Capatul de partie - cel mai periculos loc pentru schiori
0Cine poate cunoaste muntele mai bine decat un salvamontist? Despre cat poate fi de periculoasa o excursie si ce masuri de precautie trebuie sa-si ia un turist, ne spune Mircea Opris, presedintele
Cine poate cunoaste muntele mai bine decat un salvamontist? Despre cat poate fi de periculoasa o excursie si ce masuri de precautie trebuie sa-si ia un turist, ne spune Mircea Opris, presedintele Asociatiei Nationale a Salvatorilor Montani.
- Ce capcane poate pune muntele unui turist?
- in perioada iernii, avalansele pun cele mai mari probleme. Anul acesta, cantitatile de zapada au fost foarte mari, de aceea muntele e predispus la formarea avalanselor. Pericolul mare incepe din zona despadurita, de la 1.500 de metri altitudine. De asemenea, inghetul ii poate afecta pe turisti. Pe partiile de schi nu sunt pericole, cu exceptia partiei Carp din Sinaia. Acolo este o zona alpina, pantele sunt abrupte, iar cand zapada este foarte mare, exista pericolul unor avalanse.
- Ce-i sfatuiti pe turistii care merg la munte in perioada rece?
- Cei care pleaca in drumetii montane trebuie sa fie foarte atenti cu ce echipament pleaca. Ar fi bine sa-si ia toate informatiile asupra zonei pe care doresc sa o parcurga si sa aiba la ei numarul de telefon de la dispeceratul national. Apasand tastele mobilului dupa formula 0-SALVAMONT, in caz de accident vor primi ajutor in timpul cel mai scurt. Incaltamintea trebuie sa fie impermeabila si sa mentina piciorul la o temperatura suficient de buna. Neaparat trebuie sa poarte un echipament impermeabil la vant si la ploaie.
- Ce trasee trebuie evitate?
- Toata zona montana care incepe de la 1.500 de metri altitudine trebuie evitata. Este interzisa parcurgerea Vaii Jepilor si, in general, toate traseele care pleaca din Bucegi inspre platou. Piatra Craiului este complet interzisa, cu exceptia drumului pana la Cabana Curmatura si Plaiul Foii. Dar, exista si iarna rute montane care pot fi abordate fara pericole. in Retezat, traseul pana la Cabana Pietrelor, spre exemplu, poate fi parcurs fara probleme.
- Cate interventii au avut salvamontistii pana acum?
- Nu am o statistica exacta, dar va pot spune ca la Predeal, de cand a inceput sa ninga, iar zapada in aceasta statiune a venit tarziu, am avut 400 de interventii. Totusi, in 90 la suta din cazuri au fost vorba de accidente petrecute pe partia de schi. Turistii au intrat pe partie nu cu schiuri, ci cu sania sau cu pungi de plastic. in momentul in care cobori cu o punga, nu poti controla coborarea. De altfel, conform legii nu ai voie sa intri pe partie fara schiuri. Pot sa va mai spun ca majoritatea accidentatilor sunt din Bucuresti.
- De ce sunt partiile atat de periculoase?
- Multe dintre accidente se intampla din cauza ca partiile sunt blocate cu chioscuri, cu reclame din tabla si garduri din plasa de sarma. Asa ceva este complet interzis, conform legii. in Azuga, anul trecut, 80 la suta din accidente nu s-au produs pe partie, ci la sosire, blocata de tot felul de magazine. Administratorii de partii trebuie sa ia toate masurile pentru siguranta turistului. Partiile trebuie ingradite cu plase speciale care sa preia socul, iar celelalte obstacole trebuie semnalizate si imprejmuite cu saltele.
- Cat de bine sta Salvamontul din punct de vedere al dotarii?
- Noutatea este ca, pentru judetul Brasov, Consiliul Judetean a pus la punct o colaborare cu o firma de elicoptere, prin care un astfel de aparat de zbor ne sta permanent la dispozitie, pentru a interveni cat mai repede la cazurile foarte grave. Anul trecut am primit 32 de miliarde de lei de la Ministerul Transporturilor, bani care se regasesc in dotare. Toate echipele au masina proprie, au targi speciale, iar unele au reusit sa-si ia si motoscutere. Mai mult, a fost pus la punct si sistemul de transmisie. Dar imbunatatirea acestuia intarzie din cauza ca Ministerul Telecomunicatiilor inca nu ne-a acordat frecventele suplimentare pentru aparatura din dotare. Montand aceste aparate, membrii echipelor vor putea comunica, spre exemplu, dintr-o vale in alta, lucru care pana acum nu era posibil.