Crama Cotnari are portile deschise de Craciun si Anul Nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Castelul Carjoaia, din apropierea localitatii, este in renovare pana spre sfarsitul anului 2005

Turistii pot strabate "drumul vinului" si in zilele de sarbatoare. Cotnariul va avea portile deschise si de Craciun, si in Ajunul Revelionului. Cu 150.000 lei de persoana, drumetii isi incep vizita in Sala "Stefan cel Mare" din incinta Combinatului de Vinificatie al firmei "Cotnari" SA. Coboara apoi in hrubele unde vinul se invecheste in uriase butoaie din lemn de stejar si au ragaz in vinoteca (unde se degusta sortimentele vestite ale Cotnariului: Grasa, Feteasca, Tamaioasa romaneasca si sortimentul de Cotnari). Degustatorul amator este scolit de pivnicer sa priveasca indelung paharul, aspectul si limpiditatea licorii, sa adulmece aromele si, abia intr-un tarziu, sa savureze continutul. Mai intai se degusta vinurile seci de Cotnari spre cele dulci, mieroase, in pahare mari, pentru ca la bucuria vinului sa ia parte si simtul mirosului. "Judecata vinului trebuie inceputa cu culoarea si invartitul paharului in loc, pentru ca buchetul sa se imprastie", recomanda, adesea, "paharnicii" din vinoteca. Doar degustatorii profesionisti se pot pronunta ad-hoc asupra soiului, vechimii, tariei alcoolice si, eventual, aciditatii. Dupa ce parasesc vinoteca, turistii deslusesc procesul tehnologic de obtinere a sortimentelor de vin (sectia cu "baterii-cisterne", statia de imbuteliere, instalatia de racire si statia de limpezire a mustului). Periplul poate fi incheiat in Sala Medaliilor, nu inainte insa de a studia zdrobitoarele si teascurile vechi, inventariate si pastrate in hrube. Daca poftesc, contra cost, drumetii se pot delecta cu bucate traditionale, preparate de bucatari... podgoreni. De regula, vremea determina numarul turistilor, insa conducerea firmei producatoare de vinuri albe spera ca afluxul sa fie mare si de Craciun sau Revelion. Doar ca, in acest sfarsit de an, gazdele nu pot oferi cazare, deoarece castelul Carjoaia (cumparat de producatorul de vinuri) a intrat in ample lucrari de renovare. "Vrem sa il aducem la standarde ridicate. Vom investi cateva miliarde de lei, iar capacitatea de cazare va fi echivalentul unui autocar plin cu turisti, adica 40-50 de persoane. Pana acum noi am administrat acest castel si de putina vreme il avem in proprietate", ne-a spus Constantin Deleanu, directorul general al "Cotnari" SA. Castelul Carjoaia a fost construit in 1901 de fostul guvernator al Bancii Nationale, iar mosia insuma, la inceputul acestui secol, circa 2.500 ha. Din perioada postbelica, imobilul a servit drept casa de oaspeti, care isi va redeschide portile, cel mai tarziu, la Revelionul 2005-2006.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite