Industria, mai importantă decât mediul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul român a decis, împreună cu alte cinci state membre ale Uniunii Europene, să blocheze pachetul de modificări ale legislaţiei de protecţia mediului propus de Comisia Europeană.

Guvernul român a decis, împreună cu alte cinci state membre ale Uniunii Europene, să blocheze pachetul de modificări ale legislaţiei de protecţia mediului propus de Comisia Europeană.

Decizia celor şapte ţări vine ca urmare a nevoii de a negocia condiţii mai avantajoase pentru companiile din industria locală. Astfel, alături de Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Polonia şi Grecia, statul român va solicita noi dezbateri asupra modificărilor care trebuie aduse legislaţiei de combatere a schimbărilor climatice, potrivit oficialilor polonezi.

Planul Comisiei Europene presupune reducerea emisiilor poluante cu o cincime faţă de 1990, până în 2020, iar cea mai importantă măsură implică introducerea unui sistem de licitaţii deschise pentru acordarea de certificate de emisii de dioxid de carbon către companiile din energie, începând cu 2013, respectiv industrie, începând cu 2020.

Susţinerea companiilor

Cele şase state consideră că producătorii locali de energie nu vor avea suficiente fonduri pentu a concura cu giganţi precum grupul german E.ON pe piaţa liberă a certificatelor de emisii.

România şi celelalte state din grupul minoritar nu sunt singurele voci care se opun introducerii acestui sistem, aceleaşi argumente fiind aduse şi de principalele confederaţii patronale din industria siderurgică europeană.

În prezent, industriile primesc gratuit o cantitate prestabilită de certificate verzi, însă trebuie să participe la licitaţii pe piaţa liberă dacă depăşesc cota de emisii poluante.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite