Cramele Golesteanu, Manole si Panciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vacante cu degustari de vin si sampanie in crame din Odobesti, Cotesti, Panciu si cu cazare la pensiuni agroturistice - de ce nu? Clubul Podgorenilor Odobesti propune o alternativa la drumul consacrat

Vacante cu degustari de vin si sampanie in crame din Odobesti, Cotesti, Panciu si cu cazare la pensiuni agroturistice - de ce nu? Clubul Podgorenilor Odobesti propune o alternativa la drumul consacrat al vinului: trasee de vititurism in Vrancea. Practic, respectivul club - alcatuit din proprietari de vii si crame - organizeaza trasee de degustare, in locatii din reteaua ANTREC (Asociatia Nationala de Turism Rural si Ecologic). Intr-o prima varianta, care intra in oferta turistica de la anul, circuitul trece prin popasuri in localitatile Urechesti (cu degustari la crama Golesteanu), Cotesti (crama Dyonisos si crama Manole, ambele cu o capacitate de 30 de persoane), Vartescoiu, Odobesti, Jaristea, Tifesti, Panciu (unde doritorii pot savura sampanie Veritas, intr-o sala de 48 persoane). Plecarea e din Focsani; daca clientii o doresc, se vor face plecari si din Bucuresti. Peisajul e deosebit, licorile de soi (Merlot, Feteasca Neagra, Galbena de Odobesti) sunt renumite in toata tara, iar gospodarii din zona sunt cunoscuti pentru ospitalitatea lor. Clubul Podgorenilor are insa planuri mai mari: din 2005, intentioneaza sa puna la punct 5 variante de trasee de degustare, care sa includa Moldova si sa se extinda pana in sud-vestul Romaniei, spre cramele Segarcea - fostele podgorii regale. Parte din pensiunile unde vor fi gazduiti turistii exista deja, parte urmeaza sa fie omologate. Organizatorii sunt hotarati sa contacteze cat mai multe agentii de turism, pentru ca traseele sa fie incluse in oferta de vacanta. Orientativ, tarifele sunt urmatoarele: cazare la pensiuni de o margareta si de doua margarete - 8-15 euro/camera/noapte; masa la acelasi tip de pensiune - 8-12 euro/persoana/pensiune completa; cazare la pensiuni de 3 si patru margarete - 15-30 euro/camera, masa - 10-15 euro/persoana/pensiune completa; autoturism si sofer (minimum 4 persoane) pentru 30-40 km - 25 euro; microbuz si sofer (minimum 8 persoane) pentru 30-40 km - 37 euro; ghid-translator - 11 euro/zi; degustare de sampanie - 4-6 tipuri - 10 euro/persoana; degustare de vinuri - 5 euro/persoana.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite