Am văzut primul episod din Lost 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:

în care ultima imagine întipărită pe retina fanilor a fost cea a personajelor principale uitându-se în jos, pe gura de intrare a unei trape. Asta pentru că, până spre sfârşitul sezonului

în care ultima imagine întipărită pe retina fanilor a fost cea a personajelor principale uitându-se în jos, pe gura de intrare a unei trape. Asta pentru că, până spre sfârşitul sezonului doi, s-a simţit o tărăgănare a acţiunii, reparată prin răpirea de către Ceilalţi a lui Jack, Kate şi Sawyer. Aşa că iată primul episod din sezonul 3 din Lost "A tale of two cities" ("Povestea a două oraşe"). Aflăm că numele temutului Henry Gale este de fapt Ben, sau cel puţin aşa îl strigă Ceilalţi. Încă din primul episod el se răzbună pentru tratamentul pe care l-a îndurat în trapă, torturându-i pe Jack, Sawyer şi Kate. "Următoarele două săptămâni vor fi neplăcute", îi spune Ben lui Kate, în timp ce îi oferă o seară îmbrăcată elegant şi posibilitatea de a face duş, dându-i de înţeles că trebuie să se aştepte la o perioadă chinuitoare. Nu se poate determina însă care este scopul pe termen lung al Celorlalţi de a-i răpi şi ţine sub observaţie pe cei trei supravieţuitori, mai ales în condiţii care duc cu gândul la experimente. Un element interesant al episodului este că vedem prăbuşirea avioului din punctul de vedere al Celorlalţi pentru prima oară, ceea ce era de aşteptat dacă luăm în considerare anunţurile dinaintea lansării, care spuneau că Ceilalţi vor fi mult mai bine prezentaţi în această nouă serie de episoade. Apare, tot în acest episod, şi o nouă instalaţie "Staţia Hidra", unde probabil că este ţinut captiv rechinul pe care l-am văzut în al doilea sezon. Simbolul hidrei se potriveşte cu Ceilalţi. Creatura mitologică avea darul de a-şi regenera capetele, ceea ce pare să descrie potrivit revenirea Celorlaţi după moartea lui Ethan şi a altora pe parcursul celor două sezoane potrivite. Captivitatea lui Jack provoacă o serie întreagă de rememorări ale vieţii acestuia. Apare aici o aluzie către motivul pentru care Jack s-a certat cu tatăl său. Perspectiva este sumbră, pentru că se pare că soţia lui Jack, Sarah, este motivul. Aflăm totuşi că nu e vorba de tatăl lui Jack, chiar dacă Sarah îl părăseşte pentru un altul. Informaţiile acestea mai relevă ceva. Se pare că Ceilalţi sunt destul de bine documentaţi în privinţa tuturor supravieţuitorilor, deşi felul izolat în care trăiesc ne face să ne întrebăm cum ţin ei legătura cu exteriorul. Nici Sawyer nu o duce prea bine, ba chiar el este tratat cel mai prost.
El are un coleg de captivitate despre care, bineînţeles, ne gândim că ar putea să fie doar un informator. Sawyer este testat de-a dreptul, fiind pus să dezlege un sistem complicat de recompense pentru a putea să primească hrană. Primul episod din noul sezon a fost un succes pentru ABC, chiar dacă nu unul la fel de mare ca anul trecut. 18,8 milioane de americani au urmărit primul episod fără însă ca aceste cifre să se apropie de premiera sezonului 2, cu 23,5 milioane. Sezonul 2 a fost o continuă scădere a audienţelor, până la 17,8 milioane de telespectatori.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite