Din inima Greciei spre insulele mitice

Tarifele pleacă de la 330 de euro/persoană, transport cu autocarul, 10 nopţi cazare şi demipensiune Dacă spui Grecia, te gândeşti la miile de insule şi insuliţe ale arhipelagului. Şi

Tarifele pleacă de la 330 de euro/persoană, transport cu autocarul, 10 nopţi cazare şi demipensiune

Dacă spui Grecia, te gândeşti la miile de insule şi insuliţe ale arhipelagului. Şi la Atena, oraşul care a păstrat, cu înţelepciune, numele zeiţei care a reuşit să ducă faima urbei peste milenii. Din capitala Greciei se ajunge foarte uşor la mânăstirile de la Meteora sau din portul Pireu în insulele mitice, precum Hydra, Poros sau Egina.

Atena este unul dintre cele mai vechi oraşe ale lumii occidentale, care s-a dezvoltat de-a lungul a 6000 de ani de existenţă, la adăpostul a patru lanţuri muntoase, care străjuiesc urbea din depărtare.

Acropole este inima de piatră a oraşului, locul de unde a pornit istoria, aşa cum o ştim noi. De aici, de pe stânca de aproape 150 de metri străjuieşte calm Parthenonul, templul ale cărui coloane de marmură în stil doric reuşesc şi astăzi, după aproape 2500 de ani, să uimească.

Nu poţi scăpa uşor de imaginea Parthenonului, nici ziua strălucind în soare, nici noaptea, iluminat feeric de aproape peste tot în capitala Greciei. Primele temple ridicate aici, din lemn, au fost înlocuite prin secolul VI î.e.n. de construcţii de piatră. Ceea ce se vede astăzi se datorează lui Pericle, dar ghidul ne spune că, de-a lungul timpului, au fost făcute numeroase fortificaţii şi înfrumuseţări. Nu ştiu la ce capitol să încadrez transformarea construcţiilor de pe Acropole în biserici ortodoxe, prin secolul V e.n. sau mai târziu în moschee.

Zeiţa rămasă fără aripi, pentru a nu părăsi Atena

Cert este că din oraşul de pe stâncă, aşa cum cu mândrie îi spun urmaşii Atenei, priveliştea urbei care depăşeşte astăzi 3,1 milioane de suflete este mirifică şi amplitudinea ei te face să-ţi dai seama de ce a avut o aşa istorie zbuciumată. Sau că, grecii, buni negustori, mai împrăştie din când în când pietriş printre ruine, numai bun pentru a fi strecurat de turişti prin buzunare, aşa ca amintire. Oricum, va fi greu de trecut cu vederea graţiosul templu al Atenei Nike, situat în dreapta intrării monumentale în Acropole, care aminteşte şi azi de victoria de acum 2500 de ani a grecilor împotriva perşilor. Vechii atenieni aduceau aici omagii Atenei (Parthena), pe care şi-o doreau fără aripi, cale sigură de a nu părăsi oraşul. Nu uitaţi de Erection, templul dedicat lui Poseidon, locul unde, spune legenda, Atena şi Zeul Mării s-au înfruntat pentru a câştiga puterea asupra oraşului. Oricum, multe dintre sculpturile care împodobeau altădată Parthenonul şi templul Atenei nike se află acum, unele aproape intacte, în Muzeul Acropolei. La picioarele Acropolei se află alte două vestigii impresionante - Teatrul lui Dionysos sau Odeonul lui Atticus, unde se jucau tragediile dau comediile lui Eschil, Sofocle sau Euripide.

Atena, spun unii, este un oraş destul de murdar, unde gunoierii sunt mereu în grevă, iar vara căldura este sufocantă. Este adevărat, dar merită să stai aici măcar două-trei zile, Plaka şi Parthenonul fiind doar două dintre motivele suficient de puternice pentru a-mi dori să mă reîntorc aici cândva. Odată ajunşi în preajma Acropolei, nu trebuie ratat sub nicio formă cartierul Plaka, zonă unde prezentul şi trecutul reuşesc să formeze un tot. Aici, pe străduţele umbrite, găşeşti cam tot ce vrei: suveniruri pentru toate bugetele, de la icoane pe lemn la argintărie sau blănuri, la tricouri sau covoare. Şi biserici mai vechi sau mai noi, situri arheologice şi magazine de cult. M-am pierdut cu voie în Plaka, cartier boem, locul unde se întâlnesc seara atenienii pentru a petrece până în zori, de te întrebi când mai au timp de odihnă, iar ziua, turiştii, pentru a se răcori lângă un pahar de apă şi o cafea. Merită văzut şi Templul lui Zeus, operă finalizată de împăratul roman Adrian după mai mult de trei secole de la data la care a fost pusă prima piatră de temelie. Cei care au fost insipraţi să-şi asigure mai multe zile de sejur în Atena pot să viziteze şi Muzeul de Arheologie Naţională sau Muzeul Bizantin. Acestea reunesc cele mai importante colecţii de artă veche greacă, multe dintre ele fiind cunoscute privitorului din manualele de istorie.

Meteora, locul straniu săpat în piatră

Iar dacă aţi ajuns la Atena, merită din plin să luaţi un autobuz special sau un tren spre regiunea stranie Meteora. Ansamblul de stânci uriaşe se află în mijlocul Greciei, pe valea Tesaliei, nu departe de Munţii Pindului, lângă orăşelul Kalambaka. Pe aceste stânci fără vegetaţie s-a înfiripat viaţa monahală încă din secolul al IX-lea. Peisajul este de neuitat, iar priveliştea mânăstirilor ridicate pe vârfurile munţilor o veţi purta mult timp după aceea în amintire. Meteora este o regiune care ridică şi astăzi multe semne de întrebare privind modalitatea apariţiei acestui loc. Regiunea este plină de stânci gigantice, în formă de turnuri sau pilastre, având o înălţime de 100-150 de metri. Legenda spune că aceste stânci au fost sculptate de vânt şi apă de-a lungul a sute de ani. Din 24 de mănăstiri care constituiau cândva ansamblul monastic al Meteorei, doar cinci sunt astăzi locuite. Construite în secolul al XIV-lea de către călugării care căutau izolarea şi mântuirea spirituală, ele uluiesc cu acoperişurile lor bombate, cu galeriile lor din lemn şi etajele superioare ce se ridică într-o manieră precară deasupra scărilor şi scripeţilor pentru plasele ascensorului de mărfuri. Chiar dacă pare greu de crezut, tradiţia aprovizionării cu alimente prin intermediul scripeţilor este de actualitate la Meteora. La fel şi urcuşul, şi coborâşul călugărilor care locuiesc pe aceste stânci cu ajutorul unor telecabine improvizate care numai de epoca modernă nu vorbesc. Însă accidentele au stat departe de Meteora, legenda locală vorbind chiar de un loc privilegiat, ocolit de nenorociri. Chiar şi regina Maria a României, fascinată de misterul acestor locuri, a dorit să viziteze mânăstirile. În lipsa drumului, singura cale de a urca până la poarta sfântului lăcaş era scripetele. Astfel că regina s-a ghemuit în plasă. Povara a început să fie trasă, încetişor, în sus. Când a ajuns, călugării s-au tras câţiva paşi înapoi. Nicio femeie nu mai urcase până acolo. Dar unul dintre ei a recunoscut-o. L-a chemat pe stareţ. Bătrân, trăind o viaţă în acel lăcaş cu legi aspre, stareţul nu i-a îngăduit să intre.

Doi euro - intrarea la fiecare lăcaş

Acolo, aurul coroanei nu strălucea, însă mai apoi, uitându-se în ochii ei frumoşi şi strălucitori, i-a făcut semn cu mâna să poftească. Astăzi se poate ajunge aici fără efort, pe un drum asfaltat sau pe potecile înguste tăiate în stâncă. Dintre mânăstirile deschise vizitatorilor azi, cele ale lui Varlaam, Schimbarea la faţă, Roussanos şi Sfântul Ştefan sunt veritabile muzee bizantine, etalând, printre altele, icoane superbe, vechi manuscrise, mozaicuri şi fresce unice. Preţul de intrare la fiecare dintre ele este de doi euro.

Fiind un lăcaş sfânt, îmbrăcămintea sumară reprezintă un motiv întemeiat să nu puteţi vizita aceste locuri. În plus, femeile vor primi la intrare fuste şi eşarfe pentru acoperirea umerilor sau decolteurilor. Priveliştea este superbă, înălţimea Meteorei oferind o imagine de vis asupra satului Castraki, aşezat la picioarele acesteia pe partea de est, astfel că nu veţi rezista să nu le imortalizaţi. Aveţi însă grijă cu fotografiatul în interiorul mânăstirilor. Paznicii sunt foarte vigilenţi, astfel că orice încercare de fotografiere în locurile nepermise se va dovedi un eşec. Dacă sunteţi tentaţi să cumpăraţi ceva suveniruri de la magazinele găzduite de aceste mânăstiri o puteţi face, mai ales că, la magazinele de la poalele muntelui, produsele similare sunt mai scumpe decât aici. O altă variantă ar fi să vă opriţi la unul dintre cele două ateliere de icoane şi suveniruri aflate în Kalambaka, chiar la poalele Meteorei. Puteţi opta fie pentru magazinul Zindros sau Zervopoulos.

La acesta din urmă veţi avea plăcerea să întâlniţi şi meşteri români care realizează vestitele icoane bizantine. Preţurile sunt pentru orice buzunar. În plus, dacă plănuiţi să vizitaţi Meteora, ar fi bine să alocaţi o zi întreagă pentru a vă bucura de peisaj şi a vizita în linişte lăcaşurile sfinte. În plus, aveţi grijă să vă luaţi apă sau ceva de mâncare, mai ales dacă porniţi la drum pe jos. De-a lungul şoselei care urcă spre Meteora sunt vânzători ambulanţi, însă preţurile sunt ridicate.

Pireu, poarta spre insulele greceşti

La 10 kilometri de Atena se află Pireu, cel mai mare port al Greciei, oraş în care trăiesc circa un milion de oameni. Istoria acestuia se leagă de aşezarea sa strategică, urbea fiind legată efectiv în anul 450 î.e.n. de Atena de zidurile lungi, la ordinul lui Temistocle. Urmaşii vechilor porturi din antichitate s-au adaptat vremurilor şi s-au convertit în zone turistice, unde acostează şi pescarii. Centrul oraşului Pireu, plin de bulevarde umbrite şi părculeţe mici şi curate, constrastează cu periferia dedicată acum zeiţei industrie. Indiferent dacă aveţi timp pentru a vizita Pireul, portul este poarta după care se deschid destinaţii de vis. De aici pleacă curse feribot spre toate insulele de renume. Egina, la nici o oră de Pireu, o oază de verdeaţă, dăruită generos de natură sau zei cu plantaţii de smochini, pini, vie şi fistic şi o climă blândă. Insula preferată de greci la sfârşit de săptămână are nenumărate taverne, unde se pot mânca tot felul de preparate din peşte, inclusiv o delicioasă caracatiţă la grătar.

Am poposit apoi în Hydra,o insulă sălbatică, cu alei abrupte umbrite de portocali, preferată artiştilor şi de tinerii greci. În Hydra nu circulă nicio maşină, dar asta nu înseamnă că în micuţul şi abruptul port nu au voie să acosteze şalupele elegante ale cine ştie ce vedete. În apropierea coastei peninsulei se află Poros, care se mândreşte cu plantaţiile sale de lămâi şi cu plajele încântătoare.

Metsovo, sătucul de vlahi din mijlocul munţilor

O călătorie la Marele Meteor ar putea fi combinată şi cu o deplasare la Halkidiki, traseu pe care puteţi face un popas scurt şi într-un sătuc de munte - Metsovo -, locuit de o comunitate de vlahi. Metsovo este unul dintre cele mai pitoreşti şi tradiţionale zone ale Greciei. Micul sătuc este construit sub formă de amfiteatru, pe unul dintre cele mai înalte vârfuri ale culmilor Pindos, la o altitudine de 1156 de metri, la 60 de kilometri de cel mai apropiat oraş, Ioanina. Turismul este principala sursă de venit pentru cei 6.000 de locuitori. Anual, Metsovo primeşte aproximativ 20.000 de turişti, în sat existând 18 hoteluri. Preţul unei nopţi de cazare variază între 40-100 de euro, majoritatea unităţilor de cazare fiind afaceri de familie. Deşi situat la înălţime, Metsovo primeşte turişti şi iarna, când zăpada poate ajunge şi la patru metri înălţime.

Locuitorii săi poartă de multe ori încă frumosul costum local şi au mare grijă de casele lor, care sunt veritabile muzee de artă populară locală. Deşi Metsovo merită văzut, aveţi grijă la avariţia localnicilor care sunt în stare să-ţi vândă produsele şi la preţuri de câteva ori mai mari decât în mod normal. Ca să vă faceţi o idee despre cum decurge comerţul la Metsovo, pentru trei cupe de îngheţată oferite într-un bol veţi plăti circa şase euro. Preţurile nu sunt afişate, vânzătorii având marele talent de a le aproxima după ce se uită atent la cumpărător. La fel se întâmplă şi când vine vorba de suveniruri. Pentru împătimiţii de lactate, o gustare din brânza "metsovone" este recomandată.

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI

Îmbracaţi-vă decent dacă vreţi să vizitaţi marele Meteor şi asiguraţi-vă că ajungeţi acolo înaintea vecerniei

Vara este foarte cald, mai ales în Atena, fiind recomandat să luaţi măsuri de precauţie în acest sens

Dacă mergeţi la Meteora pentru o zi, luaţi-vă în bagaje apă şi mâncare, pentru că prin zonă sunt foarte scumpe

NU RATAŢI !

- Atena cu Parthenonul, cartierul Plaka şi piaţa Syntagma

- Meteora şi orăşelul Kalambaka

- Sătucul de vlahi Metsovo, aflat la 60 de km de cel mai apropiat oraş, Ioanina

- Croazierele din portul Pireu, spre insulele Egina, Poros şi Hydra

- Terasele din insule sunt vestite pentru preparatele din peşte şi fructe de mare, în special caracatiţă la grătar