Cinci oraşe vor avea parcuri moderne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spaţiile verzi din câteva municipii vor fi amenajate după standarde europene, în cadrul programului "Parcurile viitorului" "Parcurile Viitorului" este un proiect ambiţios al unei

Spaţiile verzi din câteva municipii vor fi amenajate după standarde europene, în cadrul programului "Parcurile viitorului"

"Parcurile Viitorului" este un proiect ambiţios al unei companii petroliere, care îşi propune să modernizeze parcurile din cinci oraşe din ţara noastră. Mona Nicolici, fost jurnalist şi, în prezent, CSR Communication Manager la Petrom, vorbeşte despre noua faţă a parcurilor din România.

- Când a fost lansat proiectul "Parcurile Viitorului" şi pe ce perioadă se va desfăşura?

- La sfârşitul anului trecut, a fost lansat programul de responsabilitate socială, "Respect pentru Viitor", cu o investiţie de 10 milioane de euro până în 2008. "Parcurile Viitorului" este primul proiect din cadrul acestui program şi l-am demarat în primele luni ale acestui an. Ne-am propus să investim, în următorii doi ani, 1,5 milioane de euro în reamenajarea la standarde europene a acestor parcuri.

- De ce neapărat parcuri?

- Cu toţii dorim mai mult spaţiu verde. Vrem să ne plimbăm în parcuri frumoase, curate, moderne, unde nici măcar poluare fonică să nu existe. "Parcurile Viitorului" este un proiect de reconfigurare a spaţiilor verzi din zonele urbane.

Ne propunem să modernizăm aceste parcuri, în spiritul protecţiei mediului şi a utilizării energiilor alternative.

Până la sfârşitul lui 2007, vor fi reabilitate trei parcuri: Parcul Lunca Florilor din Bucureşti, Expo-Parc din Piteşti şi Parcul Central din Moineşti. Pentru 2008, avem în vedere alte două parcuri, din Timişoara şi Târgovişte. Dincolo de investiţie, acest proiect înseamnă pentru noi atitudine. Şi l-am gândit astfel încât să creăm un cadru real de parteneriat, dialog, dar şi de responsabilitate pentru toate părţile implicate: autorităţi, societate civilă, tânără generaţie, comunitatea de arhitecţi şi peisagişti, presă.

- Cine a proiectat parcurile?

- Concursul de idei pentru aceste parcuri a fost dedicat tinerei generaţii de arhitecţi şi peisagişti, studenţi sau absolvenţi. Am vrut să le dăm şansa de a-şi pune semnătura pe astfel de proiecte şi, în acest mod, să‑i responsabilizăm.

Am vrut, de asemenea, să sprijinim autorităţile locale în atingerea standardelor europene în astfel de proiecte.

Câştigătorii au primit premii în bani, iar proiectele ce au obţinut primul loc vor fi implementate în cele trei oraşe. Ne dorim ca oamenii care vor intra în aceste parcuri, construite la standarde europene, să se gândească cu mai mult respect pentru viitor. Şi cu optimism. De aceea, am ales ca tânăra generaţie să conceapă aceste parcuri. Sigur că ne-ar fi fost mai simplu să apelăm la cabinete de arhitectură şi peisagistică de renume. Dar am ales să organizăm acest concurs pentru tinerii arhitecţi şi peisagişti, în ideea de a oferi o lumină nouă acestor parcuri şi de a încerca să le oferim şansa unei cariere în România.

- Cum au fost alese cele cinci oraşe ?

- Am apelat la un studiu de fezabilitate, pentru a afla care sunt nevoile comunităţilor în care compania noastră are şi activităţi operaţionale. Pe aceste considerente, am ales cele cinci oraşe - Bucureşti, Piteşti, Moineşti, Timişoara şi Târgovişte. Am verificat câte parcuri sunt şi în ce grad de deteriorare se află. Am discutat apoi cu autorităţile. Atitudinea acestora şi gradul lor de disponibilitate a contat mult în alegerea noastră. La selecţia proiectelor câştigătoare, am ţinut cont, printre altele, de originalitatea elementului emblematic al parcului care trebuie să fie dezvoltat şi de modul original de utilizare a resurselor de energie alternativă. În plus, orice proiect trebuia adaptat stilului zonei, nevoilor oamenilor sau peisajului exterior.

Prin urmare, fiecare parc va avea identitatea lui. Nouă ne-a plăcut foarte mult ideea pe care au avut-o cei care au câştigat proiectul pentru oraşul Moineşti. Au găsit ceea ce noi ne doream foarte mult: un element de identitate. Doi studenţi au descoperit, ceea ce poate puţină lume din România ştie, că la Moineşti s-a născut Tristan Tzara şi că, în felul acesta, curentul dadaist porneşte de-acolo. Parcă altfel te gândeşti la viitor când ştii că oraşul tău se leagă de un mare nume al culturii româneşti. La Moineşti, conceptul parcului a fost creat în jurul acestei idei care aparţine unor tineri strălucitori. Lucrările de amenajare vor începe în toamnă.

- Cum aţi colaborat cu autorităţile?

- Aşa cum vă spuneam, colaborarea cu autorităţile a fost, cel puţin până acum, extraordinară. Un dialog constructiv, un parteneriat real. Înainte de a alege cele cinci oraşe, am luat contact cu autorităţile pentru a ne da seama de deschiderea pe care o au faţă de un astfel de proiect. Este foarte important să ai susţinerea, colaborarea şi participarea lor. Practic, ne-am format ca o echipă, alcătuită din autorităţi locale, reprezentanţi ai companiei noastre şi ai societăţii civile.

Avem, de asemenea, alături de noi, comunitatea de arhitecţi şi peisagişti, a căror expertiză este de o mare valoare şi ajutor. Lucrăm ca o echipă, pentru că toată lumea crede în acest proiect. Există totuşi un factor de risc legat de modul cum vor fi menţinute aceste parcuri. Este important să construieşti, dar şi mai important este să întreţii în bună stare. Noi avem prevăzute, în acest sens, nişte clauze în contract, dar, mai înainte de toate, trebuie să existe bunăvoinţă şi grijă din partea locuitorilor oraşelor. Pentru că parcurile vor fi ale lor. Noi ne-am propus ca, un timp, să le întreţinem noi.

Apoi, încet, încet, această sarcină va fi preluată de primării. Sper, din toată inima, ca mesajul programului nostru "Respect pentru Viitor" să-i ajute pe oameni să păstreze aceste parcuri, în timp.

- Cum vor arăta, efectiv, aceste parcuri?

- Noi credem ca vor arăta mai bine decât tot ce există în România în momentul acesta. "Parcurile Viitorului" vor fi originale, emblematice, create la standarde europene. Ne vor ajuta să ne creştem copiii într-un mediu mai bun şi, poate, ne vor ajuta să ne schimbăm, puţin, mentalitatea. Aceea de a crede că viitorul depinde de noi!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite