"A trăit atâta vreme cât a putut fotografia"

Întâiul reporter fotograf din presa românească, Iosif Berman, şi-a găsit în fiica lui cel mai bun biograf cu putinţă. Luiza Berman are 87 de ani şi şi-a făcut o misiune de credinţă din

Întâiul reporter fotograf din presa românească, Iosif Berman, şi-a găsit în fiica lui cel mai bun biograf cu putinţă. Luiza Berman are 87 de ani şi şi-a făcut o misiune de credinţă din a povesti despre "vânătorul de nori"

Cu ochii mici şi zglobii, cu un surâs mereu întipărit pe faţă, Luiza Berman îşi întâmpină fiece vizitator la uşă cu "ce bine-mi pare c-ai venit". Se bucură enorm de compania celorlalţi. Şi din apartamentul ei îngust, dar plin de amintiri, îţi vine greu să pleci. Că doar ştie o poveste pe care n-ai cum s-o afli din altă parte. Povestea celui mai de seamă fotograf al perioadei interbelice - Iosif Berman.

Un muzeu în miniatură. Cărţi mai vechi şi mai noi, afişe, reviste, figurine, matrioşti, un amalgam de lucruri şi de flecuşteţe. Şi, mai presus de toate, clişee de sticlă şi sute de fotografii. Apartamentul micuţ din strada Mircea Vulcănescu respiră istorie prin toţi rărunchii. Istoria lui Iosif Berman. Fotograful oficial al Casei Regale. Colaborator apropiat al lui Dimitrie Gusti, care l-a numit "coautor al imaginii satului şi ţăranului român", cerându-i să-l însoţească în campaniile monografice de la sate. Cel care a revoluţionat imaginile fotografice, "smulgându-le din anchiloza de până atunci şi încărcându-le cu viaţă adevărată", cum zicea Geo Bogza. Cel fără de care Brunea-Fox nu pleca nicăieri, căci îi era imposibil să-şi închipuie reportajele în absenţa ilustraţiilor semnate "I. Berman".

A revoluţionat fotografia

"Tata a plecat pe la 15-16 ani de-acasă şi nu ştie nimeni unde a învăţat arta fotografică. Cu timpul, când şi-a câştigat primii bani, şi-a cumpărat aparate. A avut foarte repede succes, fiindcă până atunci se făceau numai fotografii de salon, cu reflectoare, pe când el fotografia totul pe stradă, în mişcare", povesteşte Luiza Berman despre fotograful născut în 1890, în târgul Burdujeni, de lângă Suceava. Cel care avea să fie angajat la numai 18 de ani de ziarele "Adevărul" şi "Dimineaţa", pentru care va lucra până în preajma celui de-al Doilea Război Mondial.

"Ştii că Duminecă ai satul în palmă"

Ţărănci cu furca-n brâu, la şezătoare. O horă încinsă în zi de duminică. Bătrânii satului, citind ziarul. Hotărât lucru: imaginea satului românesc, în perioada interbelică, n-ar fi fost completă fără fotografiile lui. Ştia profesorul Dimitrie Gusti ce ştia atunci când insista ca Berman să însoţească echipele de cercetare în aşa-numitele "campanii monografice" la sate: "Scumpe Domnule Berman, te rog mult, foarte mult, pleacă în astă seară la Cornova! Ne eşti dator cu această călătorie! Lucrările noastre bogate, o ştii, sunt compromise pentru că n-au partea documentară fotografică! Ştii că Duminecă ai satul în palmă".

Apropiat al familiei regale

Pe-un perete al încăperii, o fotografie îmi sare-n ochi. Luiza Berman ghiceşte întrebarea: "Tata şi regele Mihai, copil, la Peleş. Învăţa să schieze". Era epoca de glorie a lui Iosif Berman.

Anii în care avea privilegiul să însoţească familia regală peste tot, atât la festivităţile somptuoase care aveau loc în Capitală, cât şi în situaţii neprotocolare. Anii în care bătea ţara în lung şi-n lat, cu Geo Bogza ori cu Brunea-Fox.

Anii în care trimitea numeroase fotografii la "National Geographic", "The New York Times", "London Express" sau "Associated Press". Perioadă fericită care se încheie în 1937, odată cu promulgarea primelor legi cu vădit caracter antisemit. Când fotograful Iosif Berman devine fotograful evreu Iosif Berman.

Victima legislaţiei rasiale

"În 1937, tata începuse să fie îngrijorat. Zicea: <> ". Iar în momentul în care i se refuză intrarea la Palatul Regal, toată lumea lui Berman se prăbuşeşte: "La un moment dat, era un eveniment la palat şi el, neavând voie să mai intre, a pus obiectivul aparatului între gratiile de la gard şi-a fotografiat. Şi cineva a strigat: <> Şi-a venit acasă, pur şi simplu tulburat, s-a aruncat pe divan şi a început să plângă. Şi-a spus: <> Şi, nu după mult timp, a murit". Adâncit într-o stare de profundă deprimare, pe fondul unei mai vechi boli de rinichi pe care a refuzat s-o mai trateze, Iosif Berman s-a sfârşit în 1941. Brunea-Fox a intuit starea de spirit a bunului său prieten şi colaborator, despre care nota, câţiva ani mai târziu: "A trăit atâta vreme cât a putut fotografia".

Fotografii de Iosif Berman