Maşina care funcţionează cu energie umană şi solară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hibridul a fost creat de o echipă de studenţi de la Universitatea San Jose din SUA. Maşina, numită ZEM (Zero EMission Vehicle), va fi produsă în serie şi va fi lansată pe pieţele din Mexic, China şi India.

Vehiculul este pus în mişcare cu ajutorul pedalelor, al bateriilor cu silicon şi al panourilor solare. Cele patru baterii cu fibre de silicon se încarcă cu energia de la cele patru panouri solare amplasate pe maşină.

Maşina demarează prin pedalare timp de 30 de secunde, până ajunge la viteza de zece kilometri pe oră. Ulterior, sunt activate bateriile care, după altă jumătate de minut, o aduce la viteza de 70 de kilometri pe oră. Dacă toate cele patru baterii sunt complet încărcate, vehiculul poate parcurge până la o sută de kilometri.

Pentru serviciul poştal din State

„ZEM este, fără îndoială, primul sistem mobil care combină energia solară şi cea umană”, a declarat profesorul de inginerie Tai-Ran Hsu, coordonatorul echipei de studenţi care a creat această maşină.

Pieţele pe care va fi lansată maşina sunt Mexic, China şi India, dar echipa care a construit maşina speră că aceasta ar putea ajunge şi în alte ţări şi că ar putea înlocui clasicele maşini ale serviciului poştal din SUA. Profesorul Hsu a declarat că vehiculul este gata pentru producţia în masă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite