Veneţia, laguna iubirii

Preţul unui circuit prin Italia, care include şi oraşul gondolelor, pleacă de la 350 euro de persoană Dacă nu ar fi existat, Oraşul carnavalului şi al gondolelor ar fi fost inventat cu

Preţul unui circuit prin Italia, care include şi oraşul gondolelor, pleacă de la 350 euro de persoană

Dacă nu ar fi existat, Oraşul carnavalului şi al gondolelor ar fi fost inventat cu siguranţă pentru a fi vizitat "în doi". O vacanţă la Veneţia este, cel puţin pentru cei romantici, un regal. Veneţia nu lasă pe nimeni indiferent: nici pe cei care spun că este de vis, nici pe cei care-i văd doar decadenţa.

Laguna unică în lume are ce arăta deopotrivă iubitorilor istoriei şi artei. Urbea a reuşit să-şi păstreze, cu eforturi evidente, destul din strălucirea puterii pe care a deţinut-o altădată, în ciuda problemelor legate de eroziunea clădirilor, a poluării şi a migraţiei populaţiei tinere spre alte oraşe mai promiţătoare.

Am ajuns în Veneţia aşteptându-mă la un miros greu de apă stătută, la murdărie, şi, în general, la o atmosferă greu de respirat şi din cauza aglomeraţiei. Sfaturi "de la cunoscători", pe care bine că nu le-am ascultat. Mulţimea de turişti a fost cea mai neplăcută problemă, dar nu îndeajuns de puternică pentru a nu-mi dori să mă reîntorc aici. Căci nu fără motiv a fost copiată de cluburi de turism din lume imaginea clădirilor care străjuiesc "Canal grande", iar Veneţia a fost şi este preferata unor regizori de succes pentru a turna filme, care nu le-au ştirbit din popularitate. Ba din contră. "Ceasul" oraşului construit pe 120 de insuliţe, legate între ele prin zeci de poduri elegant suspendate deasupra canalelor, bate, spun unii, spre orele 12. Poate de aici vine şi unicitatea Veneţiei, care reuşeşte să exemplifice pe viu că nimic nu este veşnic pe această lume, nici măcar lucrurile unice şi măreţe. Acesta nu este însă nici pe departe unicul motiv pentru care Veneţia este o destinaţie care nu trebuie ratată, odată ajunşi în Italia.

Piazza San Marco, inima Veneţiei

Se spune că Piazza San Marco este inima oraşului, care reuneşte toate simbolurile care au făcut oraşul-stat celebru: de la religie şi putere politică, la justiţie şi cultură. Cum timpul a trecut, peste toate se manifestă acum vizibil arhitectura impresionantă, capitol la care Basilica San Marco se remarcă de departe. Basilica San Marco se bazează pe 500 de columne, "la picioarele" cărora se întind 4.000 metri pătraţi de mozaic migălos realizat. La origine o biserică ridicată în onoarea patronului spiritual al oraşului - San Marco, Basilica oferă o imagine la scară redusă a istoriei Veneţiei, stilul bizantin, gotic şi cel răsăritean contopindu-se până la urmă fastuos. Istoria bazilicii începe în 832, dar construcţia iniţială a ars în timpul unei revolte populare. Forma actuală datează însă din 1063.

La câţiva metri se află Palatul Dogilor, locul unde trăiau şi-şi exercitau puterea conducătorii Veneţiei. Exteriorul Palatului Dogilor atrage toate privirile. Palatul a fost construit, între secolele 14 şi 16, peste un castel cu turnuleţe, iar rezultatul este impresionant, cu atât mai mult cu cât arată ca şi când sfidează cu ingeniozitate toate regulile arhitecturii. Masiva faţadă dantelată este susţinută prin două rânduri de arcade, la fel de delicat realizate. Iar înăuntru aşteaptă o frântură de istorie şi viaţă: luxoasele apartamente ale dogilor, birourile cancelariei şi anticamera armurierilor. Şi sălile de judecată sau închisorile. De departe cea mai grandioasă fiind Maggior Consiglio, care putea adăposti aproape o mie de nobili. Nu departe se află Turnul Clopotului, înalt de aproape 100 de metri. Priveliştea din vârful turnului merită statul la coada de zeci, chiar sute de persoane, dacă sunteţi pasionaţi de fotografie. "Puntea suspinelor", ultimul drum pentru condamnaţii la moarte, sentinţă care nu a fost acceptată de Casanova, care a reuşit să fugă de aici în 1756, după ce a fost condamnat pentru comportamentul său şi pentru insultele aduse religiei.

Piazza San Marco, locul unde altădată aveau loc procesiuni, ceremonii, procese şi execuţii, găzduieşte în zilele noastre, în fiecare februarie, Carnavalul veneţian. Chiar şi într-o zi obişnuită aici este animaţie, cu atât mai mult cu cât în interiorul pieţei sunt sute, poate mii de locuri la terasele însorite, dar cam scumpe. Totul este supravegheat de porumbeii aproape domesticiţi de turiştii care-i hrănesc cu grăunţe cumpărate - obligatoriu - de la vânzătorii autorizaţi. Şi de cei 14 lei înaripaţi, adevăraţi paznici ai ieşirii spre mare a pieţei.

Ponte di Rialto, cel mai vechi pod din Veneţia

O plimbare cu "vaporetto", un vaporaş de linie (care începe din Staţione), îţi oferă o călătorie în timp spre vremurile în care veneţienii cucereau marea şi insulele Mediteranei şi ale Adriaticii. Clădirile cu coloane dantelate stau tăcute la soare, înveselite din când în când de coloritul viu al caselor proaspăt renovate. Zeci de palate străjuiesc "Canal grande", unele restaurate, altele aşteptându-şi rândul la vremuri mai bune. Unele au fost transformate în hoteluri scumpe, altele, în cazinouri, dar toate păstrează între pereţi o istorie care mai are multe de spus. Imaginea de film a traseului prin "Grand canale" te face să-ţi doreşti ca acest traseu lung de circa patru kilometri să nu se termine... Prima staţie impresionantă, prima escală: Ponte di Rialto, cel mai vechi pod al Veneţiei.

Cu o istorie cu suişuri şi coborâşuri, Podul Rialto străjuieşte astăzi de la înălţime terasele şi magazinele de pe cheiul "Grand canale". Altădată punte de legătură între sedii de bănci (undeva după anul 1.200), Podul Rialto este o punte spre Veneţia "terestră", care ascunde numeroase surprize. Chiar în stânga podului, ascunsă printre coloane, se află una dintre puţinele pieţe de fructe şi legume, de unde pot fi cumpărate şi suveniruri mai ieftine. Spre dreapta se deschide "traseul" la pas către Piaţa San Marco. Nu veţi avea decât de câştigat dacă o veţi lua pe jos pe străduţele Veneţiei, care se întâlnesc din când în când în mici piaţete, unde puteţi gusta o pizza sau măcar un "gellato" la cornet. Sau puteţi admira, dacă nu cumpăra, magazinele cu vestitele măşti veneţiene, care sunt oferite şi la tarabele de pe faleza Marelui Canal, la preţuri care pleacă de la doi euro bucata. Măştile "adevărate", care pot fi purtate cu succes la orice carnaval, nu costă însă mai puţin de 30 de euro. Drumul pe jos de la Rialto până la Piaţa San Marco nu durează pentru cei grăbiţi mai mult de 15 minute, dar este păcat să nu vă opriţi puţin în drum, măcar pentru a vă pierde în mulţimea de turişti veniţi din toate colţurile pământului. Asta dacă nu vă interesează arhitectura sau arta.

Cu "vaporetto" prin Murano, Burano şi Lido

Veneţia nu înseamnă numai Piazza San Marco. De aici puteţi lua vaporaşul, cu un abonament pe o zi sau pentru 48 de ore (de la 12 euro/persoană), către micuţele insule Murano sau Burano. Pe drum veţi putea observa sediul "Vigili del fuoco", ca şi spitalul comunei Venezia, cu mijloacele de intervenţie specifice trase pe chei. Prima insulă, Murano, este vestită prin sticlăria realizată de meşterii locali. Chiar dacă reprezentaţia dată de sticlari "pe viu" nu este foarte impresionantă, dat fiind că producţia este acum în totalitate automatizată, podoabele care ies din mâna lor nu lasă indiferente, cu siguranţă, nicio doamnă. În Murano am avut norocul să întâlnesc, tras liniştit pe chei, "aprozarul" local, care circulă zilnic pe canale, pentru a-i aproviziona pe localnici cu legume şi fructe.

În drumul spre Burano se zăreşte la câteva sute de metri Insula Armenilor, astăzi un loc plin de verdeaţă. Burano, celebră prin goblenurile sale fine, dar scumpe, se mândreşte şi cu o istorie veche, fiind atestată din vremea romanilor. Chiar dacă insuliţa are numai câteva sute de metri pătraţi, localnicii au păstrat intacte cele trei biserici.

Aveţi grijă să nu vă lăsaţi "purtat de val" în Burano, pentru că ultimul vaporaş pleacă înainte de ora 17, iar odată cu acesta se închid şi terasele din centru. Este o plăcere să-i vezi pe chelneri, probabil membrii aceleiaşi familii, cântând în timp ce-şi conduc ultimii clienţi.

"Vaporetto" sau motoscaful vă poate conduce spre celelalte trei insuliţe-"satelit" ale Veneţiei, fiecare cu istoria şi farmecul ei. "Lido di Venezia", o fâşie de pământ lungă de 12 kilometri, devenită vestită ca destinaţie turistică încă de acum 60 de ani, prin plaja şi hotelurile sale scumpe. Şi prin tangenţele cu industria cinematografică, fiind locul unde se desfăşoară în fiecare an festivalul de film. Şi unde regizorul Visconti a turnat unul din filmele sale, "Moarte la Veneţia". Oraşul încă îşi trăieşte viaţa, chiar fiecare clipă.

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI

Cazarea în Veneţia este destul de scumpă, o opţiune mai ieftină fiind hotelurile din Mestre, de unde sunt câteva staţii până la Veneţia. Sau în Lido di Jesolo, staţiune cu plaje întinse şi care seamănă cu Mamaia noastră. Din Lido di Jesolo sunt curse regulate până târziu în noapte cu "vaporetto" spre Veneţia.

La terasele şi restaurantele de pe cheiul "Grand Canale" se practică nişte preţuri astronomice. Şi toate percep "coperto", un bacşiş obligatoriu, care pleacă de la 1,5 euro de persoană. Ca în toată Italia, şi în Veneţia puteţi avea neplăcuta surpriză să trebuiască să onoraţi şi "servizzio", o altă taxă gen bacşiş, al cărei scop este teluric.

Pentru cei veniţi cu maşina, pe cont propriu, este bine de reţinut că parcările din Veneţia sunt mai mult decât scumpe, de minimum 20 de euro/zi.

La "vaporetto" este mai convenabil să vă cumpăraţi abonament, dacă staţi mai multe zile. Aveţi grijă că se taxează şi bagajele voluminoase!

NU RATAŢI !

- Ponte di Rialto

- Piazza San Marco, cu Palatul Dogilor, Turnul Clopotului şi Basilica San Marco

- Puntea suspinelor, ultimul drum al condamnaţilor la moarte

- Insulele Burano, Murano şi Lido di Venezia, unde ajungeţi cu "vaporetto".