Zimbru, rezervaţia de lauri

Pe teritoriul judeţului Arad, în pădurea de fag din comuna Zimbru, se găseşte rezervaţia "Dosul Laurului", singurul loc din ţară unde vegetează, ocrotit, o plantă rară în România:

Pe teritoriul judeţului Arad, în pădurea de fag din comuna Zimbru, se găseşte rezervaţia "Dosul Laurului", singurul loc din ţară unde vegetează, ocrotit, o plantă rară în România: laurul. Rezervaţia botanică este situată la limita nordică a Ocolului Silvic Gurahonţ, pe Valea Luştiului, la 110 kilometri de municipiul Arad.

Drumeţul care doreşte să ajungă la Zimbru trebuie să parcurgă 100 de kilometri pe şoseaua care duce la Gurahonţ, apoi, încă 10 kilometri pe un drum comunal până în satul Zimbru, accesul spre rezervaţie fiind asigurat de un drum forestier. Rezervaţia "Dosul laurului" a fost pusă sub ocrotire oficială, pentru prima dată, în anul 1938, fiind singurul loc din ţară unde vegetează laurul.

Această poiană cu laur se află în mijlocul unei păduri de fag, carpen, gorun, mesteacăn, paltin şi ulm. De la Iosăşel-Gurahonţ pornind în direcţia nordică, lateral de drumul judeţean, pe un drum pietruit, se deschide unul dintre cele mai pitoreşti colţuri ale judeţului Arad: Valea Zimbrului. Aceasta datorită frumuseţii şi tihnei locuitorilor, purităţii aerului şi aspectelor specifice de viaţă, mărturie stând casele ridicate, după o străveche rânduială, din bârne groase de lemn, alături de care se înalţă cele noi, zidite din caramidă, după un nou obicei.

Dealurile din jur, cu păduri dese, creează un fond verde odihnitor, susurul apei prăvălite peste pragurile de piatră face să vibreze liniştea din jur şi să rămână statornică numai coama munţilor Codru-Moma, spre care înaintând, se ajunge la întâlnirea cu frunzele de laur.

Arbustul vegetează bine şi are o înalţime de 2,5 metri. Trebuie reţinut că acest loc este punctul cel mai nordic al ariei lui mediteraniene şi cel mai estic al ariei lui atlantice. În hotarul localităţii se mai găseşte cuptorul "Jumelt", situat la nord de comuna Gurahonţ, lângă cabana forestieră şi lângă drumul ce duce spre Brusturescu. Acest cuptor de topit minereu de fier, păstrat în părţile esenţiale până azi, a fost ridicat la mijlocul secolului trecut, fiind de proporţii mai mici decât cel de la Moneasa.

Construit din piatră şi în unele părţi din cărămizi, a fost plasat în apropierea apei care folosea pentru răcire. Combustibilul provenea din lemnele pădurilor din jur, iar minereul de fier din minele locale. Minereul se administra prin partea superioară, iar produsul avea scurgere prin orificiile laterale. (Paula Bulzan)