Frunzele, o resursă irosită

În loc să le transforme în mraniţă, administratorii parcurilor aruncă frunzele uscate la gropile de gunoi, dar importă îngrăşământul pentru flori din Europa. Frunzele căzute se îngropau pe vremuri în pământul din parcuri, se lăsau la macerat, iar produsul rezultat se folosea ca îngră­şământ ecologic pentru plante.

În fiecare dimineaţă, în jur de zece oameni se trezesc cu noaptea-n cap şi se gândesc câtă brumă s-a pus pe frunzele din Herăstrău.

Când se apropie iarna, bruma şi îngheţul le fac munca mai grea. În câteva ore trebuie să adune frunzele şi să le ridice cu braţele şi cu furcile în remorca operatorului de salubritate. În cele din urmă, uscăturile iau drumul gropilor de gunoi.

Gheorghiţa Chiriţă, 58 de ani, munceşte de-o viaţă ca floricultor în parcul Herăstrău. Primăvara plantează flori şi coseşte iarba, iar toamna curăţă aleile de frunzele uscate de toamnă. Mai are un an şi iese la pensie.

Adevăraţii prieteni ai mediului

Primeşte un salariu de 700 de lei, dintre care aproape 200 se duc în fiecare lună pe transportul zilnic din Ilfov în Bucureşti. “Îmi place ceea ce fac, eram doar un copil în momentul în care m-am apucat de asta şi acum fac 40 de ani de când lucrez în parc”, spune ea.

Frunzele uscate, care erau pe vremuri macerate şi folosite ca îngrăşământ natural pentru florile din parc, ajung acum la gropile de gunoi. Acelaşi drum îl ia, de câţiva ani, şi iarba cosită, care înainte era dată la animalele din grădinile zoo­logice.

“Acum vreo cinci-şase ani, strângeam frunzele, le făceam grămezi pe alei, săpam câteva gropi şi le băgam acolo, le udam cu apă şi pe urmă le astupam cu pământ. Ploua peste ele şi stăteau aşa un an-doi, până putrezeau. După aia dădeam frunzele şi pământul la o parte, băgam ciurul şi cerneam mraniţa. După aia, o luam şi-o puneam primăvara la plante”, îşi aminteşte Gheorghiţa.

În ultimii ani, însă, frunzele uscate din parcul Herăstrău n-au mai fost valorificate. Nimeni nu mai este interesat de ele. Tractoarele operatorului de salubritate Romprest le basculează pe câmpuri sau la gropile de gunoi unde zilnic ajung numai din Herăstrău opt remorci a câte circa 700 de kilograme.

Nimănui nu i-ar conveni să facă munca lor, susţin muncitorii din parc, care zilnic fac naveta Ilfov sau Giurgiu – Bucureşti.
Dar nu se plâng şi spun că, spre deosebire de “vorbitorii de la televizor” care se dau drept  “apărătorii mediului”, numai ei sunt cu adevărat ecologişti. 

Rămânem fără parcuri

“În primul rând e vorba de oxigen. Nu mai avem spaţii verzi, clima s-a încălzit.... Toată lumea fuge, da’ unde să se ducă dacă nu mai sunt parcuri? Pădurile s-au distrus, le-au tăiat... şi noi mergem la străini şi cumpărăm mobilă de zeci de milioane de lei, făcută frumos din lemnul nostru. Uite unde am ajuns, acum importăm şi lemne de foc”, spune revoltat unul dintre muncitori.

Salariile mici au alungat floricultorii

De parcul Herăstrău se ocupă Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), aflată în subordinea Primăriei Generale a Capitalei.

Actualul director general ALPAB, Gabriel Iosif, ne-a spus că nu cunoaşte motivele pentru care, de câţiva ani, frunzele nu mai sunt transformate în mraniţă pentru flori, deoarece a ocupat recent această funcţie. Şi pentru el este neclar răspunsul la această problemă, însă are o bănuială. “O potenţială explicaţie este că nu prea mai avem oameni în parcuri care să facă aceste lucruri.

De ce? Pentru că avem salarii foarte mici, salariul minim pe economie, asta este... până la urmă, e doar o muncă repetitivă, nu e un efort extra­ordinar, deşi sunt conştient că ei sunt expuşi intemperiilor şi că lucrează tot timpul.” Iosif a precizat că importă compostul (mraniţa), utilizat ca îngrăşământ pentru flori, din Europa. Nu tot timpul însă acesta are efecte bune asupra plantelor.

Muncitorii din parc spun că “turba asta din Olanda arde uneori rădăcina panseluţelor”.  Cert este că soluţia cea mai bună pentru plante rămâne îngrăşământul ecologic din frunzele care cad “ca o mană cerească” pe toate drumurile şi aleile din parcuri, dar pe care, deocamdată, toată lumea “le calcă în picioare”.

Lucrează cu utilaje primitive

Muncitorii din parcul Herăstrău strâng frunzele uscate cu mâna sau le adună laolaltă cu mătura. Fac maldăre mari de frunze uscate şi le depozitează pe marginea aleilor, de unde cu furca le încarcă în remorca unui tractor.

Lucrătorii spun că le mai transportă uneori şi cu nişte camioane, dar mai rar. Ştiu însă că în Vest, oamenii care fac aceeaşi treabă ca şi ei au tot ce le trebuie în materie de echipament. Cel mai modern utilaj de care dispun floricultorii din Herăstrău este un „suflător” cu care dirijează mai uşor uscăturile pe marginea drumului.

Administratorii parcului au idei

Gabriel Iosif recunoaşte şi el că uneltele muncitorilor sunt cam “primitive”. “Folosesc mături de nuiele”, spune directorul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB). Iosif are încredere că tradiţia va fi reluată, dar că totul va presupune nişte costuri pe care va trebui să le calculeze.

“Fiecare lucrare presupune resurse umane, resurse materiale, dar nu e cine ştie ce investiţie, o groapă pe care o acoperim cu pământ”.

Ce se face cu mraniţa în Europa

Directiva europeană privind depozitarea deşeurilor pune presiune asupra statelor membre UE pentru a reduce cantitatea de deşeuri depozitată la gropile de gunoi, prin stabilirea unor alternative de tratare a materiei organice.

În timp ce unele ţări precum Olanda, Belgia, Germania şi Austria ating ţintele impuse de Uniunea Europeană prin această directivă, alte ţări printre care şi Marea Britanie sau Italia nu reuşesc.

În Olanda, aproape toate gospodăriile sunt implicate într-un proces de colectare selectivă a resturilor organice. Olandezii fac milioane de tone de compost anual. Pe lângă micile instalaţii plasate în gospodării, în Olanda există şi fabrici unde se obţine compost în cantităţi industriale.