Deşeurile din lemn, energie nevalorificată

Masa lemnoasă, una dintre cele mai importante surse de energie regenerabilă pe care le deţine România, nu este exploatată. Potenţialul de masă lemnoasă nu este utilizat în sistemele termice din România, din cauza lipsei tehnologiei şi a legislaţiei.

România a făcut paşi modeşti în privinţa valorificării lemnului şi a altor produse din lemn şi celuloză, în vederea producerii energiei termice atât în sistemele termice centralizate, cât şi personale. Acest combustibil este ignorat în pofida avantajelor ecologice şi economice.

Specialiştii în domeniu spun că trebuie reconsiderat potenţialul materialelor din lemn şi celuloză, care pot fi folosite drept sursă reală de energie.

Oamenii de ştiinţă au tras semnale pe două componente importante, respectiv reducerea consumului de energie care are drept efect poluarea atmosferei, pe de o parte, şi reducerea consumului de energie datorită reducerii rapide a rezervelor de combustibili fosili.

„Cartea Verde a Energiei” prevede ca în balanţa energetică a Uniunii Europene, până în 2010, energia produsă din surse regenerabile să ajungă la cel puţin 12% faţă de 6%, cât era în 1998.

„Deşi România are marele avantaj de a deţine o sursă importantă de materie primă regenerabilă, aceasta este nefolosită, şi mă refer aici la volumul mare de  biomasă lignocelulozică, care permite dezvoltarea unor tehnologii de valorificare naţională şi eficientă, orientate spre conversia în energie termică.

O astfel de tehnologie, deja aplicată în UE, are în vedere transformarea  biomasei în brichete sau microbrichete, înainte de ardere, simplificându-se astfel problemele legate de transport şi depozitare, precum şi automatizare şi ardere în cadrul instalaţiilor specializate”, a declarat pentru „Adevărul” prof. univ. dr. Ivan Cismaru, de la Facultatea de Industrializare a Lemnului Braşov.

Soluţia: un fond guvernamental

Valorificarea materialelor lignocelulozice prin transformarea lor în microbrichete nu este stimulată la nivel naţional. Ivan Cismaru spune că o soluţie ar fi constituirea unui fond „verde” guvernamental, pentru finanţarea activităţilor de producere şi valorificare a combustibililor ecologici.

De asemenea, acordarea unor „certificate verzi” care atestă încadrarea în normele ecologice internaţionale, atât producătorilor, cât şi consumatorilor acestor combustibili, în vederea scutirii  de la plata taxei de poluare pentru constituirea „fondului verde”.

Actul normativ privind „circulaţia” lemnului ar trebui să prevadă şi traseul materialelor lignocelulozice, în vederea direcţionării obligatorii a componentelor neindustrializabile şi a deşeurilor lemnoase spre tehnologiile de brichetare.  Mai mult, a fost lansată chiar şi ideea de organizare a unei structuri naţionale de colectare, transport şi procesare a resturilor de lemn pentru transformarea lor în microbrichete.

Materia primă pentru brichete

Pentru obţinerea unei tone de microbrichete sunt necesare 1,45 tone de material lemnos care trebuie uscat. În România, pentru obţinerea de microbrichete s-ar putea utiliza aproximativ patru milioane de metri cubi, care ar însemna 2,4 milioane tone de lemn. Astfel, anual, s-ar putea obţine aproximativ 1,65÷1,72 milioane tone de microbrichete.

Câştiguri ecologice

Specialiştii apreciază că, în cazul microbrichetelor obţinute din masă lemnoasă, emisia de dioxid de carbon rezultată prin ardere este zero.

Acest calcul ia  în consideraţie faptul că arborele a reţinut în timpul vieţii lui, prin procesul de fotosinteză, tot atâta dioxid de carbon cât eliberează prin ardere. Cantitatea emisiilor poluante la nivel naţional s-ar diminua cu 6.000-6.400 de tone, prin înlocuirea combustibililor fosili cu lemnul.