Încălzirea climei, bucuria porcilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mistreţii s-au înmulţit excesiv de pe urma cultivării la scară largă a cerealelor pentru obţinerea biocombustibililor. Europa declanşează războiul împotriva porcului mistreţ, care poate deveni foarte periculos în apropierea oamenilor.

Chiar dacă arată înfricoşător, porcii mistreţi sunt animale temătoare şi nu devin agresive decât atunci când se simt încolţite. Confruntările cu oamenii au devenit ceva obişnuit în condiţiile în care aceste animale s-au înmulţit exploziv în Europa, potrivit publicaţiei germane
„Der Spiegel". În încercarea de a combate schimbările climatice, au fost cultivate cu biomasă pentru obţinerea combustibililor ecologici tot mai multe terenuri agricole. Iar rapiţa şi porumbul sunt un deliciu pentru porcii mistreţi.

În Germania, vânătorii au împuşcat un număr-record de 450.000 de mistreţi în ultimul sezon, de trei ori mai mulţi faţă de sezonul anterior, arată Federaţia Germană a Vânătorilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Franţa, unde au fost împuşcaţi anul trecut 500.000 de mistreţi, iar în Polonia, 200.000. Numărul lor a crescut şi în Austria, Elveţia, Olanda şi în întreaga Europă de Est.

„Mistreţii sunt cu siguranţă singurii învingători ai schimbărilor climatice provocate de oameni", a declarat zoologul german Torsten Reinwald. Acesta a precizat însă că este eronat să se afirme că porcii mistreţi reprezintă o calamitate. Peste 25% din suprafaţa Germaniei este cultivată cu grâu, rapiţă şi porumb. Dacă la aceasta se adaugă suprafeţele împădurite care acoperă peste o cincime din teritoriu, atunci există o zonă vastă pe care mistreţii pot prospera.

mistreţii, cauza multor accidente rutiere

Pe de altă parte, iernile calde din ultimii ani au redus rata mortalităţii mistreţilor bătrâni şi a puilor, iar creşterea nivelului de dioxid de carbon a intensificat lumina solară şi a făcut ca arborii să producă mai multe ghinde şi castane, o hrană foarte energizantă pentru mistreţi, a căror reproducere a crescut odată cu creşterea cantităţii de hrană.

„O scroafă poate naşte opt purcei pe an. Pentru că reproducerea lor depinde de greutate mai degrabă decât de vârstă, există mistreţi de numai nouă luni care deja procreează", spune Reinwald. Mistreţii provoacă circa 25.000 de accidente rutiere pe an în Germania.
Prejudicierea recoltelor şi pericolul pe care îl pot reprezenta pentru porcii domestici, precum transmiterea gripei porcine, constituie problemele cele mai mari, potrivit lui Reinwald.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite