România nu are niciun oraş în top 150 al atracţiilor turistice mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia s-ar putea schimba peste câţiva ani, odată cu dezvoltarea infrastructurii de transport şi de agrement Niciun oraş din România nu a reuşit să se claseze în topul 150 al

Situaţia s-ar putea schimba peste câţiva ani, odată cu dezvoltarea infrastructurii de transport şi de agrement

Niciun oraş din România nu a reuşit să se claseze în topul 150 al destinaţiilor turistice cele mai apreciate din lume, realizat de compania de cercetare a pieţei Euromonitor Internaţional.

Operatorii autohtoni din turism consideră că este posibil ca Bucureştiul să se transforme într-un punct de atracţie turistică la nivel mondial, însă în următorii patru-cinci ani. Aceasta dacă se vor rezolva unele probleme mai vechi precum renovarea centrului istoric, organizarea de trasee şi puncte de informare turistică.

În timp ce oraşe precum Moscova, Budapesta sau Varşovia se situează între primele 50 de oraşe turistice ale lumii, Bucureştiul lipseşte din topul celor mai vizitate oraşe la nivel mondial.

La realizarea ierarhiei oraşelor cele mai active din punct de vedere turistic, analiştii companiei de cercetare Euromonitor au luat în calcul numărul de intrări ale turiştilor străini. Potrivit cercetării, Budapesta sau Varşovia au ocupat poziţiile 29, respectiv 36 din totalul de 150 de oraşe incluse în top, în timp ce Bucureştiul lipseşte cu desăvârşire din ierarhie.

Operatorii autohtoni din turism consideră că sunt multe şi vechi condiţiile care ar trebui îndeplinite pentru ca Bucureştiul să intre măcar în top 150 al destinaţiilor, vestea bună fiind că acestea nu sunt şi de nerezolvat. Chiar şi aşa, după cum apreciază Nicolae Demetriade, preşedintele Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism locală, Bucureştiul nu poate aspira decât la o poziţie codaşă în acest clasament la care acum doar visează.

"Probabil că vom accede, dar undeva la coada listei", a declarat pentru "Adevărul" şeful Hapyy Tour, care spune că pentru aceasta trebuie finalizate lucrările la centrul vechi al Bucureştiului, realizate trasee şi puncte de informare turistice.

Pentru că nu de obiective turistice ducem lipsă, ci de punerea lor în valoare. "Americanii au câte o piatră de arătat şi lumea stă la coadă să o vadă. Noi avem atâtea lucruri de care s-ar putea vorbi la modul real, dar trecem nepăsători pe lângă ele. E trist că nici la ora actuală nu avem un tur al Capitalei", punctează Demetriade.

Turismul de afaceri, principala şansă

"Lipsa unui centru istoric este una dintre marile dezamăgiri pe care le întâlneşte un turist străin în România", declară la rândul său Răzvan Teodorescu, directorul comercial al Atlantic Tour, agenţie specializată pe incoming. Pentru acesta însă, tarifele reprezintă cel mai mare dezavantaj competitiv al ofertei autohtone pe piaţa de profil.

"În primul rând, România este o destinaţie extrem de scumpă pentru ceea ce oferă. Turişti străini avem, dar nu atâţi de mulţi pe cât am putea", declară Teodorescu. Acesta explică faptul că pe plan internaţional s-a creat "impresia că România este o destinaţie ieftină, astfel încât potenţialii turişti sunt din start dezamăgiţi şi trec la o altă ofertă, cu atât mai mult cu cât România nu este o destinaţie <> ".

Pe de altă parte, zona turismului de afaceri cunoaşte o dezvoltare apreciabilă în ultima perioadă , fiind una dintre cele mai promiţătoare segmente. "În cinci ani, Bucureştiul ar putea deveni una dintre cele mai importante destinaţii pentru turismul de bussiness din sud-estul Europei", declară la rândul său Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Agenţiilor de Turism(ANAT). Rămân şi aici probleme precum lipsa unei infrastructuri adecvate pentru reuniuni de amploare, infrastructura rutieră şi, deloc de neglijat, problema traficului din Bucureşti.

Londra, pe primul loc în top

Topul, realizat anual de compania de cercetare Euromonitor International, situează pe primul loc capitala Regatului Unit, Londra, urmată de Bangkok şi Paris. Astfel, cercetarea Euromonitor arată că primul oraş calasat în top a atras un număr impresionant de vizitatori străini, respectiv 15,6 milioane de turişti, potrivit raportărilor pentru ultimul an încheiat, respectiv 2006.

Următoarele oraşe ocupante ale primelor cinci poziţii în top au fost Bangkok, Paris, Singapore şi New York, însă acestea au atras un număr semnificativ mai mic de vizitatori străini, comparativ cu capitala britanică. În total, cele 150 de oraşe incluse în top au fost vizitate de un număr de 237 de milioane de turişti, la finele anului 2006, reprezentând 27% din turismul mondial.

În turismul citadin, doar transportul aerian contează

Dacă oraşe precum Paris (locul 3), Roma (locul 8), Praga (locul 20), Viena (locul 23) continuă să atragă turiştii, în principal, datorită încărcăturii lor istorice şi culturale, în schimb oraşe din ţările emergente, precum Dubai, Shanghai sau Beijing vin puternic din urmă şi reduc decalajul, câştigând mai mult ca niciodată bugetele turiştilor datorită tarifelor mici practicate. Pe de altă parte, multe oraşe din Asia şi-au modernizat liniile aeriene şi au investit masiv în construcţia de structuri de cazare de lux, iar arhitectura modernă arată dinamismul economic al acestor oraşe.

Aeroportul, poarta de intrare a destinaţiilor turistice ale secolului 21, are un rol covârşitor în turismul citadin, mai notează studiul. Fără dezvoltarea aeroporturilor şi a companiilor aeriene care operează în sistem low-cost, turiştii din toate colţurile lumii nu ar fi putut nici măcar să viseze la aşa-zisele sejururi "city breake", au apreciat realizatorii studiului.

Deşi 80% din vizite au fost declarate în scop turistic, totuşi turismul de afaceri şi evenimente câştigă din ce în ce mai mult teren, nu atât din punct de vedere al numărului de intrări, ci mai ales din punct de vedere al sumelor cheltuite pe cap de vizitator, care sunt substanţial mai mari.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite