Polul frigului, în Gheţarul Scărişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru speologi, zona judeţului Alba poate fi comparată cu un adevărat paradis, deoarece aici se găseşte cea mai ramificată peşteră din Europa, cel mai mare şi adânc lac subteran, cel mai

Pentru speologi, zona judeţului Alba poate fi comparată cu un adevărat paradis, deoarece aici se găseşte cea mai ramificată peşteră din Europa, cel mai mare şi adânc lac subteran, cel mai mare dom stalagmitic sau cel mai adânc sifon din România. Pentru cei dornici de puţină răcoare, Gheţarul de la Scărişoara reprezintă refugiul perfect.

Zona de "Izvoare a Arieşului" din Munţii Apuseni cuprinde zeci de obiective speologice. Cel mai important obiectiv turistic speologic din Apuseni este reprezentat de complexul carstic "Peştera Gheţarul Scărişoara", prima peşteră declarată monument al naturii în România, în anul 1938. Gheţarul este cel mai mare din România, având un volum de 75.000 mc de gheaţă şi o grosime de aproximativ 18-20 m. Temperatura în peşteră atinge 0,2-1 grad Celsius, vara, şi coboară până la -13 grade Celsius în cursul iernii. În zonă se poate ajunge plecând din Valea Arieşului, din dreptul comunei Gârda (la aproximativ 32 kilometri de Câmpeni), urcând apoi pe Valea Ordăncuşei, pe un drum forestier.

Din centrul comunei se desprinde un drum către Valea Gârda Seacă. După aproximativ un kilometru se ajunge la gura Văii Ordâncuşa. Către Gheţar se poate merge apoi fie pe o potecă turistică, cale de opt kilometri, peste Dealul Mumuna, fie pe un drum care ajunge la izvoarele Văii Ordăncuşa. Apoi se continuă pe drumul Ursoaia-Scărişoara şi apoi încă cinci kilometri, până la cabana Scărişoara. La Gheţar se ajunge după aproximativ 400 m, parcurşi pe poteca turistică marcată cu punct roşu. Cu o lungime de peste cinci kilometri, Scărişoara este considerat al doilea gheţar subteran din Europa, adăpostind cel mai mare depozit de gheaţă fosil din ţară, format în urmă cu peste trei milenii şi jumătate.

Intrarea în gheţar se află la o altitudine de 1.165 m, pe Creasta Pârjolii, care domină versantul stâng al Văii Gârda Seacă, afluent al Arieşului Mare. La intrarea în peşteră se află un imens aven ce are o deschidere de aproape 60 m, situat în pădure. Portalul propriu-zis al peşterii are o înălţime de 17 metri. Camera principală a peşterii adăposteşte Gheţarul, care se prelungeşte sub forma unor "limbi de gheaţă" către partea opusă intrării, unde se află o a doua sală, numită "Biserica" sau "Altarul" şi o zonă cu stalagmite despre care se spune că sunt zâne încremenite în gheaţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite