Firmele se pot înscrie în programul „Casa Verde”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furnizorii de turbine eoliene şi de panouri solare pot depune dosarele la Fondul pentru Mediu până pe 28 noiembrie. Autorităţile vor stabili, până pe 20 decembrie, lista firmelor care vor furniza turbine eoliene şi panouri solare.

Firmele care doresc să se înscrie în programul derulat de Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), o pot face începând de astăzi până aproape de sfârşitul acestei luni.

Pentru a fi acceptat în program, instalatorul trebuie să fie persoană juridică română şi să aibă ca obiect principal de activitate „lucrări de instalaţii electrice şi tehnico-sanitare şi alte lucrări de instalaţii pentru construcţii”. De asemenea, companiile interesate trebuie să aibă toate taxele plătite la bugetul de stat, la bugetele locale şi la Fondul pentru Mediu.

Potrivit Ghidului de finanţare a programului, publicat pe site-ul Fondului pentru Mediu – www.afm.ro , sunt respinse firmele care „sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului”.

O altă condiţie prevede obligaţia firmei de a acorda garanţie şi de a asigura lucrări de service pentru sistemul instalat pentru un termen de minimun trei ani.

Lista finală, pe 20 decembrie

Înscrierea în programul de înlocuire a sistemelor clasice de încălzire cu cele care utilizează energie din surse regenerabile se face la AFM, cu sediul în Bucureşti. Dosarul depus trebuie să conţină toate documentele care fac dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute în ghid.

„Lista instalatorilor acceptaţi în program va fi publicată pe site-ul AFM în jurul datei de 20 decembrie. Începând de atunci, persoanele fizice îşi pot alege firma care să le monteze panourile solare sau turbinele eoliene”, a declarat ministrul mediului, Attila Korodi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite