Azi începe mișcarea națională de împădurire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plantarea de arbori va face parte din evenimentele speciale
Plantarea de arbori va face parte din evenimentele speciale

Aproape 400 de voluntari vor împăduri astăzi șase hectare de teren din localitatea Armășești, județul Ialomița, în cadrul mișcării „Plantăm fapte bune în România”.

Voluntarii înscriși provin din rândul comunității locale cât şi din companii din Bucureşti.
Plantarea  de astăzi se va realiza în baza unui proiect tehnic, întocmit cu sprijinul Oficiului de Studii Pedologice şi Agricole din Ialomiţa şi al inginerului Silvic Marian Lazăr, persoana fizică autorizată să realizeze proiecte tehnice.


“Vor fi plantate specii de: mojdrean (fraxinus ornus), plop alb (populus alba) și glădiță (geditsia triacanthos) care provin de la Direcția Silvică Ialomița, cât și din sponsorizări. În lunile octombrie şi noiembrie, organizatorii mişcării „Plantăm fapte bune în România” vor demara acţiuni de împădurire în 6 judeţe”, arată Liana Buzea coordonatorul proiectului la nivel național și reprezentantul Asociaţia EcoAssist, care derulează proiectul.


Plantarea va continua  în cursul lunii noiembrie, când voluntarii vor planta copaci în celelalte județe după cum urmează:  6 noiembrie în localităţile Tigveni (judeţul Argeş) şi Tăureni (judeţul Mureş), 12 noiembrie în localităţile Ardud (judeţul Satu Mare) şi Livezile şi Dudeştii Vechi (judeţul Timiş).

Plantarea va avea loc pe terenuri care nu au mai fost împădurite până în prezent şi se află în domeniul public al consiliilor locale partenere. Speciile de arbori ce vor fi plantate vor fi stabilite în baza studiilor tehnice realizate de către experţi.

Mişcarea Naţională de Împădurire „Plantam fapte bune în România” se va desfășura pe o perioadă de 5 - 7 ani şi include acţiuni de conştientizare şi de plantare pe terenuri care în prezent nu sunt incluse în fondul forestier, monitorizarea plantărilor şi efectuarea de lucrări de întreţinere până la maturitate.
Pentru plantările din noimebrie, voluntarii se pot înscrie la http://plantamfaptebune.ro.



Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite