Moroeni - o alta "poarta" de intrare in Muntii Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traseul ajunge si la Cabana Babele

Muntii Bucegi sunt centrul drumetiilor montane. Din statiunile de pe Valea Prahovei - Sinaia, Poiana Tapului, Busteni, Predeal - pleaca cele mai interesante si accesibile trasee montane. Totusi, daca ati venit doar sa admirati peisajul si nu vreti sa faceti nici un efort in acest sens, aveti la dispozitie telecabina si telefericul. Primul traseu porneste din Moroeni si ajunge la Busteni, insa pe o ruta ocolita care are ca punct maxim Cabana Babele. Plecand din Pucheni, comuna Moroeni, traseul urmeaza drumul asfaltat spre Lespezi, lasa in urma taberele scolare Caprioara, Cerbul si continua pana la Dobresti. Pana aici, toata "distractia" dureaza circa doua ore. Mai departe, poteca urca prin padure pe Muntele Orzei, lasand in stanga Cheile Orzei. Aici, trebuie sa aveti grija pentru a nu intra in zona interzisa turistilor. Dupa trei ore si jumatate de la plecare veti ajunge la Lacul si Cabana Scropoasa. Traseul se continua pe firul apei, pe care il veti traversa de cateva ori prin Cheile Zanoaga Mare si veti ajunge la Cabana Zanoaga. De aici, puteti ajunge la Cabana Bolboci atat pe sosea cat si urmand in continuare crucea albastra. Traseul urca prin padure, pe langa digul barajului, lasa in dreapta traseul marcat cu cruce galbena, spre Varful cu Dor si ajunge la Cabana Bolboci. De la cabana va trebui sa urmati drumul forestier ce ocoleste lacul si ajungeti la Coltii Tatarului, unde se gasesc si doua pesteri: Pestera Ursului si Pestera Mica. Drumul se continua traversand Cheile Tatarului si Cheile Coteanu si ajunge in Lunca Padinei, lasa in dreapta Cabana Diana si ajunge la Cabana Padina dupa aproximativ opt ore de mers. Cu siguranta veti cauta un loc unde sa innoptati. De aceea, acest traseu ajunge la Cabana si Hotelul Pestera. Aici, dupa o noapte de odihna, puteti admira Pestera Ialomitei, cea mai mare pestera din Bucegi, sapata in muntele Batrana si Schitul Pestera. O noapte de cazare la hotel costa 400.000 de lei de persoana, iar la cabana - 300.000 de lei. Pentru a doua zi, de la Cabana Pestera puteti alege mai multe trasee. Unul dintre ele este spre Cabana Babele. Acest traseul se intersecteaza cu cel care vine dinspre Piatra Arsa si urca spre Varful Omu, lasa in stanga Crucea Eroilor de pe Caraiman si coboara spre Cabana Caraiman. De aici urmeaza o coborare abrupta in Valea Jepilor Mici pana in Busteni. Totusi, pe timp de iarna, traseul Cabana Caraiman - Valea Jepilor - Busteni este interzis, iar pe timp nefavorabil este extrem de periculos. De aceea, telecabina ar fi cea mai potrivita alegere. De la Hotelul Pestera puteti ajunge si la Sinaia. Mai intai veti urca pana la Curmatura Varful cu Dor si apoi veti cobori pana la Cota 1.400 si, mai departe, in Sinaia. Traseul dureaza cam sase ore si urca prin padure pana in saua Laptici si se continua pe pasunea alpina pana in Valea Dorului. Veti traversa Valcelul Varful cu Dor si, dupa intersectia cu traseul cu cruce galbena ce vine de la Cabana Bolboci veti ajunge la Cabana Valea Dorului. De aici veti incepe sa coborati pe muntele Furnica, veti trece pe langa Cabanele Bradet si Valea cu Brazi si veti ajunge la Hotel Alpin. Totusi, trebuie sa aveti in vedere faptul ca varianta Cabana Valea cu Brazi - Valea lui Carp este interzisa iarna, iar tronsonul de la intersectia traseelor de vara si iarna, Saua - Varful cu Dor este dificil in conditii meteo nefavorabile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite