Pelerinaj la bisericile rupestre din Muntenia - 330.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuand traditia pelerinajelor la biserici si manastiri ce ocrotesc Sfintele Moaste si Icoane facatoare de minuni sau care sunt declarate monumente istorice si de arta, Patriarhia Romana

Continuand traditia pelerinajelor la biserici si manastiri ce ocrotesc Sfintele Moaste si Icoane facatoare de minuni sau care sunt declarate monumente istorice si de arta, Patriarhia Romana organizeaza asemenea pelerinaje, in lunile martie si aprilie, pe cateva trasee pitoresti. Astfel, Biroul de pelerinaj a alcatuit un program de excursii-pelerinaj de o zi la manastirile din preajma Bucurestiului si in Muntenia. Pentru Sfintele Sarbatori de Pasti se organizeaza vizite la asezaminte religioase ortodoxe in Oltenia si Moldova, pe un interval de 4 zile, si in Tara Sfanta, in perioada 6-13 aprilie. Iata programul acestor pelerinaje: * Pe 6 martie a.c., se vor vizita manastirile Tiganesti, Pissiota, Caldarusani si Sitaru. Printre sfintele odoare adunate cu evlavie in aceste venerate lacasuri, credinciosii vor admira Manastirea Pissiota (monument istoric, construit intr-o maniera unica, din punct de vedere artistic) si se vor ruga la Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, asezata langa altarul bisericii manastirii. (Pretul pelerinajului - 220.000 lei). * Pe 13 martie, pelerinajul ortodox are urmatorul traseu: Manastirea Cotmeana, Manastirea Valeni, Manastirea Curtea de Arges si Manastirea Robaia. Pret: 320.000 lei. * Pe 20 martie a.c., se viziteaza Catedrala Episcopala din Buzau, Manastirile Ratesti, Ciolanu si Schitul Cetatuia (se merge pe jos circa o ora si jumatate). (Pretul - 340.000 lei). * Pentru sarbatoarea Bunei-Vestiri, pe 25 martie, pelerinajul este organizat pe traseul Schitul Inaltarea Sfintei Cruci-Caraiman, asezamant ce poarta hramul Buna-Vestire (se urca circa un kilometru pe jos). In continuare, vor fi vizitate Manastirea Predeal si Manastirea Sinaia. (Pretul - 320.000 lei) * Pe 27 martie a.c., pelerinajul ortodox se organizeaza la cele mai vechi biserici rupestre din Muntenia: Manastirea Cetatuia, Manastirea Namaiesti, Manastirea Corbii de Piatra si Manastirea Aninoasa. (Pret: 330.000 lei). * Pe 3 aprilie a.c., pelerinii se pot inchina la Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul de la Manastirea Ghighiu. De la acest sfant lacas, pelerinajul continua la manastirile Zamfira, Suzana si Cheia. (Pretul: 300.000 lei). * Pe 16 aprilie, de sarbatoarea Izvorului Tamaduirii, pelerinii se vor apleca la flacara vesnic aprinsa a rugaciunii la Manastirea Ghighiu - unde este zi de hram. La sfarsitul Sfintei Liturghii, pelerinajul se continua la Manastirile Zamfira, Pissiota si Tiganesti. (Pretul: 250.000 lei) * Pe 23 aprilie, de Sfantul Gheorghe, pelerinajul se organizeaza la o manastire cu acest hram - Manastirea Viforata. Dupa participarea la Sfanta Liturghie, vor fi vizitate alte izvoare de smerenie: Manastirea Dealu, Turnul Chindiei - Curtea Veche Domneasca, Manastirea Stelea. (Pret: 260.000 lei). * Pe 24 aprilie: pelerinajul se organizeaza in cateva manastiri argesene si din judetul Ilfov: Manastirile Trivale, Cotmeana, Bascovele si Samurcasesti. (Pret: 275.000 lei). Alte pelerinaje, cu masa si cazare asigurate, se vor desfasura pe trasee interesante in Oltenia (8-11 aprilie a.c.; cost: 3.000.000 lei) si in Moldova (9-12 aprilie a.c.; pret: 3.500.000 lei). Inscrierile pentru vizitarea sfintelor lacase se fac la Biroul de pelerinaj, tel./fax: 313.37.46 si la Patriarhia Romana, tel./fax: 336.99.21.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite