„Marea Debarasare“ intră în renovare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Marea Debarasare” este al doilea program, după „Casa Verde”, pe care îl nu îl continuă noua conducere a Ministerului Mediului.

„În fiecare primă sâmbătă a lunii se va desfăşura la nivel naţional o campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de la populaţie, care va antrena primăriile (oraşele cu peste 20.000 de locuitori şi cele şase sectoare ale municipiului Bucureşti), firmele de salubritate, organizaţiile colective Ecotic, Recolamp şi Environ, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (titulatura autorităţii centrale de mediu în cadrul Guvernului Tăriceanu – n.r.) ”, spune un anunţ postat pe site-ul www.deseurielectrice.ro, dedicat campaniei „Marea Debarasare”.

Argument: „redimensionare”

Mâine, însă, în prima zi de sâmbătă a acestei luni, campania nu se va derula. Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Mediului pentru „Adevărul”, instituţia „nu va organiza o campanie la nivel naţional în ziua de 7 februarie deoarece, în cel mai scurt timp, vor demara discuţiile cu organizaţiile colective partenere pentru a evalua posibilitatea de a redimensiona campania”.

„Redimensionarea” programului reprezintă singurul argument al deciziei ministerului de a întrerupe derularea campaniei, reprezentanţii instituţiei neputând preciza când va avea loc următoarea ediţie. „Ministerul Mediului consideră utilă continuarea acestei campanii şi chiar extinderea ei către alte tipuri de deşeuri”, mai spun autorităţile responsabile.

Oportun sau nu?

Decizia privind întreruperea campaniei „Marea Debarasare” nu reprezintă o premieră pentru actuala conducere a Ministerului Mediului. Luna trecută, ministrul mediului Nicolae Nemirschi anunţa că programul „Casa Verde” (prin care persoanele fizice care doreau să îşi monteze sisteme de încălzire bazate pe echipamente solare sau eoliene primesc o subvenţie de 90% din bani de la Fondul pentru Mediu) va fi „redimensionat” sau chiar anulat.

Întrebat dacă va continua programele de mediu deja începute, Nicolae Nemirschi a declarat, imediat după preluarea portofoliului de la Mediu, că are în vedere continuarea acestora. „Dar acest lucru se va întâmpla numai în condiţiile în care, pe analiza pe care o fac eu în acest moment, ele se dovedesc a fi şi oportune”, declara, luna trecută, pentru „Adevărul”, Nemirschi. Dacă în ceea ce priveşte „Casa Verde” argumentele ţineau de „o eficientizare a cheltuirii banului public”, în cazul campaniei de colectare a deşeurilor electrice şi electronice inconvenientele se leagă de „potenţialul de colectare relativ scăzut la nivelul României, chiar şi în condiţiile participării active a populaţiei”.

 „Marea Debarasare” a fost lansată în anul 2007, până în prezent fiind realizate cinci ediţii ale acestei campanii. Pornind de la câteva oraşe incluse într-o primă fază, programul a ajuns să includă, la sfârşitul anului 2008, peste 540 de localităţi – 190 de oraşe şi peste 350 de localităţi din mediul rural. Conform datelor ministerului, în ultimii trei ani au fost colectate aproximativ 20.000 de tone de deşeuri electrice şi electronice. 

Obligaţiile faţă de Uniunea Europeană

Ideea unei campanii naţionale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice a pornit, în primul rând, de la obligaţiile asumate de România în acest sens odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Conform acestor regelementări, până la sfârşitul anului 2008, România ar fi trebuit să colecteze echivalentul a patru kilograme de astfel de deşeuri pe cap de locuitor.

Cu toate acestea, cantitatea de echipamente electrice şi electronice vechi strânse a fost, în ultimii ani, de numai 20.000 de tone, cu mult sub obiectivele asumate.

Cazul României nu este unul singular, însă, în rândul statelor din UE, alte state semnalând, de asemenea, imposibilitatea atingerii ţintelor de colectare şi reciclare. În consecinţă, la sfârşitul anului trecut Comisia Europeană a lansat un proiect de directivă prin care propune o ţintă de colectare de 65% din cantitatea de echipamente electrice şi electronice introduse pe piaţă în ultimii doi ani.

„Proiectul 3se află în grup de lucru”

Aceeaşi idee fusese avansată de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile în vara anului trecut când a publicat un proiect de act normativ care prevedea, pentru România, o ţintă de colectare de 20%.

„Proiectul de act normativ care modifică Hotărârea de Guvern privind deseurile de echipamente electrice şi electronice se află în grup de lucru. Acest grup de lucru va analiza şi propunerea de directivă care a apărut la finele anului 2008 şi care a introdus noi ţinte de colectare şi reciclare. Din acest motiv, proiectul de modificare a HG va ţine cont şi de aceste propuneri ale CE”, spun reprezentanţii Ministerului Mediului. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite