INTERVIU - Poti sa plutesti peste Postavaru cu 40 de euro sau sa-ti iei o parapanta cu 1.200 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turismul de aventura castiga din ce in ce mai mult teren in Romania, iar parapanta este un sport care te face sa plutesti, la propriu, peste "obiectivele" vizitate. Dan Panturu ne vorbeste despre

Turismul de aventura castiga din ce in ce mai mult teren in Romania, iar parapanta este un sport care te face sa plutesti, la propriu, peste "obiectivele" vizitate. Dan Panturu ne vorbeste despre acest hobby.
- Cand ai inceput sa te inalti de la pamant si sa privesti lumea de sus?
- In primul rand trebuie sa visezi. Si sa-ti doresti ca visele sa ti se indeplineasca. Visul omului este sa zboare. Eu sunt unul dintre cei care si-au vazut visul cu ochii. Cum? Zburand cu parapanta. Interesant este cum am inceput practicarea acestui sport. Conduc o companie de "web design" si am cunoscut cativa piloti de parapanta care doreau sa-si modifice un site, pentru a face o afacere din aceasta pasiune. Fiind un pasionat de sporturi de echipa, care iti ofera senzatii tari, i-am ajutat, in schimb ei oferindu-mi cursuri de parapanta pentru toti cei din firma.
- Descrie-mi senzatiile pe care le-ai trait in timpul primului zbor.
- Pare ciudat sa numesti "parapanta" un zbor de echipa, dar te asigur ca nu esti nici o clipa singur in aer. Vocea instructorului, care vine din statia de emisie-receptie, iti coordoneaza toate miscarile si te scoate din posibilul blocaj in care ai putea intra. Te asigur ca primul zbor nu il uiti niciodata, iar momentele acelea sunt unice! Am facut cateva poze, unele nereusite, dar de cate ori ma uit la ele imi aduc aminte de golul din stomac pe care l-am simtit pentru prima oara si senzatia aceea de plutire, in care timpul se comprima si parca treci granita intre real si ireal. Senzatia este de nepovestit, ea trebuie incercata!
- E periculos? Iti este inca frica?
- Orice sport poate fi periculos. Si mersul pe bicicleta poate fi periculos. Cred ca nimeni nu s-a simtit in siguranta prima oara cand nu a mai avut pamantul sub picioare. Parerea mea este ca acest sport este mai putin periculos decat alte sporturi care par mult mai pasnice la prima vedere. Dar oare nu cautam cu disperare adrenalina? De ce? Poate pentru ca vrem sa putem controla mai bine sentimentele, inclusiv frica. Zborul cu parapanta este sportul unde placerea invinge frica! Da, inca imi mai este frica, inca mai simt golul in stomac in timpul lansarii si in timpul zborului. Dar acest lucru ma face fericit, ma face sa simt ca traiesc cu adevarat!
- M-ai convins, vreau sa zbor si eu. Unde se poate face parapanta si ce alte conditii trebuie sa indeplinesc?
- Personal, cunosc cel mai bine locatiile din jurul Brasovului, ideale atat pentru incepatori, cat si pentru avansati. Dintre toate locatiile, zona Poiana Brasov-Postavaru este cea mai spectaculoasa pentru practicarea zborului in tandem (cu instructor). Zborul cu un pilot instructor, autorizat si experimentat, in conditii de siguranta maxima, din varful Postavaru (1.799 m) iti ofera o fantastica experienta de 15-20 minute de zbor deasupra privelistii incantatoare a zonei. Daca te-ai hotarat sa zbori, pilotul iti va da cateva indicatii legate de ceea ce trebuie sa faci si te va echipa. Dupa ce te-ai echipat si ai toate informatiile necesare primului zbor, nu ai altceva de facut decat sa incepi sa alergi, la comanda pilotului tau, iar dupa cativa pasi te vei afla printre nori, intr-un loc pe care intotdeauna l-ai putut privi doar din departare. Mainile tale sunt libere, daca vrei poti sa faci fotografii sau poti vorbi printr-o statie de emisie-receptie cu cei care te asteapta la sol, pentru a le impartasi senzatiile pe care le traiesti. La aterizare, tot ceea ce trebuie sa faci este sa te apleci in fata si, o data cu manevrele de aterizare ale pilotului, sa pui picioarele pe sol. In aer stai la fel de comod ca si in fotoliu acasa si, deoarece nu trebuie sa faci nimic, te poti relaxa si bucura de priveliste. Un zbor in tandem costa 40 de euro de persoana, dar daca sunt grupuri organizate, se fac si reduceri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite