ingrediente: 350 g miere, 1 litru vin roşu, o linguriţă de mentă uscată, vanilie (un centimetru de baton sau un pacheţel de zahăr vanilat).

Preparare: se pune mierea într-un vas uşor încălzit la bain-marie împreună cu vinul, menta şi vanilia. Se amestecă bine băutura. Se răceşte bine, o strecurăm şi o turnăm într-o sticlă ce se păstrează la rece. Zilnic, se bea un păhărel de 100 g, după masa de prânz.

Bomboane din miere şi nuci

Ingrediente: 50 g nuci, 100 g miere, scorţişoară - o jumătate de linguriţă; zeama de la o jumătate de portocală sau 50 g suc de struguri, coajă rasă de lămâie, ciocolată rasă, un baton, 4 biscuiţi dulci.

Preparare: Amestecăm mierea cu miezul de nucă măcinat, biscuiţii pisaţi sau înmuiaţi în sirop, coaja rasă de lămâie, sucul de portocală sau struguri. Luăm cu lingura din pasta obţinută şi formăm bomboanele (asemenea perişoarelor) şi le trecem prin ciocolată rasă. Bomboanele vor sta la rece şi le vom servi după cel puţin 24 de ore de la preparare.