Raiul de la Râuşor, o "baie de ozon" la două ore de Bucureşti

Plictisit de "eternul şi fascinantul" DN1 către Valea Prahovei, aleg într-o duminică să explorez şi alte rute "de o zi". La aproximativ 150 de km de Bucureşti, în apropiere de Câmpulung

Plictisit de "eternul şi fascinantul" DN1 către Valea Prahovei, aleg într-o duminică să explorez şi alte rute "de o zi". La aproximativ 150 de km de Bucureşti, în apropiere de Câmpulung Muscel, se află lacul de acumulare de la Râuşor. Un petic de rai, în care culmile molcome ale masivului Iezer-Păpuşa se oglindesc în apa verzuie a barajului. De dimineaţă, cap compas spre şoseaua Bucureşti-Târgovişte. Până la ieşirea din Tărtăşeşti, paharul cu cafea din consola bordului nu-şi face prea multe griji. La sensul giratoriu din capătul comunei, dreapta, spre Bâldana, pe DN 71. După Conţeşti, drumul tras cu rigla prin câmpie, întrerupt doar de câteva sate, ca nişte vămi uitate.

Din cetatea Chindiei apuc drumul Câmpulungului, pe 72A. Dincolo de Târgovişte, şoseaua se strică din ce în ce mai mult către Voineşti, patria livezilor de mere. Zgâlţâiala asfaltului matusalemic dispare dintr-odată, în apropiere de defileul sălbatic al Cetăţenilor. Sus, străjuind apa Dâmboviţei, pe zeci de trepte agăţate în stâncă, se poate urca la Schitul Cetăţuia, o biserică rupestră din secolul al XIV-lea. La răscrucea cu şoseaua ce leagă Câmpulungul de Bran, fac stânga, pe DN 73, spre Valea Mare, apoi dreapta, la intersecţia către Lereşti. O porţiune de drum cu gropi îndârjite îmi sugrumă elanul, dar vederea apei limpezi care şiroieşte la umbra pădurii din jur mă face să continui drumul.

Sus, pe baraj, privelişte elveţiană. Munţii Iezer îşi admiră freza de zăpadă în apa verzuie a lacului. Învingător, cobor leneş cu maşina spre coada lacului. Opresc undeva pe marginea drumului şi, răstignit în iarbă, respir cu nesaţ liniştea de început de lume. Prefer să rămân aici, decât să merg până la capătul drumului, la cabana Voina. Risc să cobor în iadul eternului fum de mici la grătar.