Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Dardesheim, oraşul-prototip care a rezolvat problema energiei

2 februarie 2009, 21:21 |  Autor: Mihaela Pavnutescu  | 

 

Guvernul german a sprijinit proiectele prin care localitatea a ajuns să producă curent electric numai din resurse regenerabile. Localitatea din centrul Germaniei, regiunea Harz, este un model al viitorului. Oraşul are autonomie completă din punct de vedere energetic.

Orăşelul Dardesheim se află în centrul Germaniei, în regiunea Harz, vestită pentru diversitatea şi frumuseţea ecosistemelor sale, dar şi pentru proiectele pe care le desfăşoară pentru a obţine energii regenerabile, scrie „Le Monde”. Locuitorii din Dardesheim, sau oraşul care merge cu soare, vânt şi apă, mai puţin de o mie de suflete, produc energie „verde” de 40 de ori mai mult decât consumă.

Orăşelul are autonomie energetică, iar panourile fotovoltaice se văd peste tot, pe acoperişurile şcolilor, deasupra cazărmilor de pompieri ori pe casele localnicilor. În faţa primăriei este amplasat un contor sofisticat pe care trecătorii pot citi la orice oră cantitatea de energie solară produsă în timp real, cât şi contribuţia pe care utilizarea acestui tip de energie o are la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Viceprimarul din Dardesheim, Ralf Voigt, susţine că oamenii de aici s-ar putea îmbogăţi dacă ar vinde surplusul de energie curată pe care o obţin cu ajutorul apei sau al vânturilor şi consideră că ingenioasele reţele eoliene, hidraulice ori solare sunt o adevărată comoară.

Energie verde de vânzare

Maşinile ecologice care circulă în Dardesheim sunt dotate cu baterii electrice, iar pe străzile oraşului pot fi văzute staţii de încărcare a acestor baterii.

Edilii au declarat că oraşul lor este  primul din Germania care  funcţionează sută la sută pe bază de energie verde, pe care o pot vinde, fiind produsă în exces, iar guvernul german a salutat această iniţiativă, pe care o consideră deja un model al viitorului în materie de obţinere şi folosire a energiilor regenerabile. Acest proiect va fi extins în întreaga regiune Harz, iar prin sistemul energetic, ce va fi pus la punct cu ajutorul panourilor solare, al biomasei sau eolienelor, vor fi acoperite nevoile energetice ale celor 250.000 de locuitori ai regiunii.

Şeful proiectului, Ulrich Narup, susţine că, dacă rezultatele vor fi bune în continuare, acest sistem va putea fi dezvoltat cu succes pe întregul teritoriu al ţării. Guvernul german a subvenţionat, deocamdată, acest plan, pus în aplicare de la începutul anului 2008, cu 10 milioane de euro şi este dispus să investească în continuare în energia verde.

Germania, campioană la energie curată

Germania este deja campioana europeană a energiilor curate. La Berlin, clădirile Parlamentului german reprezintă un model în materie de energie verde, fiind acoperite cu o instalaţie fotovoltaică de 3.600 de metri pătraţi, ce acoperă în totalitate nevoile Bundestagului.

Centralele de cogenerare, aflate în interiorul clădirilor, sunt alimentate cu biodiesel, astfel încât permit menţinerea unei temperaturi constante. Cadrul legislativ german este, de altfel, propice dezvoltării energiilor regenerabile, o lege în acest sens fiind promovată încă din anul 2000. Producătorii sunt sprijiniţi de stat printr-un preţ minim la vânzare, iar investiţiile în acest sector sunt favorizate. În 2007, numai Germania, singură, a contribuit cu 52,7%, mai mult de jumătate, la creşterea producţiei de energie verde în UE.

Energiile regenerabile

Energia eoliană este  generată din puterea vântului. La sfârşitul anului 2006, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 73.904 MW, acestea producând ceva mai mult de 1% din necesarul mondial de energie electrică. Energia solară este direct produsă prin lumina şi radiaţiile solare. Poate fi folosită ca să genereze electricitate prin celule solare, prin turnuri solare şi poate încălzi locuinţe direct sau prin cuptoarele solare.

Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor, inclusiv substanţele vegetale şi animale. Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă. Aceasta include absolut toată materia organică produsă prin procesele metabolice.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole