Un turnover specialist pentru România?

Două treimi din români se roagă lui Dumnezeu în fiecare zi. Cererile sunt de ajutor pentru cele mai banale şi omeneşti nevoi. Nu trebuie deci să suprindă că românii au o atitudine

Două treimi din români se roagă lui Dumnezeu în fiecare zi. Cererile sunt de ajutor pentru cele mai banale şi omeneşti nevoi. Nu trebuie deci să suprindă că românii au o atitudine pragmatică faţă de virtuţile creştine cardinale. Ei adaugă la două dintre cele trei menţionate de teologia creştină, credinţa şi dragostea, o a treia, pur românească. "Bunătatea" (ajutarea oamenilor), pomenită de 30% din românii intervievaţi. Aceasta înlocuieşte virtutea tradiţională creştină, a speranţei, menţionată pentru prima dată de Sfântul Pavel şi recunoscută de numai 4% din români.

Aceste opţiuni spirituale, surprinse de un sondaj recent al Biroului de Cercetări Sociale, reflectă dorinţa românilor de a trăi într-o societate mai curată şi mai umană. Un lucru bun, dar care trebuie să ne pună pe gânduri. Teologia românilor este izvorâtă nu atât din dedicare spirituală, cât şi din lipsa unei alte filosofii sociale şi politice de zi cu zi. În lipsă de o înţelegere modernă a lumii, Dumnezeu este chemat în ajutor ca să repare ce oamenii au stricat.

Dacă Dumnezeu este un uncheş bătrân chemat să ajute cu o vacă bolnavă, el devine mai mult şi mai puţin decât ar trebui să fie. El decade din rolul de judecător de ultimă instanţă al opţiunilor dictate de propriul nostru liber arbitru. El e pus la treabă. Trebuie să repare străzile uitate de primar şi să facă pace între prim-ministru şi preşedinte. Târât, ca papii medievali, în colbul lumii, el devine un fel de turnover specialist. Un manager chemat să facă dintr-o întreprindere falimentară un star economic. Din Tractorul, Fiat. Este aceasta o soluţie pentru români? Ori este ea un semn că ei sunt gata să se talibanizeze strigând "Facă-se voia ta"?

Revoluţia fundamentalistă e posibilă, deşi ea nu e păstorită de biserică. O treime din români nu au prea multă încredere în Patriarhul Teoctist sau în preotul lor local. O majoritate zdrobitoare de 77% din români crede că biserica nu are ce căuta în politică. În schimb, şi într-o majoritate la fel de mare, românii ar vrea ca biserica să se ocupe de bârna din ochiul ei şi să îi pedepsească pe preoţii corupţi, ce se bucură de banii săracilor. 54% din români ar mai vrea ca biserica să îi demaşte pe preoţii care au colaborat cu Securitatea.

Dacă nu ierarhii consacraţi, atunci cine va aduce împărăţia lui Dumnezeu în spaţiul carpato-dunăreano-pontic? Am asistat cu toţii, în ultimii ani, la o puternică radicalizare religioasă a unui număr de intelectuali. Ei vor să refondeze comunitatea românească pe temeliile pe care ei le consideră mai solide ale ortodoxiei. Ei au tot încercat să ne convingă că traducerea Bibliei din greacă e cea mai importantă prioritate culturală românească. (Asta când nu avem încă un corector ortografic mai de Doamne-ajută pentru nici unul dintre programele de editare de text, cum ar fi Microsoft Word sau Open Office).

Intelectualilor li se alătură politicieni cu priză la popor şi probabil sinceri, cum ar fi Gigi Becali. Cu modul lor direct şi cu dărnicia boierească atât de bine rodată pe drumurile sărace de ţară, ei au crescut vertiginos la bursa de popularitate.

Ce mă sperie pe mine este perspectiva contopirii acestor două curente. Deşi nu iminentă, imposibilă chiar, în actuala formaţie, ea poate deveni o întâlnire a minţii cu voinţa populară într-un viitor oarecare. S-a mai văzut în istoria românească. Generaţia lui Eliade, de exemplu, a avut fantezia de a crede că poate călări pe spinarea tigrului nevoii populare pentru certitudini. Şi a sfârşit în malaxorul istoriei, cu tot cu naţiunea pe care încercase să o salveze.

Am asistat cu toţii, în ultimii ani, la o puternică radicalizare religioasă a unui număr de intelectuali. Intelectualilor li se alătură politicieni cu priză la popor şi probabil sinceri, cum ar fi Gigi Becali. Ce mă sperie pe mine este perspectiva contopirii acestor două curente.