Densuş, biserica născută dintr-un templu

În Ţara Haţegului, în apropiere de Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa, se află biserica de la Densuş, unică în România prin arhitectură, proporţii şi modul în care este alcătuită. O

În Ţara Haţegului, în apropiere de Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa, se află biserica de la Densuş, unică în România prin arhitectură, proporţii şi modul în care este alcătuită. O construcţie al cărei stil nu se aseamănă cu nimic cunoscut în România. Identitatea îi este dată în primul rând de materialele care au fost folosite pentru a fi ridicată.

Ca într-un joc de copii, pentru a fi încropită, s-au folosit piese ale unor construcţii antice romane, lespezi cu inscripţii latine şi fragmente de coloane. Întreaga construcţie, ridicată în mijlocul unei livezi împrejmuite de un zid de piatră şi de păşunile din jurul satului, are proporţii plăcute, în ciuda elementelor disparate care o alcătuiesc. Fiecare zid ascunde mici detalii unice, pe care, cercetându-le atent, le descoperi cu emoţie. La intrarea în curtea bisericii, pietre uriaşe formate din cochilii fosilizate, fragmente din pietre funerare sau resturi ale unui fost templu roman stau risipite prin iarbă. Altarul bisericii este mai aproape de direcţia sud decât de cea de est, ceea ce confirmă ipotezele specialiştilor că acolo a fost întâi un templu păgân, deoarece toate lăcaşurile de cult creştine au altarul spre est. Despre originile şi vechimea construcţiei s-au emis fel şi fel de ipoteze. Unele sugerează că, iniţial, biserica ar fi fost un fost un templu păgân, transformat apoi în lăcaş de cult. Alte teorii susţin că, în perioada expansiunii romane, pe locul actualei biserici se găsea mausoleul unui general roman, Longinus, ucis în războaiele de cucerire a Daciei. Potrivit istoricilor, biserica ar data din secolele IV-VI, la construirea ei fiind folosite pietre tombale romane (inscripţiile în latină se pot citi şi azi).

Un fapt cert este acela că pereţii naosului şi ai altarului datează din secolul al X-lea, iar pictura interioară din 1443. Picturile de pe registrele superioare ale pereţilor naosului, ca şi de pe altar, aparţin zugravului Ştefan. Semnătura cu care acesta şi-a pecetluit opera este încă vizibilă. Profilate pe fond ultramarin, figurile sfinţilor - unii dintre ei cu chipul distrus în mod voit - trimit cu gândul la pictura bisericii Sf. Nicolae, din Curtea de Argeş, realizată în secolul al XIV-lea.