Ecosistem în suferinţă pe înălţimile de la Padiş

La Padiş, Ministerul Mediului şi Regia Pădurilor se joacă de-a "zona protejată", în timp ce interesele economice pentru acapararea acestei zone verzi încleştează proiectele imobiliare ale

La Padiş, Ministerul Mediului şi Regia Pădurilor se joacă de-a "zona protejată", în timp ce interesele economice pentru acapararea acestei zone verzi încleştează proiectele imobiliare ale diferiţilor investitori.

Harta privind zonele cu risc mare de tăiere ilegală şi furt al lemnului realizată în noiembrie 2006, la propunerea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV), în cadrul programului "Dunăre şi Carpaţi", arată destule răni deschise ale mediului forestier, provocate de moţii din Apuseni şi liota de firme special înfiinţate pentru susţinerea masacrului.

În fapt, din punct de vedere al pădurilor culcate la pământ, "triunghiul verde" al judeţelor Alba-Bihor-Cluj, cu platoul Padiş la mijloc, încă naşte ecuaţii complicate, pe care statul român este incapabil să le dezlege.

Unul dintre motivele acestei incapacităţi, menţinut puternic de toate partidele succedate la putere, este nivelul salariilor din sistem: Inspecţia Pădurilor (ITRSV) are în jur de 500 de angajaţi în toată ţara, dar şefii lor motivează că nu pot suplimenta numărul de posturi pentru că salariile nu sunt atractive.

"Angajaţii ITRSV proaspăt angajaţi pornesc în viaţă cu salarii de 4 milioane (la debutanţi) sau 7-8 milioane lei pe lună, iar numărul celor interesaţi de un post în instituţie devine, în consecinţă, relativ mic", ne-a declarat Mihai Găşpărel, şeful ITSVR. În plus, tânărul inspector silvic devine şi coruptibil, în condiţiile în care sumele câştigate zilnic de un proprietar de gatere (şi puse deoparte, pentru alimentarea lanţului corupţiei) sunt fabuloase.

"Triunghiul verde"

În context, devine bizar că silvicultorii şi-au manifestat atât de rar mânia faţă de salariile lor mici: tăcerea generalizată sugerează că, indiferent de drepturile salariale, există practic şi un lanţ trofic al şpăgilor care alimentează o parte din "paznicii pădurilor" şi care compensează precaritatea vieţii din codru.

De aici şi până la lăsarea "liber la furtul silvic" în numeroase judeţe şi mimarea cu patos a combaterii fenomenului nu este decât un pas. Cu un inspector bine plătit, cu dublarea numărului de angajaţi, cu apropierea de populaţie şi cultivarea educaţiei noilor proprietari de păduri de după 1989, masacrul codrilor româneşti ar fi fost cel puţin stopat.

Indiferent că este vorba de judeţul Alba (cu Ocolul Silvic - OS - Privat Sebeş şi Valea Sebeşului, OS Privat Abrud, OS Gârda, Valea Arieşului sau Câmpeni, unde distrugerea pădurilor a atins paroxismul), de vreun ocol silvic din Clujul "civilizat" (Beliş, Someşul Rece sau pădurea Făget), de zona Oradea (cu OS Marghita, OS Privat Codrii Cămării, OS Dobreşti) sau Timişoara (cu OS Lunca Timişului, Lugoj, Păltiniş şi Geoagiu), ferăstraiele mecanice fac legea astăzi, nu pentru că braconierul este puternic, ci pentru că statul este slab şi doreşte să rămână slab.

"Cibela" face studii pe munte

Încercările de "privatizare" a Padişului nu sunt puţine. În prezent, Padişul este asaltat de tot felul de dughene insalubre neautorizate, cu pretenţie de "investiţii în turism", dar şi de un concern austro-italo-anglo-român, care se străduieşte să implementeze, pe 80 de hectare, un megaproiect, ce va fi împănat cu case de vacanţă.

Evident, intenţiile investitorilor au generat şi o anumită nervozitate imobiliară: dacă în Munţii Maramureşului, parcela de teren ajungea la 50 de euro pentru un metru pătrat, în Padiş, la mare distanţă de localităţile importante ale judeţului, se vorbeşte deja de o "piaţă" de 30 euro pentru un metru pătrat.

"Proiectul va fi prietenos cu natura, el nu este într-o zonă protejată, ci în apropierea unora care vor fi în continuare conservate. Acum este în faza de aprobări, deocamdată nu s-a construit nimic acolo. S-au investit mulţi bani acolo şi realmente este un proiect necesar în zonă. Intenţia lor (a investitorilor străini-n.n.) este să facă o staţiune ecologică.

Proiectul nostru nu presupune defrişări, va fi într-o zonă de păşuni alpine", ne-a declarat consilierul pe comunicare al investitorilor din Padiş, Mircea Caster.

Confirmând, referitor la Viorel Popa, despre care se vehiculează că este fostul acuzat penal din dosarul "Cibela", Caster a ţinut să precizeze că "poziţia care i se atribuie domnului Viorel Popa nu este chiar exactă: nu este administrator în cadrul proiectului, aşa cum se vehiculează, ci se ocupă de partea cu studii exacte". Conform presei timpului, Popa, fost patron al Grupului Cibela, a fost acuzat de înşelăciune, fals şi uz de fals şi dosarul "Cibela" s-a numărat printre dosarele instrumentate chiar de actualul şef al DNA, Daniel Morar.

Staţiunea turistică Padiş-Lazuri - în zonă specială de protecţie?

Zona Padiş a fost, înainte de 1989, un echivalent montan al localităţii Vama Veche de pe malul Mării Negre: aici soseau, an de an, grupuri mari de tineri nonconformişti (români sau din străinătate) care erau împătimiţi ai muntelui şi care căutau doar un mic refugiu în calea oraşului, pe o perioadă limitată de timp.

Focurile de tabără se făceau cu resturi de lemne, iar pădurile, care aparţineau statului, încă erau la verticală. Sălbăticia cu care, după 1990, au fost asasinaţi codrii din zona Padiş şi de pe drumurile care urcă spre Padiş, a arătat - dacă mai era nevoie - că pierderea temporară (chiar cei 50 de ani de comunism) a instinctului de proprietar la un popor naşte monştri.

În octombrie 2006, societatea SC Turism, Hoteluri şi Restaurante Padiş SRL solicita Administraţiei Parcului Naţional Natural Apuseni un punct oficial de vedere referitor la Planul Urbanistic Zonal (PUZ) şi la Raportul de Mediu depuse.

Ca şi alte Parcuri Naturale, cel din Apuseni este subordonat unei direcţii silvice (în cazul de faţă, Oradea) care este, la rândul său, în relaţii de subordonare cu Regia Naţională a Pădurilor, Romsilva. În consecinţă, toate iţele acestei afaceri duceau tot spre Bucureşti, acolo unde îşi are sediul şi gestionarul de drept al pădurilor româneşti, Ministerul Agriculturii.

Acest amănunt este foarte important, deoarece lipsa unei autonomii reale a Parcurilor Naturale (care au conduceri formate, în general, din specialişti) şi dependenţa centralizată de Bucureşti - adică de funcţionari care nu cunosc întotdeauna specificul locurilor - sunt decisive, din păcate, şi pentru alte proiecte care afectează sau vor afecta, într-un fel sau altul, fondul forestier.

Sursele noastre, indică, de exemplu, că Padiş este singurul caz în care angajaţi din interiorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Cluj au solicitat neoficial (de teama represaliilor de la Bucureşti) unor ONG-uri locale de mediu (printre care Transilvania Ve) să conteste un raport de mediu.

De altfel, în luna bulversantă aprilie 2007, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, (Direcţia Conservarea Naturii!) prin directorul Megan, descoperea că proiectul se află… în afara Zonei de Conservare Specială a Parcului Natural.

Este de menţionat că, în răspunsul Administraţiei Parcului Apuseni către investitori se preciza că este de dorit ca zona propusă pentru amplasamentul viitoarei staţiuni să fie schimbată, deoarece se află în interiorul Zonei de Conservare Specială - acolo unde nu sunt permise niciun fel de defrişări sau lucrări.

Conducerea Parcului mai atrăgea atenţia că realizarea unui baraj în zonă (pentru alimentarea cu apă a investiţiei) nu este agreată şi că intervenţia asupra Izbucului Ponor, pentru modificarea debitului ar periclita fenomenele carstice din zonă.

De asemenea, Parcul Natural semnala, pe bună dreptate, că investitorii nu menţionaseră ce comunităţi locale vor trage foloase din derularea proiectului imobiliar. În prezent, inginerul Alina Pitic, care a şi semnat acest răspuns, nu mai este director al Parcului şi nu am putut să o contactăm.

Defrişările haotice din Bihor au transformat Munţii Apuseni într-un deşert de rocă

De mai bine de 17 ani, jaful pădurilor din Munţii Apuseni se desfăşoară fără nicio milă faţă de natură şi fără nicio oprelişte. Sub ochii îngăduitori ai reprezentanţilor legii, pădurarii fac averi fabuloase sub diverse motive: toaletări, igienizări, construcţii.

O spun localnicii, ecologiştii şi o admit, cu jumătate de gură, şi autorităţile. Năpasta care a căzut peste frumoasa ţară a moţilor poate fi vizibilă după o singură vizită în zona Padişului, iar cei care fură pădurea o fac, deseori, cu ştiinţa pădurarilor care, la rândul lor, "ung" mai departe, contribuind la construcţia vilelor din zonă.

Ziarul "Adevărul" a încercat să afle date oficiale actualizate referitoare la situaţia defrişărilor din Munţii Apuseni. Un astfel de inventar nu a realizat însă niciun organ abilitat cu supravegherea şi managementul pădurilor sau mediului. Oficial, se explică faptul că nu există specialişti suficienţi pentru întocmirea unor astfel de statistici. Neoficial, este evident că rezultatele ar pune serioase semne de întrebare asupra modului în care se gestionează fondul forestier.

Cinci pădurari, trimişi în judecată

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic (ITRSV) Bihor recunosc însă că situaţia este "îngrijorătoare". "În Masivul Pădurea Craiului, pe Valea Râului, unde deja rocile alunecă la vale, 13 hectare au fost complet şterse de pe hartă de proprietarii şi traficanţii de lemne, iar în Călineasa, Gura Bătrânei şi Padiş, alte 200 de hectare, aproximativ, au fost rase. În zona Marghita, pădurile de salcâm au fost decimate pe o suprafaţă de 80 de hectare", înşiră şeful instituţiei, Sever Şerbănescu.

Inspectorii ITRSV au întocmit, doar în acest an, peste 60 de dosare penale şi cam tot atâtea procese-verbale de contravenţie, pe numele unor proprietari de păduri care au tăiat lemne fără acte legale.

Este vorba despre persoane fizice care deţin păduri în zona Vârciorog, Serbiş şi Copăcel şi care nu au încheiate contracte de administrare sau servicii silvice autorizate. Însă, potrivit inspectorului-şef, au fost şi cazuri de pădurari prinşi în complicitate cu hoţii de lemne. "Am trimis în faţa procurorilor, cinci pădurari găsiţi cu lipsă de lemne în gestiune - circa 100-150 de mc. La asemenea lipsuri, e vorba clar de complicitate", mai spune Şerbănescu.

Efectele nefaste ale defrişărilor

Potrivit ecologiştilor de la Fundaţia Ecotop, principalele cauze care au deschis robinetul defrişărilor sunt retrocedările haotice şi lipsa unor alternative de subzistenţă pentru locuitorii din zonă. În acest context, tăiatul de lemne a devenit principala sursă de venit a localnicilor din Munţii Apuseni.

"Am două fete. Pe una am reuşit singur să o trimit la liceu. Acum lucrez la gater ca măcar ea să-şi poată termina şcoala", explică unul dintre moţii care lucrează la propria sa instalaţie improvizată de prelucrare a lemnului.

Omul are acte în regulă, la fel ca multe alte firme care şi-au stabilit gaterele în pădurile din Munţii Apuseni. Factorii favorizanţi au fost chiar autorităţile din domeniu, care au aprobat pe bandă rulantă studii de transformare a pădurilor virgine în păşuni, prin rărirea copacilor. În consecinţă, campaniile de defrişare se ţin lanţ.

Potrivit unor constatări făcute de organizaţiile ecologiste, în doar câţiva ani, hectare de păduri au fost rase cu acte în regulă de pe suprafaţa pământului, cele mai afectate zone fiind Padişul şi Călineasa, la limita dintre judeţele Bihor, Cluj şi Alba, unde masacrul a început din 1992.

Pentru a salva ce se mai poate, în unele zone, proprietarii de păduri au fost forţaţi să planteze puieţi. În alte părţi, natura a lucrat singură şi pădurile se regenerează natural. Autorităţile recunosc însă că cea mai mare parte a pădurilor din Munţii Apuseni sunt pierdute pentru totdeauna.

Defrişările au produs un val de creştere aluvionară, în care pârâurile ajung torente ce distrug orice le stă în cale. Apar peste tot urmele de tractor pe care îşi croiesc drum apele de şiroire de la ploaie şi care, în timp, se transformă în ravene pe care nu mai creşte nici iarba. Multe dintre habitatele speciilor de plante şi animale, importante chiar la nivelul Uniunii Europene, sunt ameninţate cu deteriorarea şi, ulterior, cu dispariţia.

Cel mai elocvent exemplu ar fi zonele de cart împădurite, acele păduri care au crescut pe calcar, şi care, prin dispariţie, conduc la modificarea regimului hidric al cartului şi ulterior la deteriorarea ecosistemelor subterane, extrem de sensibile, respectiv la dispariţia unor specii de animale de cavernă (endemite), unice în Europa. (Laura Gal)