Am trăit pe pielea mea corupţia din domeniul imobiliar

Aflat la sfârşit de mandat în România, ambasadorul german, Wielfried Gruber, a dezvăluit pentru Adevărul misterul declaraţiei de la Arad referitoare la "rechinii imobiliari" de la noi din

Aflat la sfârşit de mandat în România, ambasadorul german, Wielfried Gruber, a dezvăluit pentru Adevărul misterul declaraţiei de la Arad referitoare la "rechinii imobiliari" de la noi din ţară. Gruber a ales să părăsească într-un mod inedit ţara: cu vaporul, pe Dunăre. Escalele la Belgrad şi Budapesta marchează mandatele de ambasador avute înainte de a veni la Bucureşti. Ambasadorul ia cu el amintirea bisericilor- cetate din Transilvania, excursiile făcute în Apuseni, dar şi experienţa corupţiei din România.
- Aţi declarat că anumite decizii ale parlamentului fac prematură afirmaţia că procesul luptei anticorupţie este ireversibil?
- M-am referit la respingerea legii DNA în parlament. Slavă Domnului, legea a trecut la al doilea vot. Sper ca toate instrumentele şi instituţiile create acum pentru combaterea corupţiei la nivel înalt să aducă rezultate. Obligativitatea declaraţiilor de avere şi de interese pentru demnitari a fost un pas foarte important făcut de România, dar reprezintă oare o garanţie a integrităţii? Prevenirea corupţiei este poate chiar mai importantă decât pedepsirea ei.
- Aţi spus, la Arad, că afacerile imobiliare sunt pline de "rechini". Pe ce vă bazaţi?
- M-am referit la experienţe trăite pe propria piele. În sistemul de retrocedări ale imobilelor naţionalizate, care în timpul comunismului au fost folosite ca reşedinţă pentru ambasdori, există un cerc de persoane - şi nu mă refer la beneficiarii retrocedărilor, ci la persoane terţe - care se îmbogăţesc de pe urma restituirilor, într-un ritm şi un mod dubios. Eu însumi am avut de-a face cu o astfel de persoană când Germania a vrut să cumpere reşedinţa unde au locuit ambasadorii germani încă de pe vremea comunismului. După Revoluţie, ambasada a plătit chirie. Apoi, ambasada Germaniei a vrut să-şi cumpere reşedinţa în care au locuit ambasadorii. Pentru noi a fost surprinzător să aflăm că parlamentul a votat, în 2005, un amendament prin care persoanele fizice şi juridice străine - deci şi misiunile diplomatice - îşi pierd dreptul de a deţine proprietăţi în România.
- Aţi urmărit evenimentele legate de CNSAS? Cât de credibilă este această instituţie în exterior?
- Institutul Gauck s-a oferit în trecut să ajute CNSAS cu mai mulţi consilieri. Există o colaborare între câteva personalităţi din Germania care lucrează pentru Institutul Gauck şi persoane care se ocupă cu arhivele Securităţii în România. Dar mi-ar fi plăcut să se întâmple mai mult în această privinţă. Diferenţa majoră este că, în Germania, Institutul Gauck a primit în 1990 toată arhiva, iar CNSAS a trebuit să cerşească mult timp dosarele. Este totuşi uimitor că şi acum există documente secretizate, printre care şi cele privind minoritarii germani care au depus cerere de emigrare pe timpul comunismului. Din punctul de vedere al Germaniei, nu există niciun motiv ca acest capitol din istoria Securităţii să nu fie făcut public. Cum e posibil ca aceste acte să fie, în 2006, o chestiune de securitate naţională?!