Summitul NATO pune în mişcare industria hotelieră din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 6.000 de persoane vor ajunge în aprilie la Bucureşti, iar alte câteva sute vor veni înainte, pentru pregătirea manifestării Calificarea României la Euro 2008, Olimpiada de vară de

Peste 6.000 de persoane vor ajunge în aprilie la Bucureşti, iar alte câteva sute vor veni înainte, pentru pregătirea manifestării

Calificarea României la Euro 2008, Olimpiada de vară de la Beijing (China), summitul NATO de la Bucureşti, evenimentele pregătitoare tuturor acestor manifestări, târgurile şi expoziţiile internaţionale vor aduce României peste 100 milioane de euro.

Găzduirea unor evenimente cu participare internaţională, dar şi plecarea românilor peste hotare la manifestări la care participă conaţionali generează milioane de euro turismului autohton. Chiar dacă e greu de cuantificat aceste sume, estimările din domeniu indică încasări de peste 100 milioane de euro, sumă care ia în calcul şi celelalte industrii care pot câştiga de pe urma acestor evenimente.

În 2008, numai summitul NATO va aduce în Capitală peste 6.000 de persoane, la care se adaugă o delegaţie de 1.200 de participanţi la evenimentul IT al anului. În plus, în cazul în care selecţionata de fotbal a ţării noastre va mai juca în acest an meciuri amicale, oficiali din industria turismului se aşteaptă la peste 1.000 de turişti.

Însă nu doar România va avea parte de turişti aduşi de diferite evenimente. Astfel, este posibil ca peste 1.000 de români să plece la Olimpiada de vară de la Beijing, însă cei mai mulţi - 6.000 - vor lua drumul Elveţiei, acolo unde naţionala de fotbal a ţării noastre va disputa jocurile de la Campionatul European.

Cât va câştiga România de pe urma efervescenţei de evenimente din acest an este greu de anticipat, dar o parte din participanţi vor cumpăra suveniruri, vor consuma băuturi şi mâncare autohtonă, se vor plimba cu mijloace de transport autohtone.

"Foarte mulţi turişti străini vin la târguri, evenimente şi expoziţii internaţionale, din ce în ce mai mulţi de la an la an, iar nivelul de cheltuială pentru aceştia este mai mare, pentru că vin pentru mai multe zile, inclusiv înainte de manifestare, pentru amenajarea standului. Media este de 300-800 euro/zi/persoană cheltuiţi", a declarat pentru "Adevărul" George Sorin Nicolescu, preşedintele agenţiei de turism Olimpic Internaţional. Potrivit acestuia, 2007 a fost un an foarte bun pentru turismul de business, cheltuiala medie de persoană ridicându-se la 550 euro pe zi, incluzând cazare, transport şi masă.

Sunt şi evenimente neexploatate

Deşi alte ţări europene exploatează orice eveniment sportiv şi în interesul turismului local, în România multe campionate trec mai degrabă neobservate. Este şi cazul grupei preliminare de handbal, pe care selecţionata ţării noastre o va juca, cel mai probabil, la Râmnicu-Vâlcea. Primele partide vor avea loc în luna martie din acest an, însă oficialităţile din Vâlcea susţin că nu s-au luat măsuri deosebite pentru această perioadă.

Şi asta pentru că edilii oraşului nu se aşteaptă la o mare vervă printre turişti determinată de acest eveniment. "Turismul nu reprezintă o mare afacere. Numărul de turişti nu va creşte semnificativ faţă de alte perioade din an. Şi asta pentru că nici accesul la un meci al naţionalei nu este foarte facil", a precizat, pentru "Adevărul", Ioan Gavrilescu, preşedintele clubului Oltchim.

Potrivit acestuia, sala are o capacitate de doar 2.000 de locuri, din care peste 700 sunt abonamente anuale. Vâlcenii nu se aşteaptă nici la turişti străini, având în vedere că aici vor ajunge naţionalele de handbal ale Coreei de Sud, Poloniei şi chiar Ungaria. "Nici măcar la meciurile cu Ungaria nu sunt mai mult de 100 de persoane, venite însă din Covasna sau Harghita", a precizat Adrian Comănescu, director în cadrul Direcţiei de Sport a Judeţului Vâlcea.

Reuniunea NATO va costa 35 milioane de euro

Cele mai importante evenimente din ultimii ani găzduite de ţara noastră au fost Congresul Poştelor din 2005 şi Summitul Francofoniei din septembrie 2006. Cel mai mare eveniment al anului 2008 va fi, de departe, găzduirea summitului NATO, în perioada 2-4 aprilie, la Bucureşti. La eveniment vor participa 48 şefi de state şi de guverne, 3.000 delegaţi şi peste 3.500 de jurnalişti. Şi asta în condiţiile în care Capitala are doar 7.000 de locuri de cazare în hoteluri de 3, 4 şi 5 stele.

Manifestarea se aşteaptă să paralizeze traficul în Capitală, motiv pentru care hotelierii de pe litoral, împreună cu agenţiile de turism se gândesc să deschidă sezonul estival mai devreme, adică la 1 aprilie, pentru a mai atrage câteva mii de bucureşteni.

Circa 5.000 de persoane se vor ocupa de organizarea evenimentului. Ordinea va fi asigurată de 1.500 de sepepişti şi câteva mii de poliţişti şi jandarmi. România şi NATO vor împărţi cheltuielile de organizare, cazarea delegaţilor fiind un cost asumat de participanţi, rămânând ca România să plătească cheltuielile secretarului general al NATO şi cele legate de securitate, centrul de conferinţă şi centrul media. Având în vedere experienţa anterioară, costul total al organizării summitului a fost estimat la 30-35 milioane de euro.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite