Ciprul, locul de naştere al Afroditei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru un sejur de minimum 500 de euro, poţi vizita minunata insulă a zeiţei iubirii şi poţi fi tratat regeşte în hotelurile din această ţară. Este un loc şi pentru familii, dar şi

Pentru un sejur de minimum 500 de euro, poţi vizita minunata insulă a zeiţei iubirii şi poţi fi tratat regeşte în hotelurile din această ţară. Este un loc şi pentru familii, dar şi pentru distracţii

A treia insulă ca mărime din Mediterana, după Sicilia şi Sardinia, Ciprul este locul de naştere al civilizaţiei greceşti miceniene cu 3.000 de ani Î.C. Fenicienii, romanii, cruciaţii, francii, veneţienii şi alţi cuceritori şi-au lăsat amprenta asupra civilizaţiei locale. Influenţa englezilor este cea mai evidentă. Deşi o ţară scumpă, condiţiile de cazare din hoteluri sunt peste aşteptări.

Cred că în Cipru încă se mai scrie istoria. Judec asta după faptul că o parte din ţară, inclusiv jumătate din capitală (Nicosia), este ocupată de armata turcă, cu care ciprioţii au încă un conflict. Astfel că, aeroportul fiind ocupat de turci, zborurile turistice s-au redirecţionat spre Larnaca. Staţiunile turistice sunt un loc sigur, dar afli despre tristeţea de a fi cotropiţi din discuţiile cu orice locuitor al Ciprului. După ocuparea unei părţi a ţării în 1974, ciprioţii se "duelează" şi poartă negocieri oficiale cu Turcia. Aceasta din urmă a fost condiţionată să reglementeze situaţia pentru a putea intra în Uniunea Europeană. Dar lucrurile sunt departe de a fi pe placul uneia sau alteia dintre ţări.

Insula însă este simplă, şi în portul oamenilor, şi în arhitectură. Te simţi foarte apropiat de ciprioţi, poate şi pentru că locuitorii insulei sunt creştini prin excelenţă - au fost convertiţi la creştinism în anul 45 de către însuşi Apostolul Pavel. Deşi a cunoscut numeroase stăpâniri în decursul istoriei: asiriană, egipteană, persană, romană, bizantină, insula păstrează predominant trăsături ortodoxe.

Nivelul de trai al ciprioţilor este foarte ridicat

Fiind o ţară de doar 9.500 km pătraţi şi circa 700 de mii de locuitori, nu au foarte dezvoltat transportul în comun. De exemplu, un fapt interesant la ei este că nu au trenuri. Există minibusuri care fac curse între oraşe. În localităţi nu există altă variantă decât taxiul sau maşina închiriată.

Fiecare familie îşi permite să aibă cel puţin o maşină. Nivelul de trai al ciprioţilor este foarte ridicat, dar şi preţurile sunt pe măsură. Fostă colonie britanică, Ciprul a păstrat multe din obiceiurile britanice, servicii de calitate, promtitudine, eleganţă, amabilitate şi decenţă. Dar şi moneda, lira cipriotă, care este echivalentul a 1,71 euro. Şi nu se poate cumpăra aproape nimic sub o liră cipriotă. Se conduce pe partea dreaptă, ceea ce poate fi chiar o problemă, pentru că nu reuşeşti pe parcursul a câteva zile să te obişnuieşti în ce parte trebuie să te uiţi la traversare sau pe ce parte trebuie să te urci în microbuze.

Insula este locul de naştere al Afroditei

Cu toate că este o ţară scumpă, Ciprul primeşte peste 2,5 milioane de vizitatori pe an, iar veniturile încasate din turism contribuie cu 20% la Produsul Intern Brut. Turiştii britanici (în număr foarte mare) stau între o lună şi trei luni în vacanţă aici. Dacă vă rezervaţi un hotel de 4 stele s-ar putea chiar să găsiţi condiţii de 5 stele, pentru că majoritatea spaţiilor de cazare sunt peste aşteptări în ce priveşte confortul şi serviciile.

Despre Cipru se spune că este insula Afroditei, care s-a născut în apele Mediteranei, zeiţa stăpână pe sentimentele de iubire. Numele Afroditei face parte din povestea războiului troian şi răpirea frumoasei Elena, fiind protectoarea iubirii dintre Paris şi Elena din Troia. Afrodita avea sanctuare celebre la Paphos şi Delos. Într-o vale a zonei Paphos, din care ies câteva stânci impozante, se spune că s-a născut această zeiţă a frumuseţii şi a iubirii. Deşi Afrodita a fost poate şi o frumuseţe, locuitorii insulei, mai ales cei de sex masculin nu sunt tocmai zei sau semizei. Bărbaţii ciprioţi, nu prea frumoşi, sunt un pic cam afemeiaţi, şi nu se dau în lături de a face avansuri altor femei chiar dacă sunt cu soţiile de mână. Asta povesteau chiar şi româncele căsătorite acolo, dar şi femeile cipriote care nu au reuşit să-i cucerească pe deplin.

Ofertele agenţiilor:

- apartamente 3 stele - de la 385 euro/persoană (fără masă)

- hotel 4 stele - de la 599 euro/persoană (cu demipensiune)

- hotel 5 stele - de la 765 euro/persoană (cu mic dejun)

Turismul rural, la mare căutare

Condiţii deosebite şi un loc pitoresc îl oferă şi pensiunile din turismul rural, foarte bine grupate şi organizate astfel încât fiecare să aibă parte de oaspeţi. Majoritatea caselor din acest sistem au şi pisicină, iar activităţile propuse: cules de lămâi, mandarine, echitaţie etc. te încântă pentru că se deosebesc de ceea ce ai putea găsi în ţară.

De asemenea, gastronomia este la mare cinste, bucătăria cipriotă păstrând din influenţele celei greceşti, dar şi arabe. "Mezele" cipriote nu sunt meniuri în sensul clasic al cuvântului, ci oferă o serie de până la 32 de preparate (se întâmplă să fie doar peşte şi fructe de mare), care se aduc succesiv, la o singură comandă. Interesant este că toate farfurioarele şi sosurile sau mâncărurile din ele conţineau câte un condiment la care nu te aşteptai pentru acea mâncare.

De exemplu, în grătarul de pui era pusă mentă. În măsline se găseşte ghimbir. Dacă rezişti acestor amestecuri, masa îţi poate părea bogată. Pentru un meniu de "meze" trebuie să plăteşti circa 9 lire cipriote. Alt tip de meniu este cel în care primeşti la o masă de patru persoane întâi un castron mare cu salată, însoţit de şapte-opt farfuriuţe standard. În fiecare se află un alt fel de mâncare. Ai humus (piure din năut), tzatziki (iaurt cu castraveţi şi cu usturoi), cuş-cuş (un fel de pilaf arăbesc), salată de vinete, vinete prăjite. Se mai aduce apoi brânză la grătar, vită fiartă cu rondele de ceapă, frigărui, piftele, mici arăbeşti.

Buget:

- Închiriatul unei maşini începe de la 11 lire cipriote pe zi (cea mai ieftină).

- Un taxi de la un club izolat, din afara staţiunii şi până în centru - 4-7 lire cipriote.

- O bere într-un club - 1,5 - 2,5 lire cipriote.

- O pâine - 0,7 lire cipriote

- Un pahar de tărie (se servesc doar 30 ml odată) - 3-4,5 lire. Pentru băuturile mai scumpe, gen whisky sau coniacul franţuzesc, preţurile cresc aproximativ cu 50%.

- Un prânz la o tavernă - 8 - 10 lire cipriote.

- Suveniruri gen magneţi de frigider, statuete etc. - 1,5 - 3 lire cipriote.

- O oră la bowling - 9 lire cipriote

- Vizita la Trodos - Sfânta Mănăstire din Kykkos - circa 40 euro/persoană

- Excursie la Nicosia & Lefkara = circa 40 euro/persoană

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI

Nu schimbaţi banii la recepţia hotelului, deoarece pierdeţi la curs. Prima opţiune ar fi băncile, care iau un comision de 2 lire pentru fiecare sumă schimbată. Băncile lucrează doar până la ora 13:30! Cea mai bună soluţie este la buticurile care au şi exchange, dar astfel de locuri sunt destul de rare. Aici au un curs bun şi nici nu se percepe comision.

Preţurile sunt mai mari ca în Grecia. Moneda locală este lira cipriotă, care reprezintă echivalentul a aproximativ 2 euro (1,71 euro).

Tarifele la cazare sunt mai accesibile în extrasezon. Deşi oferta este deosebit de atractivă şi calitatea serviciilor nu va fi un motiv de îngrijorare, sejururile costă aproape dublu decât în Grecia.

Clima e mediteraneană, cu veri toride, cu temperaturi ce rareori coboară sub 40 de grade, dar în munţi, inclusiv în capitala Nicosia, serile de vară au 20 de grade.

NU RATAŢI !

- Ayia Napa este staţiunea cu cei mai mulţi tineri, cele mai multe restaurante şi prăvălii. Aici se află şi un Aqua Parc imens. Numele Ayia Napa înseamnă "Maria, mama lui Christos".

- Limassol este considerat cel mai atractiv pentru turişti, cu serviciile cele mai bune. A fost staţiunea regală pentru luna de miere a regelui Angliei Richard Inimă de Leu.

- Paphos. Legenda spune că aici s-a născut Afrodita, zeiţa frumuseţii şi a iubirii şi că apele din jurul stâncii sunt miraculoase pentru femei, care, dacă înoată de 10 ori în jurul ei, le oferă 10 ani de tinereţe. Templul Afroditei, Fântâna Dragostei şi Băile Afroditei sunt locuri obligatorii de vizitare. UNESCO a declarat întregul oraşul Paphos moştenire culturală.

- Sub Muntele Olimp - cel mai înalt punct din Cipru, cu un vârf de 1.951 m se poate admira panorama de pe Platoul Trodos.

- Capitala insulei, Nicosia, se află în centrul insulei şi reprezintă locul unde puteţi face cumpărături mai de calitate, dar şi locul unde veţi rămâne surprinşi de divizarea unui oraş păzit cu arme de armata cotropitoare turcă. Se poate vizita un Centru artizanal, un centru de şlefuit diamante, Catedrala Sf. Ion, Muzeul Bizantin.

- Larnaca - Iniţial, oraşul a fost cunoscut sub numele de Kition sau Kittium. Legenda spune că aşezarea a fost fondată de fiul cel mare al lui Noe, Khittim. Numele oraşului este asociat cu Zeno, personalitate a Greciei elenistice. Locuri de vizitat: Fortul Larnaca, Muzeul Pernides, Muzeul de Istorie Naturală, Lacul Sărat, Ruinele vechiului Kition, Vechiul Apeduct.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite