Am avut nevoie de timp şi de căutări ca să descopăr masajul tradiţional thailandez, nu cel pentru turiştii europeni răsfăţaţi!
Jurnalul asiatic al corespondentei noastre speciale, Adina Brânciulescu, a ajuns la ultimul episod, dedicat masajului thailandez. După cum cititorii fideli ai ziarului nostru ştiu deja, familia Adinei (adică ea, alături de soţul Cătălin şi de băieţelul lor, Vladimir) a fost, vreme de aproape trei luni, în peregrinări asiatice. De-a lungul corespondenţelor din Asia, am făcut cunoştinţă cu europeni autoizolaţi pe insule tropicale, cu indigeni care şi-au deschis mici afaceri, precum şi cu nomazi ai mărilor, care-şi petrec cea mai mare parte a existenţei în bărci. În ultima parte a peripeţiilor de pe îndepărtatele meleaguri thailandeze, corespondenta şi prietena ziarului nostru ne prezintă câteva dintre secretele masajului pe seama căruia circulă tot soiul de prejudecăţi.
De la magazinul chinezoaicei Cep cumpărăm apă, nucă de cocos, loţiuni contra ţânţarilor, biscuiţi şi chipsuri. Într-o zi, la intrare am văzut un afiş pe care scria „Thai massage ". Lucrul ăsta m-a intrigat, pentru că, de două luni, eram în căutarea unui masaj thailandez adevărat. Pe Koh Bulone Lae am găsit multe locuri de masaj pe malul mării sau în foişoare discrete - tratament pentru turişti neştiutori - dar eu îl căutam pe cel pe care mi-l făcea odinioară priceputa doamnă Po, la Chaloklum, pe insula Phangan. Iar ceva îmi spunea că masajul din magazinul lui Cep va fi ceea ce căutam.
Cu un an în urmă, pe insula Phangan
Am intrat ezitând în casa, care ţinea loc şi de salon de masaj, a doamnei Po. Într-un colţ, separat de restul camerei de o draperie albă, erau lucrurile personale ale doamnei Po şi ale fiicei ei Natty. Acolo dormeau, acolo găteau şi se uitau la televizor. Cea mai mare parte a încăperii era ocupată de două podiumuri mari de lemn, înalte de jumătate de metru, pe care erau aliniate saltele acoperite cu cearşafuri imaculate. De pe perete, din patru poze aşezate în unghiuri diferite, privea ocrotitor - ca în orice casă - regele Thailandei. Două ventilatoare răcoreau aerul fierbinte. Îmi plăcea ceea ce vedeam, dar încă nu ştiam ce să aleg: masaj thailandez, masaj cu ulei, cu ulei de nucă de cocos, masaj pentru spate şi umeri, picioare...
Ce este masajul thailandez
Într-un final, am cerut masaj thailandez. În acea oră am aflat ca masajul thailandez nu e masaj: e streching, e yoga, sunt apăsări pe puncte dureroase ale corpului. Sub mâinile, coatele şi tălpile ferme ale doamnei Po mi-am simţit oasele îndreptate, muşchii redevenind elastici şi sângele circulând prin tot corpul.
Masajul thailandez tradiţional combină chiropractica şi acupresura cu exerciţii acrobatice de întindere a tuturor muşchilor împrumutate din yoga. Efectul final este reechilibrarea celor patru elemente ale corpului: Pământ (din - corp, schelet, muşchi, vase de sânge, tendoane şi ligamente), Apă (naam - sânge şi secreţii ale corpului), Foc (fai - sistem digestiv şi metabolism) şi Aer (lom - respiraţie şi circulaţie).
Masaj thailandez pentru turişti, la malul mării

Respectând regulile masajului thailandez, pe care l-a studiat în Bangkok, doamna Po a avut grijă de mine fără să mă menajeze. M-a spălat pe picioare, m-a întins pe burtă, s-a aşezat lângă mine şi a început să mă apese pe spate de parcă ar fi vrut să mă lipească cu totul de saltea. Mi-a îndreptat oasele până mi-au trosnit, oasele a urcat de-a lungul coloanei, pe vertebre, cu degetele sau cu coatele. Apoi, a lucrat picioarele cu aceeaşi temeinicie. „Turiştii nu prea vor masaj thailandez pentru ca este dur şi le este frică. Majoritatea îmi cer masaj cu ulei", mi-a spus doamna Poo. „Dar ei trebuie să spună cat de tare doresc să le fac".
Anul căutărilor
Am căutat masajul doamnei Po de pe Phangan în salonul unei femei de pe Koh Bulone Lae care se purta cu mine de parcă aş fi fost un bibelou. Am încercat chiar şi într-o clădire aflată în construcţie, în timp ce nişte muncitori puneau un acoperiş, iar eu eram masată de o tânără care parcă se temea să nu-şi rupă unghiile. Când, în sfârşit, am găsit o femeie care părea de încredere, am fost părăsită chiar pe masa de masaj: a plecat să doarmă sub un copac, la umbră, şi l-a adus în loc pe fiul ei. Renunţasem până când am văzut anunţul lui Cep. Am mers în magazin, după ultimul rând de rafturi cu ciocolată, şi m-am întins pe o plapumă subţire.
Vizită-surpriză în timp ce sunt masată într-o clădire în construcţie

„Ca să fie bun, masajul thailandez trebuie să doară puţin", m-a prevenit. Am aprobat-o şi a început. Degetele ferme alunecau pe vertebre şi găseau zonele dureroase, eram întinsă, sucită şi răsucită încet, meticulos şi cu ştiinţă. Într-adevăr, era masajul pe care-l căutam. Niciun centimetru al trupului nu a rămas nelucrat, din vârful degetelor de la picioare şi până în creştetul capului.
De ce-mi place masajul thailandez
În timpul masajului, devin conştientă de fiecare părticică a corpului meu, îmi simt pulsul, fiecare muşchi, oscior şi ganglion. O bună maseuză nu are nevoie să se uite la corpul meu, ci găseşte prin haine toate punctele considerate cheie în masajul thailandez. Toate astea mi le-a spus doamna Cep în timp ce muncea din greu să-mi întindă picioarele.
Un turist occidental se relaxează sub mâinile unei maseuze de pe insula Koh Bulone Lae

La un moment dat, a apăsat cu putere încheieturile din zona inghinală şi a axilei, oprind sângele. A rămas aşa timp de mai multe secunde, apoi şi-a ridicat mâinile. Sângele care şi-a reluat curgerea mi-a încălzit picioarele până în vârful degetelor. La sfârşit, mi-a apăsat cu două degete colţul interior al ochilor. „Good for eye" (n.r. - bun pentru ochi), mi-a spus şi a trasat o linie imaginară de la bărbie la gură şi nas spre creştetul capului.
Conform masajului tradiţional thailandez, în corpul uman sunt 72.000 de linii energetice (linii seen) dintre care zece sunt cruciale. Când se produc dezechilibre energetice între acestea, apar blocaje şi boli; masajul ajută la eliminarea blocajelor şi la restabilirea echilibrului.
După ce-mi masează capul, urechile şi mă înviorează cu câteva lovituri scurte şi rapide pe umeri, Cep îmi oferă o ceaşcă de ceai de ghimbir. Sunt complet relaxată şi am o postură corectă a corpului. Şi, ca odinioară când părăseam salonul doamnei Po, am impreisa că stretchingul lui Cep m-a făcut cu câţiva centimentri mai înaltă.
Hotelurile şi spa-urile de lux sunt specializate în oferirea serviciilor de masaj thailandez

Nu confunda tradiţia cu relaxarea!
Chiropractica: tehnica reprezintă manipularea articulaţiilor şi vertebrelor cu ajutorul mâinilor, pentru ca acestea să poată aluneca, sau mai bine zis reveni în spaţiile lor articulare. Succesul manevrei este anunţat de un zgomot specific denumit cracment (oasele trosnesc) la nivelul acelei articulaţii.
Acupresura: artă străveche de vindecare a afecţiunilor prin apăsarea cu degetele în anumite puncte cheie, care stimulează abilităţile de autovindecare ale organismului. Cele mai prestigioase şcoli de masaj sunt în nordul Thailandei, în Chang Mai, şi în Bangkok, în templul Wat Pho. Masajul este una din ramurile medicine tradiţionale thailandeze, recunoscut oficial ca modalitate de tratament a afecţiunilor.
Nu confunda masajul tradiţional thailandez cu masajul din spa-uri şi alte centre de înfrumuseţare şi relaxare, practicat de un personal fără pregătire!























* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza