Konrad Steffen, omul gheţarilor

Stabilit în Statele Unite, un cercetător elveţian revine anual la Polul Nord, de 33 de ani încoace, pentru a studia calota glaciară. La 57 de ani, Konrad Steffen, supranumit simplu "Koni",

Stabilit în Statele Unite, un cercetător elveţian revine anual la Polul Nord, de 33 de ani încoace, pentru a studia calota glaciară.

La 57 de ani, Konrad Steffen, supranumit simplu "Koni", conduce una dintre cele mai mari echipe de cercetare din SUA: Cooperative Institute for Research in Environmental Sciences (CIRES), în cadrul căreia are peste 600 de colaboratori. Konrad este îndrăgostit de calota glaciară, astfel că i mai se spune "omul gheţarilor".

Un adevărat uriaş, înalt de 1,93 metri, flegmatic în gesturi, întotdeauna bine dispus, Steffen Konrad este originar din Zurich, dar are şi strămoşi suedezi. Pasionat de suprafeţele întinse de gheaţă de la Polul Nord, s-a stabilit la Boulder (Colorado), despre care spune că este "o enclavă multiculturală şi multietnică", a cărei apropiere de natură îl face să se simtă bine.

Din 1975 încoace, revine fără încetare în zonele polare. "Ceea ce iubesc cel mai mult aici este spaţiul fenomenal, care a devenit practic laboratorul nostru", declară el de fiecare dată când stă de vorbă cu ziariştii. "O adevărată cămilă! Poate să stea două zile fără să mănânce sau să bea, doar să facă măsurători ale calotei", spune Jay Zwally, un specialist în climatologie şi gheţari al NASA, care lucrează cot la cot cu Steffen de mai bine de 10 ani în cadrul bazei numite "Swiss Camp", situată într-o zonă nordică din vestul Groenlandei.

Lasere şi camere rotative

"Koni" îşi completează cercetările sale cu ajutorul unor informaţii şi măsurători transmise prin satelit. Devenit între timp o somitate mondială în domeniu, el îşi va testa, în august 2008, un aparat unic în felul său, dotat cu lasere şi camere rotative, cu ajutorul căruia va încerca să exploreze "moriştile", aceste mici fante în gheaţă, care permit apei să ajungă la fundul calotei glaciare. Unul dintre momentele-cheie ale vieţii sale l-a trăit pe când era student la Şcoala Politehnică Federală din Zurich (EPFZ) când a întâlnit un profesor pasionat de cercetarea arctică.

Acesta l-a luat într-o expediţie, moment ce a constituit o cotitură profesională (şi nu numai) decisivă. "Din inginer electrician, ce urma să devin, am trecut la geoştiinţe", avea să povestească mai târziu. După câţiva ani, a mai avut o întâlnire ce i-a marcat parcursul profesional: un cercetător de la Universitatea Boulder l-a convins să vină un an în Colorado.

Acolo a rămas mai bine de doi ani, devenind colaborator al NASA, pentru care a făcut mai multe măsurători ale gheţarilor de la pol. S-a reîntors în Elveţia, unde alţi doi ani a predat la aceeaşi Politehnică pe care o absolvise. Dar Universitatea Boulder i-a făcut apoi o ofertă profesională pe care nu a putut să o refuze, astfel că Steffen Konrad a devenit "un eleveţian stabilit în străinătate", după cum îi place să se autodefinească.

Este pasionat de rolul pe care îl joacă în CIRES, acest centru multidisciplinar care reuneşte cercetători din mai multe ţări, specializaţi, printre altele, în geofizică şi climatologie.

Swiss Camp, observatorul gheţarilor

La început, baza elveţiană de observaţii a purtat numele Şcolii Politehnice din Zurich (EPEZ Camp). În primăvara lui 1990, Steffen Konrad a preluat-o, schimbându-i numele în "Swiss Camp", adunându-şi în jurul său colaboratori elveţieni şi americani deopotrivă. Platforma este situată la 1.100 de metri altitudine pe calota glaciară, în apropierea "frontierei" dintre zona de acumulare a zăpezilor de iarnă şi cea unde zăpada începe să se topească pe timpul verii.

O poziţie strategică, prin care "Swiss Camp" nu riscă să dispară sub zăpadă şi nici să fie înghiţită de apă. "Piesa" principală a bazei este un turn metalic înalt de opt metri, care înregistrează temperaturile, viteza vântului, umiditatea. Acest instrument de înaltă tehnologie este capabil să capteze chiar şi raze ultraviolete ori unde lungi.

Dar analizele climatologice nu reprezintă singura activitate la "Swiss Camp". Cu staţiile sale GPS, cercetătorul Jay Zwally măsoară viteza cu care gheaţa "alunecă" înspre mare. În fiecare zi avansează cu circa 33 de centimetri, iar în ultimii ani, în timpul verii, viteza a crescut cu până la 20%.

Un optimist incurabil

Fie că măsoară grosimea banchizei de la Polul Nord, fie zăpezile de pe Kilimandjaro (a doua pasiune după gheţarii nordului), Konrad Steffen este preocupat de problema topirii zăpezilor la nivel planetar. "Ştiind că Groenlanda deţine această cantitate enormă de apă dulce, ştiind că efectele încălzirii climatice sunt din ce în ce mai vizibile de cel puţin cinci ani încoace, mă întreb când va sosi momentul în care toată această gheaţă va ajunge în ocean?", se îngrijorează cercetătorul.

Cu toate acestea, el îşi declară optimismul cu orice ocazie. "Apa reprezintă, într-adevăr, o problemă crucială la nivel global. Avem resurse enorme, dar nu întotdeauna bine amplasate". Steffen este convins (ca şi alţi specialişti, de altfel) că schimbările climatice vor duce la creşterea nivelului oceanului planetar - şapte metri, dacă Groenlanda se topeşte în întregime.

Sudul planetei, în special zonele intens populate, se anunţă a fi intens afectat de perioade de secetă şi foamete. "Zeci de milioane de persoane se vor deplasa şi trebuie să ne gândim de acum cum vom face faţă acestor migraţii masive", spune el. Totuşi, lui Konrad Steffen situaţia nu i se pare disperată. "Ştim deja cum să economisim energia, maşinile şi utilajele pot fi făcute să funcţioneze eficient folosind surse alternative de energie.

>> Apa reprezintă, într-adevăr, o problemă crucială
la nivel global. Avem resurse enorme, dar nu întotdeauna bine amplasate.
Konrad Steffen, cercetător