Criza imobiliară atinge şi Manhattanul
0Preţurile proprietăţilor din cea mai luxoasă zonă rezidenţială a New Yorkului încep să scadă pe fondul problemelor de pe Wall Street
De-a lungul şi de-a latul Statelor Unite ale Americii, preţurile caselor au scăzut cu 19%, iar în New York, cu 10%. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă şi cu Manhattanul.
În ultimii trei ani, când piaţa imobiliară americană a intrat într-un serios declin, Manhattanul părea imun şi, în loc să scadă, preţurile proprietăţilor de aici creşteau. Acum se pare totuşi că şi acest ultim bastion cedează, pe măsură ce problemele de pe Wall Street se revarsă în toată economia. În al doilea trimestru al anului, vânzările de pe cea mai fierbinte piaţă imobiliară au scăzut cu 38%, până la un nivel minim al ultimilor cinci ani, scrie “Financial Times”.
Cum criza creditării reduce numărul de fuziuni, achiziţii şi alte tranzacţii, se estimează că primele angajaţilor din sectorul financiar vor scădea anul acesta cu 21%. Industria financiară care a raportat pierderi de peste 40 miliarde de dolari anul acesta desfiinţează zeci de mii de locuri de muncă, reducând astfel numărul clienţilor pieţei imobiliare şi cererea.
Scad şi preţurile apartamentelor
Potrivit companiei Miller Samuel, de pe piaţa imobiliară din New York, în al doilea trimestru al anului existau la vânzare, în Manhattan, 6.869 de apartamente, cu 11% mai multe decât în trimestrul anterior şi cu 31% mai multe decât în ultimele trei luni ale anului trecut. În plus, casele rămân listate pentru o perioadă mai lungă decât înainte, în medie 135 de zile.
Dar criza îşi pune amprenta şi pe preţuri, care au început să stagneze sau chiar să dea înapoi. Preţul mediu al unei locuinţe în Mahattan a scăzut în al doilea trimestru cu 3% faţă de primele luni ale anului, ajungând la 1,7 milioane de dolari. Iar analiştii se aşteaptă ca în 2009 situaţia să se agraveze, în primul rând pe fondul concedierilor de pe Wall Street. În 2006, în industria financiară şi de asigurări lucrau 15,7% din angajaţii Manhattanului. Ei câştigau în medie 269.000 dolari pe an, un salariu de 2,5 ori mai mare decât media compensaţiilor din sectorul privat.
Micşorarea primelor acestora sau chiar a salariilor lor va influenţa preţurile de pe piaţa imobiliară, scrie şi “Wall Street Journal”. “Trecem printr-o perioadă în care vom avea mai puţine venituri pe Wall Street”, afirma recent primarul New Yorkului, Michael Bloomberg, adăugând că şi oraşul va trebui să găsească alte surse de venit.