Parapanta: sport extrem "pe aripile vantului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amatorii zborului cu parapanta sau cei care au timp sa asiste la superbe spectacole in aer liber sunt de gasit in perioada 16-22 iunie la Siria, la 25 kilometri vest de Arad. Acolo se desfasoara

Amatorii zborului cu parapanta sau cei care au timp sa asiste la superbe spectacole in aer liber sunt de gasit in perioada 16-22 iunie la Siria, la 25 kilometri vest de Arad. Acolo se desfasoara campionatul national de parapanta, bun prilej pentru amatorii de sporturi extreme "romantice" sa se familiarizeze cu cel mai reprezentativ dintre ele. Zborul cu parapanta dateaza de cand pionierii parasutismului, care zburau si cu deltaplanul, au inceput sa experimenteze lansarea cu parasuta de pe coastele abrupte ale dealurilor. Astazi, echipamentul zburatorului incape intr-un rucsac si cantareste aproximativ 10 kg. Un pilot experimentat poate atinge peste 1300 m inaltime si poate zbura mai multi kilometri, folosindu-se de curentii de aer cald, ascendenti. Se poate zbura la mare, la munte, in zone de deal - aviz celor care vor sa se initieze in acest sport pe durata concediului. Important este ca turistul sa contacteze un instructor de zbor autorizat - exista posibilitatea zborului in tandem. Cei care vor sa zboare singuri pot urma cursuri de pregatire, in cadrul carora se iau lectii de aerodinamica, meteorologie, tehnica de pilotaj etc. si se fac obligatoriu sarituri si zboruri cu "aripa". Exista cluburi de specialitate in toata tara. In Arad, functioneaza de ani buni Aeroclubul Charlie-Bravo. Mircea Iorga, instructor de zbor, spune ca Charlie-Bravo are piloti autorizati, care se lasa pe aripile vantului de placere, si care nu intorc spatele nici unui incepator. "Zborul cu parapanta nu e mai periculos ca mersul pe bicicleta", da asigurari domnia sa. Si mai avertizeaza: "Microbul se ia foarte usor. E suficient sa incercati o singura data".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite