Festivalul International al Sarmalelor din Harghita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In perioada 19-21 septembrie, in localitatea Praid din judetul Harghita se va desfasura Festivalul International al Sarmalelor organizat de Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural

In perioada 19-21 septembrie, in localitatea Praid din judetul Harghita se va desfasura Festivalul International al Sarmalelor organizat de Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC). Manifestarea are un program plin. Astfel, in prima zi va avea loc o conferinta pe teme gastronomice "Turismul si conservarea traditiilor gastronomice". In cea de-a doua zi a festivalului, oaspetii vor fi intampinati de secui calare, iar apoi se va face o vizita de acomodare. A treia zi, desteptarea va fi la ora 7,30, iar balul va incepe cu fanfara comunei. Parada balului va cuprinde defilarea cavalerilor maturii, concerte de capace, duelul lingurilor de lemn, aruncarea cutitului si prezentarea concurentilor la concursul de sarmale. Juriul va face o delimitare clara a participantilor in functie de niste criterii bine stabilite. Astfel, vor fi jurizate cea mai mica sarma, cea mai mare sarma, cea mai originala si, nu in ultimul rand, cea mai gustoasa sarma. Totul va fi "stropit" cu muzica populara. Daca nu ati mancat prea mult si aveti chef de o scurta plimbare, nu ar trebui sa ocoliti muzeul, pinacoteca si casa memoriala Aprily Lajos din apropiere. Seara va incepe cu licitarea sarmalelor castigatoare si va continua cu un carnaval in timpul caruia se va da titlul de "Printesa sarmalelor". Ultima zi a festivalului va incepe cu o perioada de refacere bine venita dupa atata distractie si se va incheia cu o vizita la Corund. Pretul pentru participarea la acest festival este de 1.450.000 de lei de persoana.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite