Biodieselul – o afacere nerentabilă în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii dintre producătorii români de biocombustibil se gândesc să renunţe, în curând, la afacerile lor. Lipsa unui program coerent de promovare a biocarburanţilor îi va determina pe unii producători autohtoni să-şi abandoneze afacerile cu biodiesel.

Producătorii români se plâng că afacerile cu biocarburanţi se dovedesc nerentabile în România. Aceştia spun că petroliştii preferă să importe biocombustibil mai degrabă decât să îl achiziţioneze de la producătorii autohtoni. Unii spun chiar că vor renunţa, în curând, la a mai produce combustibili “verzi”.

“Este mai mult decât probabil că unii producători vor renunţa la această afacere. Eu, de exemplu, nu mai dau drumul la instalaţie”, a precizat Mihail Florescu, membru al Asociaţiei Producătorilor de Biocombustibil (APB). În cadrul unei conferinţe care a avut loc la începutul acestui an, membrii APB susţineau că doar câţiva dintre ei mai produc efectiv biocarburant, producţia fiind astfel destul de mică.

Mihail Florescu a spus că unul dintre motivele pentru care s-a ajuns în această situaţie este legat de preţul prea mare al uleiului, dar şi de faptul că România nu beneficiază de un program foarte bine pus la punct în ceea ce priveşte stimularea culturilor destinate producerii de combustibili “verzi”. În plus, până acum, promovarea acestor tipuri de carburanţi a fost deficitară.

150.000 de hectare pentru biodiesel

Potrivit lui Teodor Mihalcea, directorul Direcţiei Generale Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), suprafaţa cultivată în 2008 cu plante destinate exclusiv producerii de biocombustibil a fost de aproximativ 150.000 de hectare. Aceasta reprezintă circa 1,6 % din suprafaţa arabilă a ţării.

În România, biocarburanţii se obţin prin procesarea culturilor de rapiţă, porumb, floarea-soarelui şi soia. Astfel, din totalul suprafaţei cultivate cu plante destinate producerii de biocarburanţi, rapiţa reprezintă 62 %, floarea-soarelui 23,9 %, porumbul 10,8 % şi soia 3, 3 %. Până în prezent, 760 de producători de culturi destinate obţinerii de biocomsutibili au solicitat sprijin Ministerului Agriculturii.

Şi benzina va conţine biocarburant

În procesul de aderare, România s-a obligat să utilizeze biocarburanţii şi alţi carburanţi regenerabili. Astfel, operatorii economici sunt obligaţi prin lege să introducă pe piaţă numai amestec de biocarburanţi şi carburanţi convenţionali începând cu data de 1 iulie 2007. De aceea, de la 1 iulie 2007 motorina s-a livrat cu un conţinut de biocarburant de minimum 2 % în volum, procent care de la 1 ianurie 2008 a devenit 3 %.

De la 1 iulie 2008 procentul a ajuns la minimum 4 % în volum. Începând cu 1 iulie anul acesta şi benzina se va livra cu un conţinut de biocarburant de minimum 4 % în volum.

“Prin promovarea biocombustibililor se doreşte, în principal, înlocuirea în bună parte a combustibililor fosili şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, implicit reducerea dependenţei de importurile de petrol”, a spus Teodor Mihalcea.

Două unităţi noi pentru bioetanol

Conform Ministerului Economiei, în România există 28 de societăţi pentru producerea de biodiesel. Potrivit lui Mihalcea, capacităţie de producţie pot asigura realizarea a 280-300 de mii de tone de biodiesel pe an. Cu toate acestea, în 2007 România a produs doar 30.000 de tone de biodiesel. A utilizat 50.000 de tone, 20.000 tone fiind importate. Conform Ministerului Agriculturii, în 2009 vor intra în funcţiune două unităţi de producere a bioetanolului din porumb care vor atinge în final o capacitate de circa 150.000 de tone de bioetanol pe an.

Biodiesel de generaţia a doua

În România nu există instalaţii pentru producerea de biocarburanţi de generaţia a doua, potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei. În schimb ţara noastră beneficiază de un potenţial energetic considerabil de biomasă, evaluat la 7,6 milioane de tone pe an (deşeuri agricole, reziduuri din exploatări forestiere, deşeuri menajere).

“Din acest potenţial, prin dezvoltarea tehnologiilor de obţinere a biocarburanţilor de a doua generaţie – care se bazează pe tratamentul lingocelulozic – se pot obţine importante cantităţi de biocarburanţi”, a spus Teodor Mihalcea. În momentul de faţă există instalaţii pilot sau demonstrative pentru obţinerea biocarburanţilor din a doua generaţie din materii prime lignocelulozice în Suedia, Germania, Spania şi Danemraca. Acestea urmează să fie implementate până în 2020.

Producţia de biodiesel

România a utilizat, în 2007, 50.000 de tone de biocarburant. 30.000 de tone au reprezentat producţia internă de biocombustibil, iar 20.000 de tone de biodiesel au fost importate. În 2009 vor intra în funcţiune două unităţi de producere a bioetanolului din porumb care vor atinge în final o capacitate de circa 150.000 de tone de bioetanol pe an.

image


Motorina trebuie să conţină minimum 4% biodiesel în volum

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite