Abur, masaj cu ulei si relaxare in jacuzzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O vacanta in Turcia nu e completa fara o incursiune la baia turceasca. Chiar si cei mai reticenti or sa constate ca e o experienta care merita traita. Dupa o ora jumatate de aburi, dusuri, jacuzzi,

O vacanta in Turcia nu e completa fara o incursiune la baia turceasca. Chiar si cei mai reticenti or sa constate ca e o experienta care merita traita. Dupa o ora jumatate de aburi, dusuri, jacuzzi, masaje etc., musteriii constata cu uimire ca se simt "ca noi", mai ales daca in noaptea dinainte au chefuit ori s-au zbantuit la discoteca. Si asta la preturi modice - 7-8 Euro de caciula. Primul pas este gasirea "Turkish bath"-ului adecvat. Hotelurile cu 3-4 stele si peste le recomanda pe cele ale casei, insa acolo nu se respecta de obicei toate etapele obligatorii ale unei bai traditionale. Pentru aflarea baii ideale, se pot consulta birourile de informare pentru turisti, ghidurile sau agentiile de turism serioase. De obicei, in statiuni exista cateva stabilimente cu nume bun, dezinfectate si samponate de cateva ori pe zi, la care grosul clientelei e format din straini. Inca de la intrare in hamam, musteriului i se explica, cu zambetul pe buze, operatiunile la care va fi supus si i se inmaneaza cheia de la vestiar. Se intra in grupuri mixte, barbati si femei laolalta. Turistul atent va observa ca receptia institutiei este dotata cu monitoare TV, prin care se supravegheaza activitatea din saloanele de masaj. Maseurii, majoritatea nevorbitori de engleza, stiu astfel ca nu-si pot permite familiaritati excesive cu clientii si ca isi pot pierde locul de munca daca fac "miscari" care atenteaza la pudoarea acestora. Dupa ce s-a dezechipat si a ramas doar in costum de baie, musteriul e invitat mai intai la sauna. Daca a venit pe cont propriu, va fi indemnat sa se alature unui grup si sa asude la greu, pret de 15 minute, in atmosfera saturata de aburi fierbinti. Cei cu probleme cardiace sau care pur si simplu nu pot suporta aceasta prima operatiune pot astepta pe o bancuta pana ce "supliciul" celorlalti ia sfarsit. Dupa aceea, toata lumea trece intr-o sala, pentru masajul cu spuma. Cateva cupole boltite, strapunse de puzderie de ochiuri rotunde, mate, de geam, filtreaza lumina de-afara. Pe langa pereti, robineti din cupru dantelat, prin care apa se scurge in bazine mici de marmura. Doritorii isi toarna apa pe trup cu ajutorul unor talgere din alama. In mijlocul incaperii troneaza de obicei un podium urias din marmura, incalzit pe dedesubt. Dupa ce s-au "inmuiat" bine, clientii se lasa pe mana celor 5-6 maseuri, care patrund in incapere cu figuri sobre si doar cu un prosop in jurul salelor. Li se face semn sa se intinda pe podiumul din marmura, apoi sunt frecati pe maini si pe corp cu o manusa aspra, cat sa lase cateva straturi de piele. Maseurul inmoaie apoi un stergar din in, cusut ca un saculet, intr-un lighean cu spuma de sapun de casa. Saculetul, umflat cu aer si spuma ca un balon, este trecut apoi pe tot corpul clientului. Urmeaza un masaj de vreo 5 minute, apoi musteriul se clateste de clabuc sub dus si se lasa infasurat in cateva randuri de prosoape. Astfel "impachetat", isi asteapta randul la jacuzzi intr-un salon comun, putand, in tot acest timp, consuma racoritoare, ceaiuri sau cafea, care se taxeaza peste pretul biletului. Dupa jacuzzi, urmeaza masajul relaxant cu ulei, care dureaza si el vreo 10-15 minute. Musteriul e framantat bine pe toate partile, nu se neglijeaza nici articulatiile, nici podul palmei sau talpile - vai de cei care se gadila. La iesire, cine nu se lasa tentat de partea de shopping - sapunuri de casa din ulei de masline, bureti naturali si piatra ponce - poate sa se mai balaceasca un timp in piscina in aer liber.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite